Inna are un nou iubit?

Anca Bratu, 24 februarie 2014, Ora 00:00

  • print
  • |
inna-are-un-nou-iubit-38281-1.jpg

E tânără, frumoasă, celebră, motive suficiente pentru a deveni ţinta unor bărbaţi care şi-o doresc alături. De când s-a despărţit de impresarul ei, Inna s-a ocupat mai mult de muzică şi mai puţin de sufletul ei. Iată însă că noi am surprins-o cu un bărbat.

Stă mai mult în străinătate decât în ţara natală şi face bani pe bandă rulantă din concerte. Inna (27 de ani), pe numele ei adevărat Elena Alexandra Apostoleanu, este o prezenţă rară pe meleagurile autohtone, însă atunci când vine în România nu poate trece neobservată.
Aşa s-a întâmplat recent, când vedeta a fost surprinsă în vizită la Castelul Bran, în compania unui tip frumuşel, trecut bine de 35 de ani, de care părea foarte apropiată. Îmbrăcaţi în negru, cu haine groase, cei doi s-au plimbat mult, singuri-singurei, au vizitat Castelul Bran şi au zâmbit încontinuu.

Se pare că tânărul care a însoţit-o pe Inna la munte este fotograful ei personal, americanul John Perez, cel care a reuşit să o dezbrace de mai multe ori pentru diverse pictoriale incendiare.

De altfel, fotograful şi-a postat imediat pe contul de Instagram mai multe imagini personale, realizate în vizita de la Castelul Bran. Tot pe paginile sale de socializare tronează, la loc de cinste, pictoriale întregi, sexy, cu muza sa, Inna.

Inna a trimis punctul ei de vedere prin intermediul reprezentanţilor săi din România: „De-a lungul vremii, Inna a fost adesea fotografiată în compania colegilor sau colaboratorilor echipei Global Records şi despre fiecare s-a speculat că ar fi un presupus iubit. În cazul acesta, e vorba despre John Perez, un renumit DoP (Director of Photography), care a lucrat cu artişti mari, precum Beyoncé, Shakira, Rihanna, Jay-Z şi cu care Inna a mai colaborat la videoclipurile pentru «WOW», «Caliente», «In Your Eyes», precum şi pentru nenumărate şedinţe foto.

În urmă cu o săptămână, John Perez a fost în România pentru a onora mai multe proiecte dezvoltate împreună cu Inna şi echipa ei. De altfel, ei au fost însoţiţi la Bran şi de alţi membri din echipa Innei, care însă nu apar în aceste fotografii".

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
15:08
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou