Marian Vanghelie, REȚINUT pentru 24 de ore

Mălina Andrei, 13 martie 2015, Ora 06:49

  • print
  • |
marian-vanghelie-retinut-pentru-24-de-ore-45926-1.jpg

Marian Vanghelie, primarul sectorului 5, a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii DNA.

Avocatul lui Vanghelie, Cristian Ene, a declarat că primarului i s-au adus la cunoștință trei acuzații, fără a le menționa, însă:

"Ni s-au adus la cunoștință cele trei acuzații. Din practică ați observat că, după o reținere se sesizează și instanța cu o propunere de arestare preventivă", a declarat Cristian Ene.

Marian Vanghelie a fost scos încătuşat din sediul DNA şi transportat cu duba în Arestul Poliţiei Capitalei. "E România denunţurilor", a spus Marian Vanghelie, la ieşirea din sediul DNA.

Marian Vanghelie a fost adus, joi seară, în fața procurorilor DNA, pentru audieri, după mai multe ore de percheziţii, care au avut loc la sediul Primăriei Sectorului 5, al ADP sector 5 şi la locuinţa primarului.

În jurul ore 22.00, Mircea Niculae, vărul lui Marian Vanghelie și alte trei persoane, angajate ale Primăriei Sectorului 5, au fost reținute pentru 24 de ore, în dosar. Vanghelie ar fi încasat un comision de 20% din valoarea unor contracte care ar fi fost atribuite ilegal.

Mai multe descinderi au avut loc, la Primăria Sectorului 5, la Administraţia Domeniului Public din acelaşi sector, dar şi la locuinţa edilului Marian Vanghelie. Percheziţiile s-au fac într-un dosar care vizează acordarea ilegală a unor lucrări publice.

Este vorba de fapte comise din 2007 până în prezent, iar prejudiciul s-ar ridica la suma de 2 miliarde de lei.

În momentul în care anchetatorii au intrat în apartamentul său de pe Bd. Dacia, Vanghelie nu se afla acasă. La intrarea în curte, întrebat dacă a perceput comisioane pentru a atribui lucrări publice, acesta a răspuns: "Vom vedea acest lucru!"

"Potrivit mandatului de aducere, domnul primar este suspect de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Nu s-a găsit absolut nimic din ceea ce se caută", a declarat avocatul lui Marian Vanghelie.

Întrebat dacă el crede că Vanghelie a perceput comisioane, acesta a replicat: "Sunt sigur că nu."

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
17:06
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou