Medicul Virgil Musta, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Anca Bratu, 2 decembrie 2022, Ora 10:07

  • print
  • |
medicul-virgil-musta-trimis-in-judecata-pentru-abuz-in-serviciu-47051-1.jpeg

Medicul Virgil Musta a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în legătură cu efectuarea de teste pentru depistarea Covid19 în beneficiul clinicii sale private. 

Virgil Musta, șef de secție la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie "Victor Babeș" din Timișoara, a fost trimis în judecată în această săptămână într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu efectuarea de teste pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2. Alături de Musta au  mai fost trimise în judecată și alte cadre medicale din cadrul instituției, printre care directorul medical al spitalului și asistentul medical coordonator al Ambulatoriului de boli infecțioase.

Conform procurorilor DNA, Musta ar fi determinat trei asistente medicale, în perioada 21 iulie-9 noiembrie 2020, să presteze servicii în beneficiul societății la care era asociat, în timp ce acestea își exercitau atribuțiile de serviciu la spitalul de stat. Asistentele prelevau probe biologice pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 și eliberau bonuri fiscale pentru testele PCR, în beneficiul societății comerciale private. Prejudiciul spitalului de stat a fost stabilit la 12.173 lei, în timp ce beneficiul societății private ar fi de 172.508 lei.

"Folosindu-se de influenţa pe care o avea în calitatea sa de medic şef de secţie, inculpatul le-ar fi determinat pe cele trei asistente (...) să preleveze probe biologice în vederea depistării infecţiei cu virusul SARS CoV-2, să încaseze contravaloarea testelor RT-PCR şi să elibereze bonuri fiscale în beneficiul societăţii comerciale private la care acesta era asociat (utilizând o casă de marcat mobilă). Deşi zilnic, în intervalul orar 07:00 - 10:00, ar fi prestat servicii medicale pentru societatea comercială menţionată, cele trei asistente ar fi încasat integral drepturile salariale plătite de spital", au dezvăluit anchetatorii.

Virgil Musta este asociat în mai multe firme, dar cea la care se referă procurorii în dosarul de abuz în serviciu este SC M Profilaxis SRL, unde medicul deține 50% din părțile sociale. Prin intermediul acestei firme își desfășoară activitatea clinica privată a lui Musta, care are o policlinică, înființată în 1998, și un spital de zi. Clinica Profilaxis oferă peste 25 de specialități, iar echipa este formată din aproximativ 50 de medici proprii și colaboratori, scrie Fanatik.ro

 

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
15:33
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou