Tutankhamon a ars în sarcofag

Cristian Blănuţă, 3 noiembrie 2013, Ora 19:48

  • print
  • |
tutankhamon-a-ars-in-sarcofag-35551-1.jpg

Mumia faraonului egiptean Tutankhamon a luat foc în interiorul sarcofagului, ca urmare a unei încercări eşuate de îmbălsămare, potrivit unui nou documentar realizat de oamenii de ştiinţă.

După moartea sa, în 1323 î.e.n., Tutankhamon a fost îmbălsămat rapid şi îngropat, iar cercetătorii cred că o reacţie chimică survenită de la uleiurile folosite la îmbălsămarea faraonului a declanşat incendiul, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Un fragment de ţesut prelevat de la mumia faraonului, al cărui mormânt a fost descoperit în 1922, de arheologul Howard Carter şi contele de Carnarvon, a fost analizat de cercetători, care au confirmat că trupul său a ars în timp ce era închis în sarcofag.


Egiptologul Chris Naunton a analizat notele originale ale lui Carter şi a efectuat o autopsie virtuală a corpului folosind tehnologii de scanare.
"Deşi masca mortuară şi alte comori sunt foarte cunoscute, o mare parte din dovezi a fost trecută cu vederea", a spus Naunton.
"În ciuda atenţiei de care mumia lui Tutankhamon s-a bucurat de-a lungul anilor, starea sa ciudată a fost trecută cu vederea. Carbonizarea şi posibilitatea ca o îmbălsămare ratată să ducă la arderea spontană a corpului imediat după ce a fost înmormântat a fost o descoperire cu adevărat neaşteptată, o revelaţie de fapt", a mai spus egiptologul.


"Cred că ceea ce arată acest proiect este că, atunci când vine vorba despre materiale vechi, este întotdeauna ceva de învăţat şi probabil că va mai fi şi în viitor, dar cu acest studiu am făcut un pas înainte în vederea înţelegerii a ceea ce s-a întâmplat la sfârşitul vieţii lui Tutankhamon", a adăugat acesta.
Documentarul "Tutankhamun: The Mystery Of The Burnt Mummy" va fi difuzat pe Channel 4 pe 10 noiembrie.

Tutankhamon a devenit faraon la vârsta de 10 ani, în 1333 î.e.n., şi a domnit timp de nouă ani, până la moartea sa. A făcut parte din dinastia a 18-a, care a domnit în perioada Noului Regat din istoria Egiptului.

În 2010, cercetătorii germani au avansat o nouă explicaţie posibilă pentru moartea faraonului Tutankhamon, care ar fi putut fi cauzată de o maladie sangvină congenitală. Cercetătorii de la Institutul Bernhardt-Nocht (BNI) pentru maladii tropicale din Hamburg au respins teoria prezentată în luna februarie a aceluiaşi an de un grup de egiptologi, coordonat de Zahi Hawass, directorul Consiliului pentru antichităţi egiptene, potrivit căreia Tutankhamon ar fi murit din cauza malariei şi a unei maladii osoase. Cercetătorii germani sprijină teoria maladiei drepanocitoză (anemie falciformă), frecventă în regiunile afectate de malarie, în special în Africa.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
11:25
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou