USL are datorii de 2.000.000 de euro

Cristian Blănuţă, 5 august 2014, Ora 15:18

  • print
  • |
usl-are-datorii-de-2-000-000-de-euro-42328-1.jpg

USL are de achitat, din 2012, datorii care depăşesc suma de 2.200.000 de euro, au precizat, marţi, surse din Ministerul de Finanţe, care au citat bilanţul contabil depus de alianță.

Datoriile de peste 2.200.000 de euro aparţin USL, ele nefiind defalcate pe partidele componente ale Uniunii, au menţionat surse politice, potrivit Mediafax.

Aceleaşi surse au arătat, pe de altă parte, că defalcarea datoriilor se poate face doar în urma unei analize laborioase.

Datoria de 2.200.000 de euro e formată din datorii făcute de USL la nivel naţional, cât şi judeţean, cea mai mare parte fiind provenită din datoriile neachitate de către organizaţiile judeţene ale USL, au mai menţionat sursele citate.

Mandatarii financiari ai campaniilor electorale au fost propuşi ori de PSD, ori de PNL, au mai arătat sursele menţionate, care au precizat că achitarea datoriilor trebuie începută de la nivelul organizaţiilor judeţene ale USL. Aceleaşi surse au mai arătat că datoriile în judeţe au fost făcute la comun de PSD şi PNL, sub numele de USL.

În anul 2012, USL a participat, la nivel naţional şi judeţean, în trei campanii electorale - două pentru alegerile locale şi parlamentare şi una pentru referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.

Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a declarat, luni, că social-democraţii i-au transmis că USL are de achitat o datorie în valoare de un milion de lei, reprezentând cheltuieli făcute în campania din 2012 la nivel central şi local, el arătând că liberalii urmează să verifice dacă cifra este reală.

Pe de altă parte, secretarul general al PSD, Andrei Dolineaschi, a menţionat, luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că PSD nu dă curs întâlnirii propuse de PNL în vederea semnării unui acord de încetare a Protocolului USL şi de desfiinţare a Uniunii, întrucât bilanţul contabil pe 2013 al USL conţine datorii neachitate către diverşi furnizori, atât la nivel judeţean, cât şi la nivel central.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
09:14
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou