Lupta contra timpului: câștigă 10 ani prin 2 metode de întinerire facială!

Ziarul Atac, 10 aprilie 2013, Ora 18:30

  • print
  • |
lupta-contra-timpului-ca-tiga-10-ani-prin-2-metode-de-intinerire-faciala-30146-1.jpg

Trecerea anilor lasă semne vizibile asupra chipului nostru, unde pielea îmbătrânită trădează vârsta şi modul în care a fost îngrijită. Însă semnele ceasului biologic sunt acum reversibile datorită chirurgiei estetice faciale, care intervine în punctele cheie ale zonelor afectate.

Cele mai de efect operaţii pentru a înşela trecerea timpului sunt liftingul centrofacial şi blefaroplastia, oferind o regresie de până la 10-15 ani.

Pe măsură ce timpul işi spune cuvântul, pielea trece prin schimbări vizibile, mai ales în zona feţei. Aici elasticitatea şi tonusul se pierd, iar cutele vizibile nu întârzie să apară. Efectul gravitaţiei, expunerea excesivă la soare, stresul zilnic şi alţi factori externi contribuie de asemenea la procesul de îmbătrânire, adăugând prematur ani la vârsta reală. Toate aceste schimbări conferă un aspect obosit, care poate fi remediat însă cu ajutorul intervenţiilor estetice asociate, acţionând pe fiecare palier în parte.

"Aşa cum fiecare persoană îmbătrâneşte într-un ritm diferit, şi fiecare regiune a feţei este afectată în mod inegal. Cel mai frecvent, printre primele regiuni care necesită o operaţie estetică este cea centrofacială, datorită apariţiei de timpuriu a cearcănelor şi a ridurilor nazolabiale, însă şi ochii şi zona din jurul lor sunt marcaţi în avans de îmbătrânirea precoce. Deşi este o procedură complexă, intervenţia asupra celor două zone asigură un aspect uniform şi natural al fizionomiei, care întinereşte cu până la 15 ani!", explică Dr. Silvia Stănculescu-Vasalos, specialist în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.

Liftingul centrofacial - adio riduri nazolabiale şi cearcăne!

Regiunea dintre pleoapa inferioară şi colţul gurii se numeşte zona centrală şi este prima afectată de procesul de îmbătrânire datorită diminuării volumului feţei şi slăbirii ţesutului. Aceste modificări duc în timp la apariția cearcănelor, căderea pomeţilor și accentuarea șanturilor nazolabiale. Procedura de lifting centrofacial serveşte la corectarea acestor semne de îmbătrânire, oferind un aspect întinerit şi odihnit prin îmbunătăţirea conturului facial, al tonusului pielii şi a muşchilor ce o susţin.

"Modificările aduse de liftingul centrofacial nu pot fi făcute de alte tratamente de întinerire nechirurgicale. Acesta nu schimbă fizionomia caracteristică, nici nu poate stopa procesul ireversibil al îmbătrânirii, dar redă un aspect întinerit prin îndepărtarea excesului de grăsime, întinderea muşchilor sub piele şi repoziţionarea pielii feţei.", completează Dr. Silvia Stănculescu-Vasalos.

Blefaroplastia - reîntinerirea regiunii ochilor şi o vedere îmbunătăţită

Pierderea din elasticitate a pielii şi slăbirea muşchilor duc la efectul de "pleoapă căzută", iar atracţia gravitaţională determină umflăturile şi pungile de sub ochi. Aceste schimbări dau o senzaţie de oboseală şi tristeţe, alterând aspectul facial. Pe lângă aspectul inestetic, excesul tegumentar poate ajunge să obstrucţioneze câmpul vizual superior şi periferic, cauzând posibile probleme de vedere. Blefaroplastia este operaţia chirurgicală ce permite îndepărtarea excesului de piele, grăsime şi muşchi de la nivelul pleoapelor, tehnica folosită fiind caracteristică particularităților pe care le prezintă fiecare pacient în parte.

Indicaţii

Aceste proceduri se efectuează sub anestezie generală cu sedare intravenoasă, ce permite adormirea pacientului, însă diminuează disconfortul dat de intubaţia orotraheală. Reluarea activităţilor curente este posibilă după câteva zile de la intervenţie, iar serviciul şi activităţile fizice intense pot fi reîncepute în 2-3 săptămâni. De obicei, inciziile se vindecă în aproximativ 7-10 zile, timp în care se îndepărtează şi firele de sutură.

Liftingul centrofacial şi blefaroplastia se adresează persoanelor de ambele sexe, cu vârste peste 35 de ani. Blefaroplatia poate fi realizată şi de persoanele tinere pentru remodelarea aspectului congenital al pleoapelor sau pentru remedierea problemelor inestetice, iar liftingul centrofacial are cele mai bune rezultate acolo unde pielea şi-a mai păstrat din elasticitate şi structura osoasă este puternică, vârsta maximă recomandată fiind cea de 60 de ani.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
20:49
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou