MACABRU! Uite cum arată TORTUL lor DE NUNTĂ

Valeriu Daniel, 9 februarie 2014, Ora 11:31

  • print
  • |
macabru-uite-cum-arata-tortul-lor-de-nunta-38043-1.jpg

Nunta este unul dintre cele mai importante momente din existenţa unui cuplu şi, tocmai de aceea, unii aleg să facă evenimentul memorabil nu doar pentru ei, ci şi pentru restul participanţilor.

Este şi cazul lui Natalie Sideserf, maestru cofetar din Austin, Texas, care a avut dorinţa de a-şi face singură tortul de nuntă. Şi şi-a împlinit această dorinţă, spre oroarea tuturor, întrucât, la miezul nopţii, în lumina lumânărilor, invitaţilor le-au fost oferite două capete însângerate - al mirelui şi al miresei - pe un platou.

Natalie şi soţul ei au decis să sfideze un pic tradiţia şi au ales ca loc al petrecerii de nuntă o sală de cinematograf, iar ca model de tort unul inspirat de filmele de groază: capetele lor, modelate cu măiestrie din ciocolată, marţipan, cremă de brânză şi alte ingrediente păstrate secrete.

Imaginea oferită nuntaşilor a fost mai degrabă una desprinsă dintr-un film horror decât a celei mai fericite zile din viaţa lor.

Cele două capete au fost modelate de către Natalie, participantă la concursul American Idol, până în cel mai mic detaliu. Astfel, de pe platoul alb pe care se scurgea "sângele" din sirop şi pe care era scris "Până când moartea ne va despăţi", tronau capetele cărora nu le lipsea părul, sângele şi aspectul cadaveric.

"Soţul meu este un împătimit al filmelor de groază. Şi-a petrecut mare parte din viaţă vizionând aceste filme şi cel mai mult îi plac comediile negre ale anilor '80", şi-a explicat Natalie ciudata alegere. În plus, nunta lor a avut loc pe 26 octombrie, foarte aproape de Halloween, sărbătoare a cărei tradiţie se păstrează cu sfinţenie în Statele Unite.

"Tortul a fost primit foarte bine atât pentru unicitatea ideii, cât şi datorită măiestriei cu care a fost realizat", a mai spus aceasta.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
04:11
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou