Presa: afacere, manipulare, santaj sau spalare de bani

(...) Foştii gazetari comunişti s-au transformat în oameni de afaceri, dar felul în care şi-au condus afacerile la umbra activităţii de jurnalişti integri îi califică cel mult pentru apelativul de negustori.

Promotorii autocenzurii
Prin afacerile pe care le-au făcut, dinozaurii media au acţionat exact ca oamenii politici şi de afaceri pe care îi stigmatizează în presă. (...) Pentru a obţine publicitatea nu s-au dat în lături de la trafic de influenţă. Însă reţeaua de interese a fiecăruia în parte, a dus în scurt timp la cenzura internă şi la apariţia subiectelor tabu. Ziariştii angajaţi au deprins rapid autocenzura, ceea ce le-a distrus reflexele. Dinozaurii media nu au dat nimic breslei care le-a adus atât de mult profit. Practic, ei au fost o frânăă în dezvoltarea socială. În plus, în cea mai grea perioadă prin care a trecut media, 2000-2004, dinozaurii au tăcut. A fost şi cea mai bănoasă perioadă pentru ei. Cei care au început să vorbească au făcut-o numai înainte de alegeri, după ce înţelegerile financiare cu politicul nu se mai puteau realiza şi oportunitatea unor noi înţelegeri se arăta la orizont.

Cartelul presei
Diversitatea presei (...) este totuşi o diversitate dubioasă, este ceea ce îi leagă pe cei din CRP, Club care, de fapt, legitimează din ’98 grupul dinozaurilor media. Membrii acestui cartel de proprietari media au fost foarte uniţi, deşi sunt tot atât de diferiţi. Mult timp a funcţionat o înţelegere tacită între proprietarii din CRP, şi anume ca jurnaliştii care pleacă prin demisie de la un patron din CRP, să nu fie angajat de nici unul dintre ceilalţi patroni. (...)
Ziarele şi televiziunile sunt acuzate de fostul membru CRP Cornel Nistorescu că „trăiesc cu puterea într-o simbioză perfectă şi joacă împreună un spectaculos carnaval al libertăţii de exprimare!“
Cât timp au fost un grup compact, patronii, directorii şi puţinii gazetari din CRP şi-au adjudecat rolul de moralizatori naţionali şi formatori de opinie (...).

Ovidiu Ioaniţoaia
(...) Nu a reuşit să privatizeze ziarul „Sportul“ care aparţinea ministerului, aşa încît a scos în ‘91 un ziar nou - „Sportul românesc“, cu finanţarea lui Mitică Dragomir. În ’97 aveau 90.000 tiraj. Fostul ziar „Sportul“ s-a privatizat în sfârşit şi a fost redenumit „Gazeta sporturilor“, ajungând în cele din urmă în trustul lui Dan Voiculescu. În paralel cu munca de gazetar de presă scrisă, a pornit în ’95 emi­siunea Procesul Etapei la Pro TV. În ’97, redacţia ziarului „Sportul românesc“ s-a certat cu Mitică Dragomir şi a migrat în grup spre un nou ziar sportiv - Pro Sport. Şi ziarul acesta a fost adus la 80.000 tiraj. Ultima mutare a redacţiei de sport a fost în 2003, către „Gazeta Sporturilor“, tot în grup. (...) Ioaniţoaia nu s-a dezvoltat foarte mult pe direcţia afacerilor. Deţine două companii de editare a cărţilor (Press Star şi Sport Net) şi două firme de prestări servicii din domeniul radio şi televiziunii (Press Line şi TOI Media Sport).

Mihai Tatulici
(...) Revoluţia îl prinde făcând emisiuni pentru tineret la TVR. Este etichetat drept prietenul lui Nicu Ceauşescu şi are probleme în primele zile. Şi totuşi depăşeşte acest gen de probleme, iar pe 15 ianuarie inventează programul 2 al TVR, unde i se dă mână liberă. Primul său succes a fost: Veniţi cu noi pe programul doi“. Un alt program lansat este „Revoluţia română în direct“. (...) Tatulici pune bazele postului Tele 7 ABC de unde în ’95, demisionează pentru a se muta la Pro TV. „Din acest moment nu am mai lucrat ca angajat, mi-am făcut propriile firme. În paralel cu Pro TV am deschis revista Privirea.“ În ‘96 fondează Clubul Român de Presă. (...) Tatulici are câteva companii lansate în domeniul media. Astfel, la revista „Privirea“ deţine majoritatea împreună cu soţia lui. La fel şi în cazul unei firme de producţie cinematografică (N&T Trafing). Deţine apoi împreună cu omniprezentul investitor media, Sorin Ovidiu Vîntu, o televiziune rămasă la stadiul de proiect (G TV) şiu Mihai Tatulici Production (acţionar majoritar Imola). Tatulici este coleg de Consiliu de Administraţie cu Roşca Stănescu la Grupul Editorilor şi Difuzorilor şi a investit bani într-o firmă de comerţ cu produse zaharoase (MCM Network) şi o asociere cu trustul PRO în firma Mediafest. Numele lui Tatulici a apărut într-o depoziţie la dosarul de crimă organizată al fraţilor Cămătarii. Ziaristul era acuzat în presă că a participat la o operaţiune de intimidare a unor parteneri de afaceri ai soţiei sale, operaţiune unde au fost folosiţi recuperatori şi unde Tatulici s-a folosit abuziv de calitatea sa de jurnalist.

Dan Voiculescu
(...) Imediat după decembrie ‘89 devine un important şi influent om de afaceri, motiv pentru care este suspectat că şi-a însuşit bani din fondurile lui Ceauşescu sau ale Securităţii. (...) Prima tentativă de a se lansa în afaceri media o are în 1992 când, la propunerea lui Dan Diaconescu şi Marius Tucă (pe atunci angajaţi la Curierul naţional“) înfiinţează săptămânalul „Jurnalul de duminică“. Apar doar câteva numere şi apoi aceştia fondează, la începutul lui ‘93, „Jurnalul de Bucureşti“. În vara lui ’93, Voiculescu investeşte în cotidianul „Jurnalul naţional“, proiect susţinut de către Tucă şi Diaconescu. La vremea aceea era singurul ziar cu tipografie proprie. Apar pe rând: „Preţul succesului“. „Sport 21“, „Matinal“, Radio Romantic, Antena 1, „Gazeta sporturilor“ (unde aduce întraga echipă a lui Ovidiu Ioaniţoaia) şi „Săptămâna financiară“. Florin Brătescu a fost numit primul director la Antena 1, în semn de recunoştinţă pentru gestul lui Brătescu de a-l ascunde pe Voiculescu în timpul Revoluţiei, în perioada în care acesta era vânat. În funcţii importante în trustul creat de Voiculescu s-au perindat personaje precum Costică Rotaru şi Cozmin Guşă (politician PUR, PSD, PD şi PIN). (...) Pe lângă un puternic trust de presă, Dan Voiculescu a fondat o mulţime de afaceri în toate dome­niile, cât şi un partid - Partidul Conservator. Imperiul său financiar a fost subiectul mai multor anchete de presă.

Adrian Sârbu
(...) Imediat după Revoluţie s-a dovedit a fi bun prieten cu premierul acelor ani, Petre Roman. În ‘90 devine şef de cabinet al premierului Roman, apoi ocupă funcţia de secretar de stat pentru Mass-media în Ministerul Culturii. Sesizează potenţialul afacerilor din domeniul media şi pune bazele ziarului „Curierul naţional“ - primului ziar privat - împreună cu unul dintre fraţii Păunescu şi cu sprijinul câtorva jurnalişti. Renunţă la această investiţie şi se concentrează pe construirea trustului Media Pro: pornirea agenţiei de presă Mediafax, postul radio ProFM, televiziunea ProTV. În ’98 cumpără studiourile Buftea, transformate în Studiourile Media Pro. Dezvoltă o reţea de ziare locale, reviste, tipografie şi distribuţie de presă. Trustul său a pus bazele unor pepiniere de formare de jurnalişti pentru nevoile interne - Universitatea Media, Colegiul şi Institutul Pro.
Sârbu se lansează în puţine afaceri care să nu aibă legătură cu mass-media, pleiada sa de firme gravitând în jurul Media Pro. Zeci de firme deservesc acest imperiu, trăind de pe urma menţinerii lui în viaţă.

Corneliu Vadim Tudor
(...) Revoluţia îl prinde şomer. Deschide împreună cu scriitorul Eugen Barbu revista „România mare“ în iunie ‘90. Revista este făcută cu ajutorul unui împrumut de 10.000 de dolari, venit de la un român plecat în Germania. La numai un an de la înfiinţarea revistei este pornit şi Partidul România Mare. Din ‘92 până în 2000, în paralel mai publică şi revista „Politica“. În 2004 lansează cotidianul „Tricolorul“. Gazetăria pe care o face este menită să-i atragă suport politic: „Dintr-o revistă am făcut un partid! Vă daţi seama ce-aş putea face dintr-o televiziune?“ (...) Vadim are acţiuni doar în două edituri (România Mare şi Speranţa) şi într-o firmă de distribuţie presă, Anota Impex.

Neagu Udroiu - Rompres
În toată istoria sa post-decembristă, agenţia Rompres (denumită în trecutul său comunist Agerpres) a fost condusă de jurnalişti fără valoare, porniţi să facă pe plac puterii politice care i-a instalat în fotolii, deşi agenţia este o instituţie publică finanţată din bani publici. Agenţia de ştiri Rompres a avut un rol important în felul în care a evoluat presa din România, mai ales în primii ani, până la aparţia agenţiilor de ştiri private şi dezvoltarea reţelelor de corespondenţi ai posturilor radio, TV şi ai diverselor publicaţii. Exact în aceşti ani, în fruntea Rompres a fost instalat Neagu Udroiu, un gazetar cu puternice rădăcini comuniste. (...) Anul Revoluţiei îl prinde ca trimis special la Naţiunile Unite. Acest personaj este adus de către Ion Iliescu în fruntea agenţiei de ştiri Rompres (proaspăt rebotezată în ‘90 din Agerpres). El ocupă respectiva funcţie până la sfârşitul lui ‘96 şi promovează pe posturi de conducere în cadrul agenţiei cam aceleaşi figuri triste de gazetari care au servit intens regimului Constantinescu, între ‘96 şi 2000, Udroiu ocupă o funcţie de director media la Institutul de Studii Sociale. Odată cu revenirea lui Iliescu, este trimis ca ambasador al României în Finlanda.

Este presa o afacere?
„Presa nu înseamnă nici analele Academiei, nici reviste de cultură. Este o afacere. Altfel nu poate trăi. Dar este o afacere specială, nu ca oricare alta. Presa trebuie să facă profit ca să-şi asigure independenţa. Dar şi business-ul este de mai multe feluri: murdar şi curat. De preferat este să faci unul curat şi se poate face, dar foarte greu în condiţiile actuale din România. Presiunile sunt fantastice şi din toate direcţiile.“
Cristian Tudor Popescu

„Din punct de vedere al business-ului, nu e nicio afacere presa. Şi asta din cauza mediului de afaceri incorect, imoral şi a relaţiilor imorale dintre patroni, jurnalişti şi politicieni. E profitabil pentru patronii care intră în zone de trafic de influenţă.“
Mihai Tatulici

„Presa nu este o afacere. Alţii au făcut avere. Dar ei nu sunt de meserie numai jurnalişti. Presa este o afacere murdară. De exemplu, Tinu avea 8 milioane de dolari din presă. Au fost făcute şi privatizări frauduloase, la România Liberă şi Adevărul.“
Corneliu Vadim Tudor

„Este ceva dubios cu cei care au deschis ziare imediat după ‘89. Cum au avut ei ideea, cum au avut ei banii? S-ar putea foarte bine ca oameni din fostele structuri (n.r. - Securitate) să fi venit cu ideea.“
Ion Cristoiu

„Banii băgaţi în presă sunt bani furaţi, investiţi în scopuri ascunse“.
Dan Voiculescu

„Este greu ca presa să fie o afacere, pentru că hârtia este scumpă, iar ziarul nu poate fi vândut la preţul la care se vinde în afara ţării.“
Horia Alexandrescu