Mihai Necolaiciuc, condamnat la 10 ani de închisoare

Ziarul Atac, 3 iunie 2015, Ora 11:05

  • print
  • |
mihai-necolaiciuc-condamnat-la-10-ani-de-inchisoare-46539-1.jpg

Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu, faptă prin care ar fi prejudiciat compania cu circa 56,7 milioane de euro.

Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă.

Necolaiciuc are deja o condamnare de patru ani şi jumătate într-un alt dosar, pentru o pagubă de aproape 3 milioane de euro.

Mihai Necolaiciuc, fostul şef al CFR, a primit două pedepse de 10 ani, respectiv 7 ani închisoare, acestea fiind contopite cu o altă pedeapsă de 4 ani și 6 luni dată într-un alt dosar, urmând ca el să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani, informează Agerpres.

În același dosar au fost condamnați și complicii lui Mihai Necolaiciuc, persoane din fosta conducere a CN CFR sau șefi de servicii: Mihail Gabriel Misir - 8 ani închisoare, Viorica Olăeru - 8 ani, Ilie Vlăduț - 6 ani, Dragoș Vasile Vlăduț - 6 ani, Ana Maria Matei - 6 ani, Octavian Costea - 6 ani, Alexandru Nicolae - 5 ani, Marius Iliușcă - 6 ani, Ovidiu Lucian Nicula - 5 ani, toate pedepsele fiind cu executare.

Pe latură civilă, instanța a dispus ca inculpații să plătească în solidar către partea civilă CN CFR peste 38 milioane lei; părții civile Societatea de Administrare a Activelor Feroviare suma de 10.697.477 lei; părții civile CN CF "CFR" SA sumele de 29.952.373 lei și 3.530.653 lei; părții civile Ministerul Transporturilor ca reprezentant al statului român în calitate de unic acționar al CNCF CFR SA suma de 7.550.470 lei; părții civile CN CF "CFR" SA sumele de 7.162.808 lei și 6.190.121 lei.

Judecătorii au menținut sechestrul asigurător pus pe un imobil al lui Necolaiciuc compus din 3 camere situat în Cîmpulung Moldovenesc și pe sume de bani deținute de acesta la bănci, precum și pe bunurile celorlalți inculpați.

Mihai Necolaiciuc, fost director general al Companiei Naționale a Căilor Ferate Române (CN CFR) în perioada iulie 2000 - octombrie 2003, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în februarie 2008, pentru săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu și utilizare a creditelor în alte scopuri, care au produs un prejudiciu de peste 18 milioane euro.

În cei şase ani, cât a fost urmărit internaţional, fostul director general al CFR nu a avut deloc o viaţă grea, ba dimpotrivă. Necolaiciuc a avut parte de luxul cel mai fin în America, la Palm Beach, unde a trăit liniştit. După ce a fost adus în ţară, Necolaiciuc a susţinut mereu că el nu a fugit din România.

Plecat din România în 2005, Necolaiciuc a stat o perioadă în Austria, apoi a ajuns în Statele Unite. A locuit oficial în două apartamente din Florida aşezate în două dintre cele mai luxoase cartiere. În iunie 2009, una din locuinţe, cea din Palm Beach, a fost identificată de jurnaliştii de la Cotidianul.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
15:30
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou