Vestea nopții despre Ion Iliescu! Anunțul făcut de fostul director SRI, Virgil Măgureanu

Primul șef SRI, Virgil Măgureanu, care a ocupat această funcție în perioada 1990-1997, a fost invitat în podcastul "Istoria secretă" de pe canalul de YouTube HAI România. De această dată, Virgil Măgureanu a vorbit despre Ion Iliescu. 

Primul director al SRI,Virgil Măgureanu, a fost invitat în podcastul "Istoria secretă" cu Ionuț Cristache, difuzat pe canalul de YouTube al HAI România!, scrie capital.ro.

În cadrul acestui podcast, publicat în două părți pe YouTube, primul director al SRI a vorbit despre mai multe subiecte, printre care și despre fostul președinte al României, Ion Iliescu Punctul de pornire al discuției a fost cartea numită "Ce s-a întâmplat de fapt", carte care este un dialog între Virgil Măgureanu și Lavinia Betea despre anii 80.

Revenind la Ion Iliescu, jurnalistul Ionuț Cristache l-a întrebat pe invitatul său cum era văzut Ion Iliescu în cercurile pe care Virgil Măgureanu le frecventa.

"Îmi permit să vă spun că există la nivel de zvonuri, pentru cine știa să tragă cu urechea, că era care îi va succeda lui Ceaușescu, care la începutul anilor '70 erau printre cei care au avut o evoluție spectaculoasă. Nu era mare lucru că un asemenea personaj care vine tare din urmă este cel care este menit să-i succeadă lui Ceaușescu.

După cum am descris și în carte eu m-am dus personal să-l cunosc ca să fiu sigur că așa va fi. Era un zvon suficient de persistent pentru a crede în el. Dacă te uitai în jur nu vedeai pe nimeni altcineva mai bine plasat", a declarat acesta.

Întrebat dacă Ion Iliescu a fost depozitarul iluziilor, primul șef SRI a spus "putem spune și așa. Era greu de gândit altfel în acel timp și nu exista niciun motiv cât de cât obiectiv ca să crezi că altcineva ar fi mai degrabă. În perioada '89 știți că nu s-ar fi putut pune nimeni în locul lui pentru a umple golul acela de putere înspăimântător? Publicul suportă mai ușor abuzurile puterii decât absența ei. Dezordinea socială fără frâu, cum am cam avut faze la începutul anilor '90 (mineriadele n.r.), dezordine socială fără frâu. După cum s-a văzut ulterior nici Iliescu nu a putut face față acestei dezordini continue.

Acele mineriade, în fond niște aventuri ale unor oameni scăpați de sub orice control care au știut să adune tot felul de gloate în jurul lor pentru a le face. Cred că atunci, pur și simplu, chiar și Ion Iliescu, care totuși a fost și este un om cu o oarecare lumină în mintea lui, nu a putut înțelege ce se întâmplă. Iliescu, de la debutului din decembrie '89 până în anii 90, nu a înțeles că ne îndreptăm către capitalism. Ne îndreptam oare către capitalism?"

"Eu unul trebuie să recunosc că am avut destule perioade de confuzie în legătură cu cele ce se întâmpla. Ceea ce a fost atunci, o revoltă a multora și perfect legitimă, la începutul începutului, mulți nu acționau, ci viermuiau pur și simplu. Ce s-a întâmplat în '90 multe dintre ele nu au fost acțiuni coerente, au fost interese de grup ale unor persoane care voiau să acționeze într-un anumit fel. De unde revolta împotriva lui Ceaușescu îi puteau motiva pe mulți să facă ce au făcut. Alții au deturnat revolta către lucruri mai apropiate unor interese de gașcă.

Mulți dintre cei care, cum v-am spus se învârteau pe acolo, și-au și atins anumite scopuri. Au fost destui care și-au exprimat partea lor de revoltă și s-au retras acolo unde simțeau ei că aveau treabă. Unii dintre ei au plecat din România, unii și-au văzut sacii în căruță.

Faptul că am edificat o instituție care era necesară pentru supraviețuirea statului român se reduce la atât - am rămas pe acolo. Pentru mine acei ani au fost atât de plini, dar și plini de calomnii. Eu sunt aici să răspund de ce am făcut eu, nu de ce au făcut alții. Unii au construit și ceva", a mai spus invitatul din podcastul "Istoria secretă".

Măgureanu nu s-a temut de Iliescu

Ionut Cristache l-a întrebat pe invitatul său dacă s-a temut de Ion Iliescu, însă el a răspuns că "eu nu mă temeam, nu aveam de ce. Reacția sa a fost lăudabilă, s-a străduit să-mi demostreze în scurta discuție  cu argumente, pe lecturi și nu povești, că lucrurile pot fi privite mai optimist. Discuția așa a și rămas. Însuși faptul că poți dialoga, schimba idei cu argumente și nu povești sau trivialități, spune ceva. Pentru mine a fost un semn bun. Eu atunci, poate într-un mod pripit, am zis că putem conta că acesta este, că stă de vorbă cu tine și acceptă argumente contrare. Eu eram de departe convins că cele întâmplate erau suficiente dovezi că se poate și altfel decât cu regimul Ceaușescu, are era din punctul meu de vedere retardat. Retardat, referitor la ceea ce ar fi avut nevoie România să aibă".

Virgil Măgureanu a mai spus că nu avea o problemă cu clanul Ceaușescu, ci cu sistemul.

"De fapt asta e ceea ce ne preocupă și ne poate preocupa. Relațiile după au evoluat așa... dânsul (Iliescu n.r.) a rămas cât a rămas la Timișoara, după a fost numit prim-secretar la Iași, unde l-am văzut după cutremurul din '77. Nu îmi propusesem și nu aveam de ce să-l caut mai des.

El a ajuns după Iași președintele Consiliului Național al Apelor, cu sediul pe Negustor 2 sau 3. În toamna lui '79 l-am putut revedea cu ocazia că mi-a apărut cartea Puterea politică. Era în fond prelucrarea tezei mele de doctorat susținută în '78. M-am dus cu acel prilej să-i duc această carte. Din acel moment am realizat că depășisem faza în care trebuie să stăm să așteptăm să vedem ce va mai fi. Împreună cu mine șimțeau mai mulți același lucru. Anii '80 erau distincți, se consumase deja perioada cu evidența că sistemul sovietic este surclasat în ochii tuturor, mai ales în țările din est care priveau cu speranță către America", a mai spus el.

Prima întâlnire dintre Măgureanu și Iliescu

"Nu interesa zvonistica Iliescu, ci un om cu care poți să stai de vorbă, un om cu care poți înțelege că utopia comunismului științific (...) M-am dus la Timișoara în septembrie 1973 fiind trimis să deschidem învățământul universitar de la Ștefan Gheorghiu la fiecare centru de județ. După ce am făcut ceremonia deschiderii m-am dus să-l întâlnesc pe tovarășul Iliescu. M-a primit imediat, am stat de vorbă circa jumătate de oră, după care m-a întrebat ce fac în seara aia mai departe. Mi-a zis că la ora șase va trece să mă vadă să mă conducă la aeroport. (Iliescu l-a însoțit în avion după) Am discutat vrute și nevrute, eu știam prea bine (că eram ascultați n.r.) așa că nu am stăruit pe probleme importante. Ca să înțeleagă cei care ne privesc, îți intra în reflex după primii ani că totul se ascultă, totul se urmărește. Nu numai eu, erau alții mai abili decât mine și nimeni nu se aventura să vorbească ce nu trebuie într-un spațiu închis și oficial.

Când m-am urcat în avion am profitat de prima mea ocazie, știind că nu ne asculta cineva. Pe atunci era la modă în preocupările de teorie politică și practică politică fenomenul numit eurocomunism. După intervenția sovietică la Praga, acest lucru era iarăși foarte actual și toți studenții noștri, dintre care unii au ajuns după la Europa Liberă sau Vocea Americii.

Am profitat de ocazia aceea să îi spun dl. Iliescu că așa cum se prezentau lucrurile atunci, în '72, că sistemul comunist de tip sovietic nu era unul eficient. Deja se știa că acest sistem nu este viabil și nu poate supraviețui de o economie mondială dominată de concurență", a mai spus Virgil Măgureanu.

Ion Iliescu era numit "șeful" de cître Virgil Măgureanu

De asemenea, el a mai spus că "în ianuarie '84 am ajuns în casa mamei vitrege a lui Ion Iliescu. Eu am o experiență conspirativă atât de puțină încât nu sunt obișnuit să folosesc acel termen. M-am dus pentru că îl consideram din punct de vedere politic un șef de-al meu".

Acesta a mai povestit și despre cum își organiza grupul conspirativ întâlnirile.

"Cum doriți să-i spuneți așa să îi spuneți. Eu spuneam de anul '84, ianuarie. Poate ar fi bine să ne întoarcem în anul '81 când dânsul mi-a spus că de câte ori voi pleca undeva să îi spun unde mă duc ca să ne putem întâlni. Eu i-am spus cu tot respectul cuvenit că lucrurile trebuie să stea invers, ca eu să plec după dânsul. Într-adevăr deveniseră frecvente întâlnirile, mergeam cu mașina proprie, un trabant. Elena Ceaușescu mă știa omul cu trabantul. Se pare că în optica multora era considera un om chivernisit. Uneori ne plimbam cu mașina mea, uneori cu mașina lui.

În mai '81 mi-a spus că va pleca la Cluj și după va merge la Sălaj, unde voia să ne întâlnim. S-a întâmplat fix invers. La Sălaj ne-am înțeles că ne putem întâlni pe meleagurile mele, nu oriunde, ci lângă orășelul Cehul Silvaniei, unde era o cabană silvică unde a fost întâlnirea cu tot comitetul județean de partid în frunte cu prima secretară. S-a ajuns că dl. Iliescu s-a dus la Sălaj, toată lumea era animată că a venit. S-a nimerit așa: că a venit dl. Iliescu și a întrebat de unde e dl. Măgureanu. Eu m-am dus și am vorbit cu primarul de la Cehu, care era și prim secretar și consătean, pentru a organiza întâlnirea. Pe urmă  s-a întâmplat invers, a întrebat de mine, iar Vasile (primarul din Cehu probabil) s-a pomenit cu tot comitetul județean de partid, cu tot cu secretară", mai spune acesta.

Virgil Măgureanu a mai spus că "acela a fost prilejul și i-am spus că el va fi cel care urmează să-i succeadă celui care conducea atunci România. (cu mai bine de 8 ani înainte de revoluție). Mi-a zis că sunt primul care i-a zis acest lucru".

Întrebat dacă au existat martori la această discuție, el a spus că "alaiul a stat liniștit la masă, când noi doi ne-am îndepărtat, contextul a fost că l-am luat deoparte. Nimeni nu a considerat nefiresc că am dispărut în pădure cu dânsul și i-am spus ce aveam de spus. Mi se pare că el aștepta din aer o confirmare a unor lucruri despre care auzise despre ele".

Ionut Cristache l-a mai întrebat dacă în afară de Iliescu mai vorbea și cu alții despre necesitatea schimbării lucrurilor, el a spus că "acolo, în contextul de care vorbim, singur că nu puteai cu un singur om, dar ce era cel mai important era că toată lumea voia să știe cine este cel care își asumă răspunderea".

Jurnalistul a întrebat apoi dacă era mai multă lume care conspira, iar acesta i-a răspuns că "Nu a prea reușit. Dvs. numiți deturnare a revoluției ce anume? Ceea ce a făcut regimul Iliescu în acei ani?".

"Am putea cugeta dacă ar fi fost posibil într-un asemenea context ca toți cei care aveau o experiență, fie ea și de eșalonul II să se dea deoparte, și să vină cei fără de pată. Mi-ați putea spune o țară unde când s-a întâmplat o schimbare, nu sângeroasă ca în România, în care nimeni dintre cei care au mai fost la putere nu au mai ajuns și au ajuns cei fără de pată? Este o chestiune eminamente pragmatică, faptul că trebuie să umpli golul de putere și să faci, evident cu greșeli de neiertat.

Dacă nu ar fi debutul acesta nefericit cu mineriadele... a fost o greșeală ce trebuia evitată, dar este de neiertat. Atunci mulți dintre cei care au pus la cale să se radă corturile acelea din fața Teatrului Național nu-și puteau imagina că extrema care a reacționat a doua zi, ocupând instituții ale statului, va reacționa în așa fel. Asta a fost una dintre ele. Sunt nenumărate, unele dintre ele sunt scrise în carte.

În 1981 voiam să recunoaștem o tutelă. Târziu, nepermis de târziu, am ajuns la personajul care putea să pună în aplicare o mișcare de forță. Singurul care putea să o facă într-un mod profesional, să o facă fără zgomot, era omul pe care l-am întâlnit în ianuarie 1985.

În ianuarie 85 putea să fie anul în care se puteau petrece niște lucruri care ne puteau scăpa de multe belele".

Securitatea știa de activitatea grupului conspirativ

Întrebat care este motivul pentru care nu s-a întâmplat, Virgil Măgureanu a răspuns "pentru că și atunci a survenit, ca și în '84, trădarea. Atunci s-a întâmplat cu un general de la Craiova, zicese, un oarecare general de pompieri Dragu. În '85 îmi scapă cine anume, pentru că nu a ajuns la mine treaba asta, știu doar că a fost dat primul semnal dat de Securitate că pot ține în frâu orice mișcare a grupului. Nu știu dacă știau la amănunt, dar știau destule, mai ales persoanele care au fost contactate. Încă de la începutul anilor '80, în diferite locuri, am întâlnit oameni importanți, militari. Unul dintre cei pe care l-am întâlnit sistematic era șeful diviziei de tancuri din București, colonelul Grozavul. Am ajuns la el prin intermediul generalului care conducea Armata I.

Erau zeci sau sute pe care i-am întâlnit cu acest scop. Unii dintre ei prea devreme, dar prea puțini dintre cei care aparținuseră grupului, dacă despre grup doriți să mă întrebați. Eu am fost, s-ar zice din punctul acesta de vedere, abordat de la început. Am scris despre asta și am simțit că trebuie să mă retrag pentru că nu aveam nicio atribuție care m-ar fi putut determina să rămân. Pe 30 decembrie, cu o zi înainte de anul nou în 1990, mi s-a zis că voi fi consilierul pe probleme speciale pentru dl. Iliescu. Aș fi preferat să nu-l fi cunoscut vreodată pe generalul Militaru care între timp ajunsese Ministrul Apărării.

El a făcut niște greșeli de neiertat care unele dintre ele ar fi putut fi evitate. În câteva zile, de când a ajuns ministru, a împânzit ministerul de diferiți oameni care au fost dați afară. Generalii au fost aduși înapoi iar faptul că în atât de puține zile s-au putut întâmpla greșeli atât de grave... există documente, vorbește și Lavinia despre ele, pentru că le-a parcurs, știa că pe 5-6 ianuarie am condus ședința acestor revoltați".