Întâlniri cu invizibilul (elfi, zâne, gnomi, îngeri)

Susane s-a născut în 1960 şi a crescut într-un sat din sudul landului Boden-Wurttenberg, Germania, fiind cea mai mare dintre cei trei fraţi. Dintotdeauna ea a putut vedea "aura" oamenilor, descriind-o ca fiind o lumină cu culori strălucitoare; vedea de asemenea în anumite zone de pe corp "cercuri de lumină", aşa numitele chakre din cultura orientală. A avut întâlniri cu fiinţe din planurile subtile şi a dialogat cu ele.

Prima întâlnire cu elfii
Astfel, la vârsta de trei ani Susane a primit un strat în gradina bunicii. Acolo a avut şi prima întâlnire cu elfii. Aceştia stăteau de obicei în spatele unui tufiş, zonă pe care ea a recunoscut-o mai târziu ca fiind "locuită". În descrierea sa arătau ca nişte copii de 6-8 ani, cu înălţimi de 60-80cm, supli, bine proporţionaţi, cu feţe frumoase şi aripi mari, foarte mari. Aveau întotdeauna o energie de culoare roz-mov care pulsa în jurul lor. Uneori fiinţele descrise erau înalte de peste 1m. Acestea erau întotdeauna vesele, putea dansa cu ele, se învârteau împreună în grădină şi ele ştiau să cânte foarte frumos, un fel de a cânta pe care Susane nu l-a mai întâlnit pe Pământ. Era greu să le pui întrebări; ele voiau doar să danseze, să cânte şi să stea în grădină. Aceste fiinţe, povesteşte Susane, nu intră în casă decât atunci când au neaparată nevoie de ceva."

Spiriduşii
Susane a văzut şi spirite numite de ea " fiinţe ale pământului", asemănătoare figurilor spiriduşilor; au o piele colorată ca pământul, sunt păroşi şi au un comportament foarte grosolan. Ei aveau între 40 şi 50 de cm. Pe aceştia i-a văzut numai în copilărie, mai tarziu nu i-a mai zărit, spre deosebire de zâne şi de elfi. Dar spiriduşii făceau şi rele şi spre deosebire de zâne veneau şi în casă. Intrau să o cheme pe Susane la joacă. Odată au îmbrâncit-o pe bunica ei, încât aceasta a vărsat ceaiul, alta dată au îmbrâncit-o pe Susane însăşi, în timp ce tocmai încerca să îşi mănânce supa cu lingura, astfel că a avut parte de dojană.

Îngerii din biserică
Ea şi-a cultivat şi puterea de a vedea "înlăuntrul" oamenilor şi clarviziunea. Putea depista bolile, putea prevedea evenimente din viitor. Biserica era resimţită de Susane ca fiind foarte placută, în special din cauza numeroşilor îngeri care stateau acolo în timpul slujbei. Ea îi povestise de multe ori bunicii sale că picturile în care îngerii sunt reprezentaţi ca nişte copii mici nu corespund cu realitatea, ei fiind mult mai mari, mai degrabă aşa cum este reprezentat Arhanghelul Mihail. De fapt, recunoaşte ea, mergea la biserică doar pentru îngeri şi muzică. După părerea ei acest lucru era şi mai frumos decât să danseze cu zânele.

Zidul de protecţie împotriva spiritelor rele
Susane spune: "M-am mirat atunci la biserică şi de faptul că preotul nu stătea la altar, care era un loc ce strălucea foarte puternic (putem vedea acolo cum energia urcă din pământ), ci la un alt altar, construit ulterior în care nu observam nici un fel de energie.
Într-o altă biserică, un mic loc de pelerinaj, nu mă simţeam deloc bine, de fapt nici nu am vrut să intru. Acolo erau multe spirite întunecate, spirite rele, unele proveneau de la oameni care muriseră, dar nu intraseră în lumină. Aceste spirite se plimbau între două lumi, rămăseseră, ca sa zic aşa, suspendate între două lumi. Îl văzusem pe bunicul Rudi la puţine ore după ce a murit, înconjurat de o lumină alb-aurie. Mai târziu, lumina sa a devenit încă şi mai deschisă. În contrast, spiritele din acea biserică bizară aveau o energie înceţoşată, gri-verzuie, erau rele; la un moment dat, au început să râdă într-un fel grotesc, într-un mod de-a dreptul demonic, cum văzusem în filmele de groază.

În orice caz erau absolut rele şi nu îmi dădeau pace. Spre deosebire de spiritele morţilor care rămăseseră prinse între două lumi, aceşti demoni aveau chipuri schimonosite. Uneori vedeam numai feţe pocite, alteori amestecături de animale şi oameni cu cozi şi aripi. Uneori se arătau şi ca nişte oameni normali, care dispăreau brusc, deveneau neclari şi apoi grimasele acelea teribile apăreau din nou. Printre ei erau bărbaţi, femei dar şi copii. I-am vazut pe aceşti demoni ramânâd la unii oameni, şi anume la cei răi.

De exemplu, la alcoolici am putut să-mi dau seama că aura lor nu le mai acopera corpul fizic, ci prezintă rupturi, găuri, fisuri; la alcoolici aura cade, iar ei o cară ca pe un sac zdrenţăros. Pe demonii descrişi mai înainte îi vedeam stând mai ales la oamenii răi, la cei care căutau cearta, la alcoolici şi dependenţii de droguri care în patima lor erau agresivi şi răi. Demonii se agăţau de asemenea fiinţe, de aurele lor. Aceste fiinţe arătau în parte ca nişte umbre, auzeam râsete infiorătoare şi simţeam că mă strânge ceva la gât. Încercau să mă manipuleze, să mă prindă, şi ştiam că ar fi vrut să mă stăpânească şi să mă folosească pentru scopurile lor.

De exemplu, cand să intru în biserica de care povestesc, pur şi simplu l-am chemat pe îngerul meu păzitor, pe atunci nu ştiam încă numele lui, apoi pe bunicul Rudi care era deja în plan subtil, dar şi pe copiii care muriseră, care s-au aşezat apoi cu toţii în jurul meu. Astfel, ei au costruit un fel de zid de protecţie, iar fiinţele întunecate nu mai puteau să mă ajungă. Pe îngerul meu păzitor îl vedeam atunci, ca şi acum, cu o energie albastră, deşi nu avea aripi aşa cum nu aveau ceilalţi îngeri. După mulţi ani, am auzit că în această biserică ar fi avut loc liturghii negre (slujbe satanice), ceea ce-mi puteam imagina cu uşurinţă datorită trăirilor pe care le avusesem acolo." (A.M.)