Dezvălurile din PUȘCĂRIE ale lui Adrian NĂSTASE. Acum 25 de ani...

Cristian Blănuţă, 19 august 2014, Ora 11:37

  • print
  • |
dezvalurile-din-puscarie-ale-lui-adrian-nastase-acum-25-de-ani-42636-1.jpg

Fostul premier, Adrian Năstase, a făcut o comparaţie între Turcia şi România de acum, dar şi din urmă cu 25 de ani, într-o postare pe blogul personal.

Acesta a povestit despre prima sa vizită, ca ministru de externe, în Turcia, pe vremea când România nu era încă membră a NATO și nici nu făcea parte din UE, scrie pesurse.ro.

''Prima mea vizită, ca ministru de externe, în 1990, a fost în Turcia. România nu era încă membră NATO, nu făcea parte din Uniunea Europeană și nici măcar din Grupul Vișegrad. Era într-o zonă tampon a Europei, la marginea "Occidentului" și nu era prea clar dacă, în noua organizare a Europei, după Malta, nu urma să fie "inclusă" în sfera de influență a URSS-ului lui Gorbaciov.

După 25 de ani, România a devenit membru al NATO, a aderat la UE și a experimentat cu "succes" Revoluția portocalie. În timpul ăsta, Turcia a trecut de la președintele Ozal la președintele Demirel, la președintele Sezer, apoi la președintele Gül. După o perioadă de criză, a ajuns la creșteri de 8% anual. A fost respinsă de Bruxelles dar și-a dezvoltat un model economic propriu, ambițios, bazat pe proiecte strategice. Rolul premierului Erdogan a fost esențial. A rezistat cântecelor de sirenă ale "primăverii arabe" și a dezvoltat o poziție regională pentru țara sa. De aceea, la alegerile din 10 august, Recep Tayyip Erdogan a fost ales președinte din primul tur de scrutin.

"Noua Turcie" - proiectul lui Erdogan și al partidului său (Partidul Justiției și Dreptății) s-a confruntat la alegeri cu mișcarea condusă din SUA (Pennsylvania) de către imamul Fethullah Gülen care încercase în ultimii ani crearea unui "stat paralel" prin "infiltrarea în arterele sistemului" a unor procurori, judecători și polițiști - adepți ai mișcării - care să reacționeze din interior. Cu toate acestea, Erdogan a reușit să impună inclusiv principiile sale de politică externă ("zero probleme cu vecinii") - lansate în 2002 - dar și inițiativa transformării republicii Kermaliste în republică semi-prezidențială prin modificarea Constituției.

În apropierea noastră se află, deci, Turcia, dezvoltând un model (pe care, deocamdată, nu îl comentez) dar și Ucraina care a încercat (de fapt, unde s-a încercat) să se relanseze - pe Euro-maidan - Revoluția portocalie, cu efectele cunoscute. Este clar că, în perioada următoare, "falia" dintre Occident și Rusia dar și Balcanii vor fi sub o puternică acțiune "seismică".

Sper, de aceea, ca, în aceste condiții, "statul de drept" român să-și redescopere preocuparea și pentru economie dar și pentru politică externă. Știu că temele savuroase pentru campania electorală de la noi sunt altele dar poate încercăm să facem un efort pentru a înțelege ce este important pentru viitorul țării noastre'', a scris Adrian Năstase pe blog.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
08:30
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou