Percheziţii DNA la sediul RA-APPS. Directorul instituţiei, Gabriel Surdu, vizat de ancheta

Ziarul Atac, 29 aprilie 2015, Ora 15:09

  • print
  • |
perchezitii-dna-la-sediul-ra-apps-directorul-institutiei-gabriel-surdu-vizat-de-ancheta-46415-1.jpg

DNA face percheziții la sediul Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS), fiind vizat directorul RAPPS, Gabriel Surdu, pentru infracțiunea de cumpărare de influență.

Directorul RA-APPS este suspectat că i-a cerut şefului CJ Buzău Cristinel Bîgiu să îi faciliteze firmei sale, pe care o conducea printr-un intermediar, obţinerea unui contract privind lucrări de canalizare în comuna Ghergheasa, în valoare de aproape 11 milioane euro, potrivit unor surse judiciare.

Potrivit DNA, sunt în derulare patru percheziții, pentru fapte de corupție ce ar fi comise între 2013-2014.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
07:07
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou