Zamolxis, rege, zeu şi terapeut

În lumea antică, preoţii-terapeuţi ai geto-dacilor se bucurau de un renume deosebit. "Dio, una din sursele lui Iordanes, afirma că geţii erau aproape tot atât de civilizaţi şi "savanţi" ca grecii" (De la Zalmoxis..., p.77). Vom vedea că aceşti iniţiaţi abordau o medicină integralistă (holistică), motiv care ne determină să avansăm ipoteza că nu le era străină nici structura energetică a corpului subtil, atât de familiară tuturor variantelor de Yoga.

Socrate vorbeşte cu admiraţie despre medicii "regelui trac Zalmoxis", a căror doctrină şi practică erau superioare celor ale medicilor greci (Platon, Charmides, 156 d). Eliade arată că "reputaţia medicilor geto-daci era reală şi că ea s-a menţinut timp de secole. Dar Platon comunică câteva detalii de mare valoare: importanţa acordată "sufletului" de către Zalmoxis care este în acelaşi timp zeu, rege şi terapeut; relaţia funcţională între sănătatea conservată printr-o "metodă totală", în care sufletul joacă rolul decisiv, şi obţinerea nemuririi...

Pe scurt, Zalmoxis este zeul-terapeut care se preocupă înainte de toate de sufletul uman şi de destinul său. Cum remarcă Pârvan (Getica, p.145), nu este o întâmplare dacă Dioscoride, doctor grec din sec. I e.n., s-a străduit să adune şi să înregistreze un mare număr de nume daco-gete de plante medicinale (cf.Tomaschek, op.cit., pp.22 sq.)" (De la Zalmoxis... , p.69). Dar să-i dăm mai bine cuvântul lui Socrate, pentru a ne furniza o mostră din învăţătura lui Zalmoxis: "După cum nu se cuvine să încercăm a vindeca ochii fără să fi vindecat capul, nici să tămăduim capul fără să ţinem seamă de trup, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a căuta să tămăduim sufletul; cauza pentru care cele mai multe boli nu se supun artei medicilor Helladei este că ei nesocotesc întregul pe care ar trebui să-l îngrijească, iar dacă acestui întreg nu-i merge bine, nu poate să-i meargă bine nici părţii" (Platon, Charmides, 157 d-e). (A.M.)