Mireasma sfântă

Mirosul divin al unor lumi celeste ajunge uneori până la noi prin intermediul sfinţilor sau al moaştelor acestora.

Corpul Cuvioasei Maria Ana (Ladrani) de Jesus a fost dezgropat după 107 ani de la moartea ei, în timpul unor cercetări efectuate în 1731, în vederea canonizării. 11 medici şi chirurgi au fost prezenţi pentru a examina rămăşiţele pământeşti ale Mariei Ana. Spre marea lor uimire, când au deschis sicriul, ei au descoperit că trupul sfintei nu numai că nu putrezise, dar ţesuturile ei erau atât de suple şi moi, de parcă nici nu ar fi murit. În plus, deşi medicii nu au găsit nicio urmă care să fi dovedit că trupul fusese îmbălsămat, el răspândea o mireasmă foarte plăcută şi pură.

Mirosul respectiv părea să provină de la o substanţă uleioasă necunoscută, care impregna atât pielea, cât şi organele interne. Mai mult, chiar şi hainele ei miroseau la fel. Medicii au rămas atât de intrigaţi, încât au hotărât să facă o disecţie amănunţită a corpului atât de bine păstrat, cu gândul că vor descoperi poate totuşi cum anume fusese conservat. Desigur, nu au găsit ceea ce căutau, dar, cu cât tăiau şi pătrundeau mai adânc în ţesuturi, cu atât mai mult se răspândea o aromă din ce în ce mai plăcută şi mai puternică. Aceasta a produs o impresie atât de puternică asupra medicilor, încât unul dintre chirurgi nu s-a mai spălat pe mâini câteva zile, ca să mai păstreze mireasma. (A.M.)