Best Dental

BREAKING NEWS: Elena Udrea, încă trei acuzații de luare de mită

Mălina Andrei, 16 februarie 2015, Ora 11:15

  • print
  • |
elena-udrea-inca-trei-acuzatii-de-luare-de-mita-45620-1.jpg BREAKING NEWS

Procurorii DNA au făcut o nouă cerere de arestare în cazul Elenei Udrea, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită în dosarul Gala Bute.

Elena Udrea va fi adusă, la ora 12:00, la sediul DNA, pentru a i se aduce la cunoştinţă învinuirile din dosarul "Gala Bute". Conform unui comunicat al DNA, procurorii cer arestarea preventivă şi în acest dosar.

Iată comunicatul DNA: 

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție - doamna Laura Codruța Kovesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării:

1. Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de deputatul UDREA ELENA GABRIELA, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, în perioada în care avea calitatea de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT).

2. Ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului UDREA ELENA GABRIELA, pentru săvârșirea infracțiunilor sus menționate.

Prezenta cerere este formulată în cauza în care se efectuează acte de urmărire penală în legătură cu atribuirea și folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în perioada 2010 - 2012.

Amintim că, în cauza respectivă, Camera Deputaților a încuviințat urmărirea penală și arestarea preventivă pentru infracțiunile de abuz în serviciu; tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene; folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite; luare de mită.

Ulterior, au apărut noi elemente ce au conturat suspiciunea săvârșirii unor alte fapte, care nu erau cunoscute la momentul sesizării Camerei Deputaților. Unele dintre aceste fapte intră în conținutul infracțiunii de luare de mită pentru care a fost obținut avizul Camerei Deputaților și completează latura obiectivă a acesteia, iar celelalte fapte întrunesc elementele constitutive a două noi infracțiuni de luare de mită.

a) Infracțiunea de luare de mită în legătură cu finanțarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company S.A. cu UAT Cavnic și UAT Borsec

În cursul anului 2010, Udrea Elena Gabriela a primit în mod indirect, pentru sine și pentru altul, mai multe foloase materiale de la reprezentanții S.C. Termogaz Company S.A., pentru a aproba finanțarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de această societate cu mai multe unități administrativ teritoriale în cadrul programului „Schi pentru România".

La 24.08.2010 și 20.12.2010, S.C. Termogaz Company S.A. a transferat suma totală de 695.367,06 lei în patrimoniul inculpatului Lungu Ștefan, consilierul personal al ministrului, prin intermediul mai multor contracte fictive de achiziție, prin care o societate controlată de intermediar a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company și furnizorii obișnuiți ai acesteia. Suma menționată reprezintă 10% din valoarea plăților efectuate de minister către UAT Cavnic și UAT Borsec în contul lucrărilor efectuate de S.C. Termogaz Company S.A.

Lungu Ștefan a folosit banii astfel obținuți parțial în interes personal, iar parțial, la cererea ministrului Udrea Elena Gabriela, pentru plata unor servicii de publicitate și monitorizare a mediului online de care au beneficiat aceasta și partidul din care făcea parte Udrea Elena Gabriela.

b) Infracțiunea de luare de mită în legătură cu plățile efectuate de Compania Națională de Investiții către S.C. Consmin S.A.

În perioada 2010 - 2011, Udrea Elena Gabriela, împreună cu Topoliceanu Ana-Maria, directorul Companiei Naționale de Investiții (suspect în prezenta cauză), au primit o sumă de aproximativ 300.000 lei de la administratorul S.C. Consmin S.A. pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menționată în baza contractelor încheiate cu Compania Națională de Investiții.

Astfel, după ce Compania Națională de Investiții realiza plățile către S.C. Consmin S.A. pentru lucrările efectuate, administratorul societății dispunea transferul a 10% din suma încasată către societatea controlată de Lungu Ștefan, S.C. Last Time Studio S.R.L., în baza unor contracte de consultanță fictive. În acest mod, s-au realizat 5 plăți, în valoare totală de 335.486 lei.

La rândul său, Lungu Ștefan dădea banii primiți lui Breazu Liberiu Tudor, persoană apropiată atât de Udrea Elena Gabriela, cât și de Topoliceanu Ana Maria. Plățile se realizau fie în numerar, fie prin intermediul societății S.C. Ekaton Consulting S.R.L. administrată de Breazu Liberiu Tudor, în baza altor contracte fictive de consultanță. În acest mod, s-au realizat 4 transferuri bancare în valoare totală de 209.762 lei și o plată în numerar de aproximativ 90.000 lei.

O parte din aceste sume au fost înmânate în numerar lui Topoliceanu Ana Maria, care le-a predat la rândul său lui Udrea Elena Gabriela. Diferența a fost folosită de Breazu Liberiu Tudor pentru a plăti diferite cheltuieli ale lui Udrea Elena sau ale lui Topoliceanu Ana Maria.

c) Infracțiunea de luare de mită în legătură cu finanțarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company S.A. și S.C. Kranz Eurocenter S.R.L. cu UAT Lupeni și UAT Petroșani

În cursul anului 2011, Udrea Elena Gabriela a cerut și a primit de la inculpatul Gardean Adrian, pentru sine și pentru altul, foloase materiale în valoare de 10% din plățile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. și S.C. Kranz Eurocenter S.R.L., în schimbul garanției că finanțările vor fi aprobate la timp.

Astfel, la data de 7 februarie 2011, Udrea Elena Gabriela i-a cerut lui Gardean Adrian ca din sumele primite de la minister să facă mai multe „sponsorizări", transmițându-i că trebuie să discute detaliile cu Nastasia Gheorghe, secretarul general al ministerului. Ulterior, Udrea Elena Gabriela i-a cerut lui Nastasia Gheorghe să îi comunice lui Gardean Adrian că suma solicitată este în cuantum de 10% din valoarea plăților efectuate și care urmau să fie efectuate în cursul anului 2011.

Urmare acestei solicitări, în vara anului 2011, Gardean Adrian i-a înmânat 200.000 euro lui Lungu Ștefan, care i-a predat lui Nastasia Gheorghe, însă banii au fost restituiți de acesta după o zi, invocând riscul ca fapta să fie denunțată organelor de urmărire penală.

În data de 06.10.2011 Gardean Adrian a remis suma de 900.000 euro în numerar lui Nastasia Gheorghe, în contul încasărilor care urmau să fie realizate de S.C. Termogaz Company S.A. și de S.C. Kranz Eurocenter S.R.L. din fondurile Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.

Cu același prilej, Nastasia Gheorghe i-a transmis lui Gardean Adrian, la cererea lui Udrea Elena Gabriela, că suma remisă nu acoperea procentul solicitat de ministru, având în vedere valoarea totală a plăților care urmau să fie efectuate către cele două societăți, iar pentru diferență i-a cerut virarea sumei de 3.000.000 lei în conturile unei societăți controlate de Obreja Rudel.

Suma de 900.000 euro a fost predată de Nastasia Gheorghe ministrului Udrea Elena Gabriela, iar diferența de 3.000.000 lei a fost transferată de S.C. Termogaz Company S.A. în contul S.C. Europlus Computers S.R.L. la data de 28.12.2011, în baza unui contract fictiv de publicitate.

Faptele descrise în secțiunea c) reprezintă modalități alternative de săvârșire ale aceleiași infracțiuni de luare de mită pentru care Camera Deputaților a cerut începerea urmăririi penale și a încuviințat arestarea preventivă a deputatului Udrea Elena Gabriela la data de 09.02.2015.

În condițiile în care aceste fapte completează latura obiectivă a infracțiunii, este necesară o nouă cerere de urmărire penală și o nouă încuviințare a arestării care să se raporteze la forma completă a acuzației aduse deputatului.

 

 

EDITORIAL

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

Ce se întâmplă azi în România nu sunt accidente și nici întâmplări banale. Este efectul disoluției autorității publice, prin politizarea și, implicit, mediocrizarea profesională a administrației publice. O administrație infestată de sistemul clientelar, servil, controlată politic până la cel mai m ...

ziare

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
09:45