Formula matematică a şpăgii

Democraţia românească este originală din toate punctele de vedere. Chiar şi atunci când este vorba de dat şpagă, intervin principii aplicabile local. Cum nici între hoţi nu mai există onoare, pentru a pune mâna pe un contract finanţat din fonduri publice, şpaga se împarte în două categorii: la licitaţie şi la decontare.

Prima parte se dă înainte de licitaţie, ca la damele de companie, ca să fie sigure cele două părţi că nu se ţepuiesc una pe cealaltă. Cea de-a doua parte se achită după licitaţie, ca toată lumea să fie mulţumită. Şpaga variază între 10 şi 20% din valoarea contractului.

Partea a doua a şpăgii ar putea deveni cea mai grea, pentru că decontarea lucrărilor este condiţionată nu de îndeplinirea contractului, ci de achitarea unei alte şpăgi. Este o măsură asigurătorie pentru cele două părţi - una că-şi primeşte banii promişi, iar cealaltă că nu rămâne cu lucrările neachitate. Şi aici, valoarea şpăgii poate ajunge la 20% din contract.

În acest mod simplu, „sarcina fiscală" a şpăgii este eşalonată în timp, iar „părţile contractante" se pot supraveghea reciproc.