Un exponent de seamă a manierismului

Giuseppe Arcimboldo a fost un pictor italian, exponent al manierismului, remarcabil datorită figurilor alegorice rezultate, în actul său creativ, prin combinaţia diverselor obiecte şi vieţuitoare (fructe, legume, peşti, păsări, cărţi etc.), legate metaforic de subiectul reprezentat.

Şansa de a se naşte într-o familie de artişti
Giuseppe Arcimboldo s-a născut la Milano în anul 1527. Tatăl său, Biagio Arcimboldo, descendent dintr-o ramură secundară a unei familii aristrocrate milaneze, era pictor, angajat pentru decorarea Domului din Milano. Contactul precoce al lui Giuseppe cu arta şi literatura a fost favorizată de relaţiile de prietenie ale tatălui său cu Bernardino Luini, elev al lui Leonardo da Vinci. În atelierul patern, Giuseppe îşi începe activitatea artistică către anul 1549, lucrând în special la schiţele pentru realizarea vitraliilor din Dom.

Faima unui pictor valoros
Lui i se atribuie ciclul cu 48 de compoziţii pe tema vieţii Sfintei Caterina din Alexandria, vitralii realizate în 1556 de un maestru german. Arcimboldo avea deja în acel timp faima unui pictor valoros. Ultima apariţie a numelui său în arhivele Domului din Milano datează din anul 1559, cu referinţă la realizarea desenului pentru o tapiţerie destinată Domului din Como; motivele altor şapte tapiţerii aparţin probabil tot lui, ţinând seama de tematică şi stilul caracteristic al bordurilor bogate.

Pictor al curţii
Oraşul Milano, ca şi întreaga Italia de nord, se găsea din anul 1525 sub suveranitatea casei de Habsburg. În 1562, Arcimboldo este chemat de către împăratul Ferdinand I la curtea imperială din Viena. Fiul acestuia, împăratul Maximilian II îl numeşte în 1564 "pictor al curţii" (Hofmaler). Arcimboldo se bucură de un bun renume, nu numai pentru pictură, dar şi pentru lucrări decorative la diferite festivităţi, scenografie, lucrări de arhitectură, hidraulică etc. În primii doi ani de activitate la Viena realizează numeroase portrete ale membrilor familiei imperiale şi primele versiuni ale ciclurilor "Cele patru anotimpuri" şi "Cele patru elemente", în maniera devenită tipică, constând în compoziţiile alegorice din obiecte, fructe şi legume. Aceste tablouri au fost prezentate împăratului în ziua de Anul Nou 1569. Arcimboldo îşi păstrează funcţiile şi sub împăratul Rudolf II, fiu şi urmaş al lui Maximilian, care mută capitala imperiului la Praga. Rudolf, din punct de politic un suveran fără însemnătate, în schimb un iubitor şi protector al artei şi ştiinţelor, adună la curte artişti, astronomi, astrologi şi alchimişti. Arcimboldo creează nucleul unui muzeu artistic, din care se va dezvolta o faimoasă galerie de artă (Kunst- und Wunderkammer). La festivităţile organizate la curte, ca nunta (1571) şi încoronarea (1572) lui Rudolf II, Arcimboldo reprezintă o sursă inepuizabilă de surprize: costume originale, personagii extravagante, petreceri diverse, măşti groteşti.

Un conte al picturii manieriste
În anul 1587, Arcimboldo părăseşte Praga şi se întoarce la Milano. Continuă să lucreze pentru curtea imperială, printre altele cele două tablouri celebre: Ninfa Flora şi Rodolfo II in veste di Vertunno (portretul lui Rudolf II în chipul zeului Vertumnus). Impresionat de aceste tablouri, Rudolf II îl înobilează, dându-i titlul de conte (1592). La 11 iulie 1593, Giuseppe Arcimboldo moare, bolnav fiind de calcului renali cu retenţie urinară. Câteva decenii după moartea sa, renumele lui Arcimboldo începe să se piardă. Redescoperirea creaţiei sale artsitice are loc abia în cursul secolului al XX-lea, sub impulsul picturii suprarealiste, fiind admirat în special de Salvador Dalí. Arcimboldo a fost interepretul culturii "magico-cabalistice", caracteristică secolului al XVI-lea, şi al acelui "manierism" ce avea să urmeze picturii renascentiste. (V.R.)