S-a găsit mâna dreaptă a femeii tranșate de violatorul ucigaș

Cristian Blănuţă, 2 iunie 2013, Ora 15:39

  • print
  • |
s-a-gasit-mana-dreapta-a-femeii-tran-ate-de-violatorul-uciga-31192-1.jpg

Poliţiştii au găsit, duminică, mâna dreaptă dintr-un cadavru uman în albia râului Argeş, în zona podului de la Ioneşti (Dâmboviţa), în apropiere de locul unde a fost descoperit cadavrul secţionat al femeii ucise de Florin Mînzăraru, anunță România TV.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, mâna a fost descoperită la 150 de metri în aval de podul de la Ioneşti de pe râul Argeş, în apropierea zonei unde au fost găsite piciorul şi mâna stângă, dar şi capul femeii ucise şi tranşate, potrivit Mediafax.

"Poliţiştii dâmboviţeni au găsit mâna dreaptă. Fragmentul de cadavru va fi ridicat de către criminalişti şi dus la Serviciul de Medicină Legală din Târgovişte, pentru identificare", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, Alexandra Niculaie.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului la sesizarea unui pescar din Găeşti, care a anunţat că în zona podului de la Ioneşti sunt resturi de cadavru uman.
Vineri, anchetatorii au descoperit un cap uman care se presupunea că ar fi al femeii ucise şi tranşate de Florin Mînzăraru, în râul Argeş, în judeţul Dâmboviţa. Ulterior, poliţiştii au stabilit că fragmentul uman este al Iulianei Neblea, de 36 de ani, din comuna Valea Mare.
Florin Mînzăraru, bărbatul acuzat că a ucis-o şi tranşat-o pe femeia de 36 de ani, a fost arestat preventiv, joi noapte, de Tribunalul Bucureşti, pentru omor deosebit de grav, tâlhărie şi profanare de morminte.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
12:57
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou