Arhetipul frumuseţii feminine

Poartă de intrare în Valea Prahovei şi zonă de contact dintre deal şi munte, oraşul „cuibului de şoimi cantemirişti", avea, în acea perioadă, o populaţie în jurul a 15.000 de locuitori.

Clima este blândă, iar aeroionizarea, predominant negativă, constituie factori favorizanţi pentru dezvoltarea intelectuală şi psihomotorie. Departe de tumultul marilor oraşe, localitatea îndeplinea condiţiile climaterice şi socio-culturale pe care întemeietorul său, Nicolae Filipescu, le-a gândit a fi necesare pentru un liceu militar. Învoirile în oraş erau rare şi scurte. Uneori, aveam învoire doar în zilele de duminică. Erau, însă, şi perioade de „carantină" pe timpul cărora învoirile erau interzise. Oraşul era destul de mic, şi oferea puţine posibilităţi de a ne petrece timpul liber.

Îmi amintesc că existau doar două cofetării, un cinematograf la Casa de cultură şi un parc. Timpul îl petreceam mai mult plimbându-mă. Rareori, vizionam un film. În Breaza, cele mai multe fete erau deosebit de frumoase, parcă cele mai frumoase din ţară. Posedau, ca nimeni altele, pecetea eontică a frumuseţii. Pe timpul unei învoiri, am cunoscut-o pe Aneta Stanciu, elevă la Liceul brezean „Aurel Vlaicu". Era prietena frumoasei Francisca Tudor, amica colegului şi sătenului meu, Emanoil Cucu de la clasa a X-a G. Atunci am simţit primii fiori ai dragostei adolescentine, acea vrajă demonică unică a iubirii. Nu aveam posibilitatea de a comunica cu prietena mea decât în scris. De aceea, cu mult trac, am scris prima scrisoare unei fete. Am fost ajutat, la stilizarea textului, de prietenul şi colegul meu de clasă, Gheorghe (Gică) Nicolaescu, care era eminent la limba română, deoarece citea mult. Tătăl său, din câte îmi amintesc, era bibliotecar într-un oraş din sudul Olteniei.

Mult mai târziu, gl. Gheorghe Florea, comandantul brigăzii braşovene de vânători de munte, mi-a relatat un aforism al vremii specific zonei : „Să nu-ţi iei fată din Breaza şi cal de la Comarnic!"Am încercat să descopăr temeiul acestui îndemn.

Cei aproape 800 de elevi ai Liceului Militar, precum şi sutele de adolescenţi din localitate creau, pe plan local, un raport supradimensionat, disproporţionat în favoarea băieţilor. De aceea, fetele aveau mulţi „curtezani". Prin urmare, puteau apărea şi unele comportamente îndoielnice. La rândul lor, cele mai multe fete doreau relaţii de prietenie cu elevii cantemirişti. Erau atrase nu numai de uniformele noastre albastre cu lampas roşu, sau de perspectiva de a avea cariere onorante, ci şi de modul nostru sobru şi civilizat de comportare. De cele mai multe ori, relaţiile de prietenie nu puteau, în epocă, atinge un grad avansat de intimitate.

Promisiunile de căsătorie făcute de unii dintre colegi rămâneau, după terminarea liceului, în cea mai mare parte a lor, doar vorbe în...vânt. Câţiva colegi, ulterior absolvirii liceului, au realizat mariaje reuşite cu fete din Breaza.

Evident, pentru mine, au urmat cei aproape 4 ani de şcoală militară la Sibiu, şi relaţiile noastre nu au fost atât de apropiate, încât să evolueze spre un mariaj. Nici imediat după ce am devenit ofiţer, nu am considerat oportună o căsătorie, iar noi comunicam sporadic. De aceea, Nety, aşa cum o alintam, s-a grăbit, şi s-a căsătorit cu alesul inimii sale.

Cât despre sintagma „...caii de la Comarnic", am înţeles că era recomandată evitarea cumpărării lor, deoarece cei mai mulţi dintre ei sufereau de silicoză animalieră, ca urmare a particulelor existente în aer, ce erau emanate de fabrica de ciment din localitate, care polua o mare parte din Valea Prahovei.

GL. BG (R) MIHAIL ŢĂPÂRLEA