România, în sevraj!

Cam o dată sau de două ori pe an, media românească anunţă, cu mare pompă, că organele, fie ele vamale, poliţieneşti sau de cine ştie ce altă natură au reuşit să facă o nouă captură record. Este vorba, bineînţeles, despre droguri ce ar fi urmat să ajungă pe piaţa de la noi din ţară. Apoi, se face linişte. Ai zice că nimeni nu mai vinde, nimeni nu mai cumpără, nimeni nu mai consumă. Asta, până la următorul eveniment „dotat" cu conferinţe de presă, laude, felicitări şi avansări.

Aşa stau lucrurile, din punctul de vedere al autorităţilor statului. În schimb, ceilalţi bugetari, şi mă refer aici la profesori şi la medici, sunt îngroziţi. Profesorii, pentru că văd, pe an ce trece, că vârsta elevilor ce consumă droguri, scade; pentru că văd cum magazinele şi dealerii se apropie tot mai mult de instituţiile de învăţământ, sub privirile nepăsătoare ale celor plătiţi din bani publici tocmai pentru ca aceste lucruri să nu se întâmple; pentru că văd în sălile de clasă, în locul unor elevi, dacă nu atenţi la ore, măcar conştienţi, doar mici zombies cu pupilele dilatate; în fine, pentru că semnalele de alarmă pe care încearcă să le tragă se lovesc de surzenia unor politicieni mult mai interesaţi de disciplina de partid şi de conturile personale decât de viitorul celor care vor veni după noi.

La rândul lor, medicii văd şi ştiu cel mai bine amploarea fenomenului şi toate urmările care decurg de aici, pentru sănătatea populaţiei. Din ce în ce mai mulţi tineri se sting stupid, în doar câteva ore. Uneori, nici măcar atât. Doar pentru că e „cool" să tragi pe nas, sau să-ţi bagi în venă. Şi pentru că mai toţi prietenii tăi o fac şi trebuie să faci ca ei pentru a fi acceptat în grup. Şi pentru că - şi ăsta-i argumentul cel mai trist - a fost absolut legal şi încă este, dacă nu perfect legal, cel puţin acceptat tacit. Degeaba interzicem cocaina sau haşişul dacă, în schimb, permitem comercializarea etnobotanicelor, care fac infinit mai multe victime.

Lucrez în presă de mulţi ani, iar subiectul nu mi-e străin. Dimpotrivă, aş putea spune. Am luat parte la sute de acţiuni, cele mai multe făcute împreună cu Poliţia, în scopul combaterii traficului de droguri. Tocmai de aceea, pot afirma, în deplină cunoştinţă de cauză, că autorităţile „au lăsat-o mai moale" în ultima perioadă. Putem chiar să spunem că are legătură şi cu mult trâmbiţata „voinţă politică". Acesta este motivul pentru care sunt convins că noi toţi, opinia publică, ar trebui să ne implicăm mai mult în stoparea acestui fenomen. Şi acesta este motivul pentru care voi reveni asupra acestui subiect.

Mihai Ghezea