Reabilitarea Justiţiei şi a mătuşii Tamara

Ziarul Atac, 18 decembrie 2011, Ora 17:29

  • print
  • |
reabilitarea-justitiei-si-a-matusii-tamara-1.jpg

De vreo şapte ani, mătuşa Tamara a intrat în folclorul românilor, alături de Bulă, Păcală şi alte asemenea personaje la fel de cunoscute sau la fel de fantastice. Oamenii de rând s-au împărţit în două: unii sunt convinşi că Hagi Tudose există cu miile, printre noi şi că nu-i nimic ciudat ca şi bogaţii să primească moşteniri, alţii care nu înţeleg cum o persoană, fie ea şi mătuşa Tamara poate muri de foame dormind pe o saltea umflată de euroi. Politicienii s-au împărţit şi ei, la fel, cum era de aşteptat, tot în două tabere: cei din opoziţie strigă sus şi tare că a fost dosarul cel mai mult instrumentat politic, la comanda preşedintelui, iar guvernanţii au tot repetat că fostul premier e vinovat, fără doar şi poate şi că justiţia va trebui să-şi facă datoria. Ei bine, judecătorii au stabilit, săptămâna trecută, că Năstase e nevinovat în această speţă. Prin urmare, a fost achitat. Din acest moment au început dilemele şi controversele.

La o analiză corectă, se pare că cel mai bine a ieşit, bineînţeles, protagonistul, Adrian Năstase, iar cel mai rău...Victor Ponta. Pentru simplul fapt că visul său de a deveni premier se şterge, văzând cu ochii. Până şi scaunul de preşedinte al partidului a început să capete un tangaj mai mult decât neliniştitor.

Şi totuşi, de ce a fost achitat Năstase? Întreb asta pentru că aud, continuu, de câţiva ani, că justiţia este controlată, cu mână forte, de preşedintele Băsescu. Că politicul dictează, fără drept de apel, oamenilor îmbrăcaţi în robe. Şi atunci, repet întrebarea: de ce a fost achitat Năstase. Judecata de bun simţ ne dezvăluie doar trei alternative:

1. Este un joc politic al Cotroceniului. Aberant. Pentru că, prin această sentinţă opoziţia a primit o nesperată gură de oxigen, chiar în momentul oportun, când era în cădere liberă.

2. Justiţia este controlată politic, dar de către opoziţie. Sunt destule voci care susţin asta, argumentând că sunt aceeaşi judecători care l-au eliberat pe Omar Hayssam sau care au fost judecaţi la rândul lor. Aceleaşi voci aduc şi alte exemple de sentinţe pro PSD. Cam sună a teoria conspiraţiei, ca şi prima variantă.

3. Justiţia este lăsată să-şi facă treaba. Pare cea mai "sănătoasă" variantă, recunoscută chiar şi de Ion Iliescu sau Adrian Năstase. Şi cu atât mai credibilă, cu cât chiar unii lideri marcanţi ai PDL s-au arătat dezamăgiţi de decizia judecătorilor. Fie vorba între noi, probabil că un preşedinte de stat poate influenţa, într-un mod sau altul, mai mult sau mai puţin o decizie foarte importantă. Faptul că nu s-a întâmplat aşa oferă, după părerea mea, o mare bilă albă lui Traian Băsescu.

Mihai Ghezea

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
05:05
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou