JOIA MARE. De ce se înroșesc ouăle în Joia Mare și care este legenda acestui obicei

Mălina Andrei, 9 aprilie 2015, Ora 11:40

  • print
  • |
joia-mare-de-ce-se-vopsesc-ouale-in-joia-mare-si-care-este-legenda-acestui-obicei-46269-1.jpg

E joia dinaintea Paștelui și, potrivit tradiției, ouăle devin astăzi roșii. Gospodinele lasă măturile la o parte și intră în bucătarii. Tradiția cere că astăzi să se coloreze ouăle, pentru că astfel spune credința populară, rezistă mai mult.

Creștinii păstrează cu sfințenie rânduiala din Săptămâna Mare. Pentru tot ce se pune pe masa de Paște, e dată o zi în care bucatele să fie pregătite. Joia se vopsesc ouăle, iar vinerea se frământă cozonacii. Din străbuni e întocmit acest calendar nescris și gospodinele se conformează în fiecare an pentru că, există credința că doar așa vor ieși bune și gustoase și nu se vor altera.

Legenda creștină. De ce trebuie să avem pe masă, de Sărbătoarea Paștelui, ouă roșii

Una dintre legende spune că, pe când Iisus era chinuit pe cruce, mama Sa a plecat spre Pilat cu un coșuleț de ouă, gândind că în acest fel ar putea să-l înduplece pe acesta să-l ierte pe Fiul Sau. Pentru că, la un moment dat a obosit, Fecioara Maria s-a așezat la umbra unui copac să se odihnească. Atunci când s-a ridicat, a văzut că ouăle din coș s-au făcut roșii. De îndată și-a dat seama că fiul ei, Iisus Hristos, deja murise.

O altă legendă spune că, în ziua răstignirii lui Iisus Hristos, toate ouăle din lume s-au înroșit.

Altă poveste spune că însăși Maica Domnului ar fi pus un coș cu ouă sub crucea pe care fiul ei era răstignit. Erau ouăle pe care voia să le dea soldaților că sa-i înduplece să aibă milă de fiul ei. Sângele Mântuitorului, simbol al vieții, care a curs peste ouăle din coș, le-a înroșit.

Ouăle de pe masa de Paște, cele care simbolizează jertfa Mântuitorului, sângele vărsat și bucuria Învierii, trebuie să fie, așadar, întotdeauna roșii.

În unele zone încă se mai păstrează obiceiul că dimineața, în prima zi de Paște, întreaga familie să se spele pe față cu o cană de apă în care se pun un ou roșu și un bănuț. Se crede că oul roșu are puteri miraculoase, de îndepărtare a răului, a bolilor și făcăturilor, fiind purtător de bine, sănătate, putere și noroc.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
21:29
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou