Primele semne ale artei greaceşti, din antichitate

Cunoscând arta celorlalte popoare, grecii au perfecţionat şi creat opere originale, în care măsura şi echilibrul par să fie la ele acasă. Înflorirea artei greceşti se datorează, în primul rând, formei de organizare democratică. Grecii făceau comerţ intens cu alte ţări, ajungând până în porturile cele mai îndepărate ale lumii antice. Un rol important în istorie l-au jucat oraşele şi insulele greceşti, care la început au fost rivale între ele, unindu-se ulterior, împotriva cotropirilor de dinafară. S-au format oraşe – cetăţi, care erau state autonome. Dintre acestea, Atena ajuns pe primul loc. Arta greacă s-a dezvoltat nu numai în peninsulă, dar şi în Creta, Egina, coloniile din sudul Italiei, Asia Mică, Sicilia. De asemenea, Callatis (Mangalia), Tomis (Constanţa) şi Histria (oraş dispărut pe care arheologii l-au scos la inveală aproape în întregime), sunt oraşe construite de grecii antici.

Arta cretană

Arta greacă s-a dezvoltat mai întâi în insula Creta, în Marea Mediterană. Această insulă se află la locul de încrucişare a drumurilor maritime dintre Asia, Africa şi Europa. În insula Creta, încă de la jumătatea mileniului II î.e.n. a existat un puternic stat sclavagist, a cărui capitală a fost la Cnossos. Fenicienii şi-au adus contribuţia lor la întemeierea acestui oraş şi la formula lui politică. Locuitorii din Cnossos s-au îmbogăţit mult în urma schimburilor de mărfuri.

Arhitectura cretană

Aflată în pericolul de a fi atacată de mulţi piraţi, datorită schimburilor comerciale, în Creta s-a impus ridicarea unor construcţii de apărare. Astfel palatul de la Cnossos, aşezat pe o colină, era aparat de crestele semeţe ale muntelui, iar pe de altă parte, de ziduri masive şi de turnuri. În interior existau săli oficiale, unde dregătorii se întâlneau cu conducătorii statului, locuinţe, încăperi pentru păstrarea alimentelor, grajduri şi depozite de hrană pentru animale. În caz de incendiu, palatul era prevăzut cu ieşiri subterane, cunoscute numai de cei înrudiţi cu stăpânul. Încăperile locuite de stăpâni erau de o bogăţie nebănuită. Aveau partea de jos a zidurilor acoperită cu plăci de piatră şlefuită, ornate cu aur şi argint. Pe podea erau dale de piatră de diferite culori. În această epocă s-au făcut şi încrustraţii în lemn. În partea superioară a zidurilor se aşezau picturi, covoare sau panouri de lemn de esenţă tare (abanos, chiparos, cedru).

Pictura

Pe pereţi erau pictate scene de vânătoare ori grupuri de bărbaţi sau de femei din clasa stăpânitoare. Se foloseau cu precădere culorile calde, roşul şi galbenul, şi de asemenea şi nonculorile. Într-o perioadă mai veche se foloseau albul pentru a fii redaţi bărbaţii, iar femeile într-o culoare brună. Figurile earu pictate din profil, cu ochiul în faţă, dar mai suple decât la egipteni şi cu predominanţa liniei curbe, sinuoase sau spiralate. Cretanii au creat un nou gen de pictură: peisajul marin. De aici şi motivele decorative care stilizează valurile prin spirale duble sau triple.

Sculptura cretană

Cretanii au întrebuinţat şi stucul. Aceasta este o pastă moale făcută din var, gips şi pulbere de marmură, care, amestecată cu alte substanţe, în aer uscat, devenea foarte dură. Această pastă putea fi modelată după voie. Cretanii au făcut din stuc numeroase sculpturi pentru a orna pereţii clădirilor, sarcofagele, vasele mari etc. Pe sarcofage erau reprezentate şi clădiri. De asemenea în acestă perioadă s-a dezvoltat arta interioarelor, costumelor şi podoabelor.

Ceramica

În Creta, ceramica avea o mare valoare artistică. Cea mai vestită era ceramica în stil Camares, numită după o peşteră cu acest nume. Ea este decorată cu motive geometrice, fiziomorfe, adică florale şi animaliere. Culorile folosite erau roşii, albe şi galbene pe fond negru. În stil Camares este „Vasul cu caracatiţă”, renumit pentru frumuseţea lui. Ceramica din Creta trece, o dată cu celelalte arte în Grecia peninsulară, şi se dezvoltă în condiţiile noi de acolo.

Arta miceniană

La începutul mileniului al II lea î.e.n., locuitorii Peninsulei Pelopones, din Grecia, au cunoscut pe calea apelor, prin schimburi comerciale arta cretană. Pe teritoriul Greciei continentale a început să se dezvolte o artă proprie. Cele mai importante centre au fost la Micene şi Tirint. Arta greacă din aceea perioadă se numeşte arta miceniană, după numele primei localităţi, de altfel, renumit centru artistic preelenic.

Arhitectura

Micene şi Tirint erau aşezate pe ţărmul Angolidei, pe colinele înalte care străjuiau râul Inohos. Palatele miceniene sunt construite din blocuri de piatră foarte mari, unele de peste 100000 kg. Ele erau numite în antichitate palate ciclopice, fiincă se credea că au fost făcute de nişte oameni uriaşi, cu un singur ochi în frunte, numiţi ciclopi. În Cetatea Micene intrarea se făcea prin Poarta Leilor, formată din două blocuri de piatră, de câte 3 m înălţime, unite printr-un alt bloc de piatră lung de 5 m. Deasupra lui, pe un alt bloc imens se afla o sculptură heraldică, ce reprezenta cei doi lei rampanţi afrontaţi (aşezaţi faţă în faţă, sprijiniţi pe labele de dinapoi). De aici vine şi numele de Poarta Leilor. Încăperea principală a palatului era megaronul, o sală cu o vatră la mijloc şi cu un şir de coloane care duceau spre curte. Din forma dreptunghiulară a acestei săli, se pare că au derivat primele forme ale templelor greceşti, prin combinaţie cu sarcofagele (larnakes), al căror acoperiş îl preia templul. Micenienii au ştiut să facă morminte cu aspect monumental. Ei au dat culturii elenice primele imbolduri de dezvoltare.