Best Dental

Să dăm cezarului ce-i al cezarului!

Pavel Roman, 16 iulie 2015, Ora 12:44

  • print
  • |
sa-dam-cezarului-ce-i-al-cezarului-46629-1.jpg

Exagerearea, bluful, patima, senzaționalul prin metamofozarea banalului, sunt metode prin care realitatea este deformată și prin care cetățeanul naiv este manipulat în interesul unor grupări (politice, de tip mafiot, etc.) sau în interesul mass-media, care, mult prea stufoasă, este obligată să supraviețuiască prin metode neconvenționale, făcând echilibristică financiară la limita sau dicolo de limita legii, într-o țară săracă, unde cultura supraviețuiește din firimiturile lăsate de cei ce jefuiesc averea și bugetul public și din mila celor ce dețin marile averi naționale sau internaționale. Într-o astfel de lume în care adevăratele valori nu mai au nimic comun cu cele morale, rezumându-se doar la partea materială, adevărul a devenit de o relativitate suspectă, greu accesibil, inteligența umană cantonându-se în prezentarea, sub o formă cât mai credibilă, a unor simulacre care, aparent, sunt adevăruri.

Ca să poți judeca corect și să stabilești exact unde te situezi, de cele mai multe ori trebuie să faci abstracție de adevăr, morală și logică și să te rezumi la fapte, adică la ceea ce este incontestabil și nu necesită analiză pentru a fi perceput. Or, ceea ce nu poate fi contestat și nu lasă loc de interpretări, într-o societate în care minciuna oricând poate fi cosmetizată să pară adevăr, este nivelul de trai. Un indicator care exprimă cel mai corect locul unde te situezi la un moment dat în raport cu tot ce te înconjoară. Indiferent de politică, de discursuri mai mult sau mai puțin credibile, de promisiuni și realizări, de imaginabil sai inimaginabil, de dorințe, pasiuni, fanatism, altruism, formal sau non-formal, exagerări sau banalități, nivelul de trai nu minte și exprimă realitatea pură, pe care manipularea, indiferent ce formă îmbracă, n-o poate abstractiza. Nivelul de trai reprezintă concretul, palpabilul și indicatorul perfect la care dacă te raportezi nu mai poți fi nici prostit, nici manipulat prin minciună sau deformarea realității și nici amăgit cu teorii ce țin mai mult de basm decât de posibil. Nivelul de trai este realitatea neanesteziată, care reprezintă trecutul, prezentul și viitorul, necosmetizate, ce afectează direct și total natura umană, în final aceasta fiind, în primul rând moral, produsul generat de nivelul de trai.

Optimismul, în general, ține de ținta de raportare. Cu cât ținta este mai complexă și mai greu de atins, individul se mobilizează și-și folosește energia și capacitățile native și acumulate, pentru a atinge țintele propuse, atingerea țintei generându-i satisfacțiile și împlinindu-i așteptările. Iar raportarea la ținta propusă este indicatorul cel mai real când e vorba de stabilire a nivelului unde te situezi față de țintă.

În 1989, românii, sătui de demagogia teoretică comunistă, contrazisă flagrant de realitatea practică capitalistă, au schimbat ținta de raportare, de la Moscova la Paris, Munchen, Londra sau New York. Adică de la Est-ul comunist, unde supraviețuirea devenise conceptul de bază, cu Vest-ul capitalist, unde decența (adică accesul direct și real la progresle tehnico-științifice ale omenirii) nu mai era ceva imaginar, de perspectivă, ci o realitate palpabilă. Or, când ținta a devenit nivelul de trai vest-european, nu era firesc să se raporteze la acesta când analizează stadiul evoluției nivelului de trai ? Nu era (este) firesc și logic să se compare indicatorii economici, atunci când se fac statistici, precum productivitatea muncii, eficiența muncii, PIB-ul național, PIB-ul pe cap de locuitor, puterea de cumpărare, creșterea economică și alți indicatori, cu cei din țările spre al căror nivel de trai constituie ținta ?

Făcând abstracție de romantismul FSN-isto-PDL-isto-PSD-ist și transferurile de ideologie și ideologi romantici comuniști în gândire și principii, transferații fizic, detașații, împrumutații, migrații sau permutații între toate partidele politice, ce au creat o clasă politică omogenă când e vorba de mentalitate, ce rămâne constant și nu poate fi deformat, indiferent de cât s-ar investi în propaganda de prostire națională, este raportul dintre nivelul de trai din România și cel al țărilor din UE, raport care, din păcate, nu este nici favorabil nici pozitiv și nici nu reflectă măcar tendințe de apropiere. E un raport care arată clar că actuala clasă politică, romantic comunistă în mentalitate și principii, este catastrofal de falimentară la capitolul management și că toată activitatea ei post decembristă se poate rezuma la servirea, exclusiv, a interesului propriu în detrimentul celui național.

Astfel, de-a valma cu hoarda monopolisto-capitalistă, al cărei concept de globalizare presupune, în fapt, înlăturarea granițelor și a suveranității economice și fiscale pentru a concentra în portofoliul unor grupuri toată averea, capitalurile și economiile statelor aderante, clasa politică românească, lipsită total de experiență și vulnerabilă moral (mai ales la capitolul lăcomie), a clacat defitiv și iremediabil în fața ofensivei monopolului ce urmărește globalizarea exploatării materiilor prime și a forței de muncă și transformarea lumii într-o uriașă piață de desfacere controlată de grupuri de interese puternice. În aceste circumstanțe interesul național, respectiv nivelul de trai, a devenit efectiv o himeră, la care clasa politică nu se mai raportează pentru că nu mai deține nici un instrument și nici o pârghie reală cu care să poată interveni și influența, în fapt, nivelul de trai, acesta fiind cedat politicilor sociale duse de corporațiile monopoliste. Acestea stabilesc, în fapt, salariul minim pe economie, prețurile la alimente și utilități, timpul de muncă și randamentul, adică nivelul de trai al cetățeanului.

Cel mai grav este faptul că sistemul monopolist, prin multitudinea și infinitatea sistemului de pârghii generat de acumulările de capital, determină și indirect nivelul de trai, pentru că aceleași corporații monopoliste, care fac legea în ce privește nivelul de trai al populației generat de veniturile acumulate, fac legea și în ceea ce privește nivelul veniturilor colectate de stat, care asigură funcționarea statului (instituțiile publice), dezvoltarea sectorului public, a infrastructurii și menținerea infrastructurii rutiere si imobiliare existente. Or, un stat incapabil să colecteze măcar la nivelul cheltuielilor de funcționare și întreținere curentă a instituțiilor publice, ca să nu mai vorbim de investiții publice, este un stat falimentar, al cărui soartă este pecetluită, acesta, în timp, devenind un stat captiv al mecanismelor de dezagregare a suveranității practicat de marile corporații monopoliste ce urmăresc globalizarea.

Din 2007 și până în prezent, guvernele României ne ascund marele și tragicul adevăr că România se află în faliment, pentru că, an de an, consumă mai mult decât produce, iar soldul negativ al balanței este echilibrat prin împrumuturi de capital, ce au ajuns, în decursul celor douăzecișicinci de ani, la peste 97 miliarde de Euro. 97 de miliarde de Euro care ar trebui rambursate din veniturile colectate de guverne, adică din excedent bugetar. Or, făcând abstracție de scamatoriile INS (care la calculul soldului balanței comerciale a României, aranjează indicatorii încât să pară că România are excedent bugetar), după 1990 România nu a înregistrat excedent bugetar, chiar dacă PIB-ul s-a dublat, deși era posibil și teoretic și practic. Explicația e simplă. Pe de o parte, a crescut producția industrială, dar nu cea autohtonă, ci cea aparținând corporațiilor monopoliste, care, având în vedere facilitățile acordate iresponsabil, alături de „facilitățile" pe care și le „rezolvă" ulterior, prin corupție, trafic de influență, șantaj sau presiuni politice (precum cazul „LUKOIL" sau „OMV"), au un aport mult prea nesemnificativ la constituirea veniturilor colectate, iar pe de altă parte, în loc ca statul să-și întărească controlul asupra mecanismelor colectării veniturilor, l-a pierdut constant, în favoarea crimei organizate.

Modelele matematice de calcul al PIB arată că România este deficitară la capitolul colectare a veniturilor la bugetul de stat, fiind pe ultimul loc în UE. Și toate restructurările și para-restructurările ANAF, colectorul principal, nu au făcut nimic ca să o îndepărteze de fatidicul ultim loc la colectarea veniturilor, din contra, restructurările mai mult au bulversat decât au întărit sistemul. De ce? Dacă baza de impozitare, așa cum rezultă din statisticile INS, este corectă și reală, de ce nu este capabil ANAF-ul românesc, în ciuda reorganizărilor, să crească procentul de colectare a veniturilor ? Explicația e simplă și în acest caz și ține exact de mentalitatea romantic comunistă a clasei politice. În primul rând de faptul că am învățat sa manipulăm cu statistici și nu ne putem dezbara de acest prost obicei, chiar dacă asta însemnă „să ne furăm, consecvent, propria căciulă" și de faptul că suntem slabi profesional, șantajabili, influențabili și ocupăm posturi fără expertiza necesară. Indiferent de culoare politică, utilizând minciunile statistice, guvernele clamează, când sunt la putere, ceea ce condamnă când sunt în opoziție, adică „buna guvernare", deși toate, fără excepție, clachează la capitolul cel mai important, care reflectă, guvernarea: colectarea veniturilor. Nici unul însă nu recunoaște eșecul și incapacitatea managerială.

Adevărul, de la „vlădică la opincă" în România, îl cunosc toți. Toți, fără excepție, cunosc faptul că furnizorul pricipal de „profit" în România îl reprezintă sistemul legislativ, prost conceput și aplicat, de colectare al taxelor și impozitelor. Adică, din prostie sau urmare a complicității cu crima organizată și mafia corporatistă, guvernele României au creat un sistem legislativ, direct sau indirect, prin omisiunea sancționării unor fapte, care asigură colectarea taxelor și impozitelor nu de stat ci de mafie și crima organizată, un sistem care a permis pierderea suveranității fiscale a țării, în favoarea unor grupuri de interese, a crimei organizate și a mafiei monopliste. Și în loc ca, în timp, controlul colectării veniturilor bugetare, să fie preluat de instituțiile statului și să constituie pricipala preaocupare a guvernanților, cu bună știința, statul cedează mafiei monopoliste și crimei organizate, controlul colectării veniturilor publice, modificând și adaptând legislația în acest sens.

Deși se știe că cea mai mare pierdere bugetară o constituie neâncasarea la buget a TVA colectată și rambursările de TVA, în baza unor operațiuni fictive (în special cele din tranzacții nereale, cu firme tip „fantomă"), ce au ajuns la peste 120 miliarde lei anual (adică aproximativ 17 % din PIB !!!???), conform datelor furnizate de Consiliul fiscal și serviciile de informații (SRI, SIE), nici un guvern, din 2007 până în prezent (cu mici excepții), nu a făcut nimic pentru îmbunătățirea reală a sistemului legislativ privind colectarea TVA. Cu excepția cerealelor, masei lemnoase, deșeurilor și încă a câteva produse, prevăzute la art. 160 din Codul fiscal, nici un guvern, în urma lobbyului crimei organizate și mafiei, nu a considerat că soluția îmbunătățirii colectării TVA la buget ar fi taxarea inversă la toate bunurile purtătoare de TVA, care să nu mai permită interpunerea evazioniștilor pe circuitul colectării TVA. Din contra, dovedind o iresponsabilitate și o prostie incredibilă, guvernul Boc a majorat TVA de la 19% la 24%, făcând jocul mafiei, în condițiile în care peste 50 % din TVA-ul României se fura, chiar și când era cota de 19%. Cine a fost, în acest caz, pricipalul câștigător în cazul majorarii cotei de TVA de la 19 la 24 % ? Cumva Bugetul de stat ? S-a văzut clar în încasările bugetare, cine a fost „premiantul", când în loc să crească cu 5% încasările la buget, au crescut cu aproximativ 2%, grosul câștigului înregistrându-l crima organizată, din care se înfruptă și partidele politice (!!??).

În perioada 2007 - 2011, cel mai mare furt de TVA, respectiv neâncasare la buget a TVA colectată și achitată de consumatori, s-a înregistrat în domeniul comerțului cu cereale, din care statul român n-a colectat nici 10%. Și, culmea, uriașul mecanism de colectare a TVA achitată de consumatori a fost coordonat și exploatat de cele mai mari corporații internaționale și naționale din România (sponsori principali ai partidelor politice, care fac lefile în România). În 2011, în urma dezastrului făcut public de instituțiile de control și patronate, guvernul condus de Emil Boc a decis introducerea metodei simplificate de colectare a TVA la cereale, respectiv așa zisa taxare inversă. N-a acompaniat-o însă și de o monitorizare adecvată și in domniul comerțului cu produse finite de panificație sau în domeniul declarării veniturilor din comerțul cu cereale desfășurat de producători (care au continuat să ascundă producția reală, pentru a nu achita CAS și impozitul pe venit). Ceea ce nu s-a mediatizat însă și nu a făcut public Guvernul și Ministerul Finanțelor Publice (și nici mass-media, din păcate) a fost numărul de societăți intermediare, prin care se sustrăgea TVA colectată, de ordinul miilor, care au dispărut din peisajul comerțului cu cereale și al evaziunii fiscale și nici aportul bugetar suplimentar înregistrat de bugetul de stat în urma acestei măsuri. De ce atâta secretomanie ? Cui i-a folsit ? Explicația e iarăși simplă. Nici Guvernul și nici reprezentanții MF sau ANAF n-au fost de acord cu masura introducerii metodei simplificate privind colectarea TVA din comerțul cu cereale, măsura fiind luată la presiunea patronatelor din domeniul producției de cereale și a instituțiilor de control fiscal. Iar rezultatele nu s-au făcut publice pentru că ar fi fost un argument suficient pentru ca măsura să fie generalizată, fapt ce-ar fi privat crima organizată și mafia corporatistă de colectarea, în numele statului, a peste 120 miliarde lei anual.

Istoria se repetă însă și nu pozitiv. Populistă, șantajistă sau ca urmare a unor presiuni (poate SRI, poate ANAF, poate patronatele, naiba știe!) măsura reducerii TVA la carne și legume fructe, de la 24 % la 9 %, implementată de către Guvernul Ponta, este una dintre cele mai mari și eficiente lovituri date crimei organizate, evaziunii fiscale și mafiei corporatiste din România. „Dând cezarului ce-i al cezarului", Ponta are meritul incontestabil de a fi făcut ce n-a făcut nici guvernul Tăriceanu, nici guvernele Boc, nici guvernul Ungureanu. A spart cel mai mare monopol, de tip mafiot, pe care-l instituise crima organizată în România: colectarea TVA din comețul cu carne, produse din carne și legume-fructe. Un monopol care reprezenta 80% din furtul de TVA din România, estimat la peste 80 miliarde lei anual. Că marele beneficiar al acestei măsuri antimafia, este tot corporația multinațională, care, profitând de aceasta și-a majorat profiturile cu cel puțin 3-6% (prețurile n-au scăzut cu 15%, cum ar fi fost logic, ci cu 9 -11%), este un adevăr incontestabil - și nu se știe dacă nu cumva, în spatele deciziei guvernului Ponta n-au stat tocmai presiunile corporațiilor, pentru care scăderea TVA înseamnă mai mult rulaj și, implicit, mai mult profit -, adevăr care însă, oricum ar fi privit sau analizat, nu scade meritul guvernului Ponta în distrugerea mecanismului evazionist din domeniul comerțului cu carne și produse din carne. Pe termen scurt decizia guvernului Ponta poate, aparent, avea efecte negative asupra bugetului de stat (deși mă îndoiesc că colectarea bugetară, la acest capitol, va avea de suferit, pentru că, în fapt, statul colecta nu de la intermediarii de tip „fantoma" care vor dispărea, o dată cu aplicarea măsurii, ci de la marii comercianți, adică TVA aferent valorii adăugate de aceștia, care rămâne constantă sau chiar mai mare), dar în perspectivă este una cu impact pozitiv, pentru că, pe lângă ca va debloca consumul, având efecte benefice asupra nivelului de trai, va stimula comerțul legal și, dacă măsura va fi speculată de guvern și se va trece și la subvenționarea agriculturii, la nivelul UE, măsura poate fi chiar momentul renașterii agriculturii românești și re-rentabilizării acesteia.

Între producție și taxarea producției trebuie să existe un echilibru permanent, asigurat de stat, adică de guverne. O taxare excesivă poate bloca producția, investițiile și, implicit, dezvoltarea. Or fără producție, investiții și dezvoltare, nivelul de trai nu are cum să crească. E o corelație directă ce nu permite erori fără consecințe și este pârghia reală prin care statul poate controla efectiv economia. De asemenea, între nivelul de trai și colectarea taxelor, există o corelație directă, pentru că, materializate în infrastructură și servicii profesionisite, taxele și impozitele influențează direct nivelul de trai. In aceste condiții taxa pe valoarea adaugată este unul din instrumentele esențiale ale statului, la îndemâna guvernelor, determinant în asigurarea nivelului de trai. Nivelul și controlul TVA reprezintă indicatorul performanței guvernării și al economiei. De asemenea, nivelul colectării TVA reprezintă și controlul crimei organizate și al mafiei fiscale, pentru că reprezintă principala sursă de venituri ale crimei organizate și mafiei fiscale.

„Dând cezarului ce-i al cezarului", făcând abstracție de restul deciziilor (unele direct în favoarea corporațiilor și ale mafiei, cum a fost cazul KazMunaiGaz, OMV, METRO, SELGROS și alte corporații), decizia lui Ponta de a reduce cota de TVA de la 24 la 9 %, indiferent de paternitate, este una dintre cele mai importante și eficiente decizii ale guvernelor României, de dupa 1990, în ceea ce privește lupta împotriva evaziunii fiscale și a creșterii nivelului de trai al populației, care merită apreciată. E cea mai puternică și importantă lovitură dată crimei organizate și mafiei fiscale din România din 1990 și până în prezent. În aceeași ordine de idei, susțin și reducerea TVA la toate categoriile de bunuri (cu excepția celor care au deja 9%), de la 24 la 19 %, pentru că, din punct de vedere al stimulării economiei, este o măsură cu impact pozitiv de perspectivă și nu o măsură populistă (chiar dacă pare astfel). Mai mult decât atât, dacă opoziția formată din PDL și PNL vrea să demonstreze că nu este demagogă și că vrea cu adevărat să crească nivelul de trai al populației și urmărește, cu adevărat, eliminarea evaziunii fiscale și a corupției, aplicarea metodei simplificate în cazul colectării TVA este unicul și singurul argument ce poate dovedi buna credință și faptul că actuala clasă politică nu este implicată și interesată de furtul banului public. Ar fi unica decizie ce ar putea eclipsa decizia extraordinară luată de guvernul Ponta, cu privire la reducerea TVA, în cazul produselor din carne, legume și fructe, de la 24 la 9%. Așa că, lăsînd la o parte pasiunile și dorința de a ajunge, cu orice preț, la ciolanul puterii, „să dăm cezarului ce-i al cezarului", chiar dacă de această dată „cezarul" poartă numele de Victor Ponta.

 

 

 

 

EDITORIAL

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

Ce se întâmplă azi în România nu sunt accidente și nici întâmplări banale. Este efectul disoluției autorității publice, prin politizarea și, implicit, mediocrizarea profesională a administrației publice. O administrație infestată de sistemul clientelar, servil, controlată politic până la cel mai m ...

ziare

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
13:09