Cristiana Anghel: "Ii mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare clipă"

Ziarul Atac, 24 octombrie 2010, Ora 21:23

  • print
  • |
cristiana-anghel-ii-mul-umesc-lui-dumnezeu-pentru-fiecare-clipa-1.jpg

 

Invățătoarea Cristiana Anghel este în greva foamei de două luni şi se „hrăneşte” doar cu apă cu lămâie şi perfuzii. Nutriţioniştii spun că organismul ei este epuizat şi o poate trăda în orice moment.

 

Învăţătoarea Cristiana Anghel, din Caracal, aflată de 63 de zile în greva foamei, a acordat un interviu pentru Click. A slăbit 10 kg, are ochii duşi în „fundul capului” iar ea spune că face totul cu plăcere.


„Nu am senzaţia unei poveri. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare clipă”, spune femeia cu o forţă incredibilă. Ne-a spus că îi este dor de familie, de pisoi, de căţeii din faţa blocului, de cărţi şi de … brânza de capră.

Sunt ca un copil. Îmi plac multe, unori nu ştiu ce să fac mai repede: calculatorul, cărţile, muzica bună. Fac nişte prăjituri grozave pe care îmi place să le fac şi să le mănânc. Iubesc animalele, florile, oamenii şi, mai ales, viaţa”, a mărturisit Cristiana Anghel.

Ce ar trebui să se întâmple ca să înceteze acest protest extrem, am întrebat. “Nu mă voi sinucide. Când doctorii vor constata că organismul meu nu mai poate lupta sau când eu voi simţi acest lucru, mă voi opri. Dar această clipă nu cred că este aproape”, ne-a explicat învăţătoarea, aflată în ziua 63 de grevă a foamei.


“Beau apă cu lămâie sau cu grapefruit, beau cafeaua mea de dimineaţă, apă minerală, pe care o schimb cât de des pot, pentru diversitatea mineralelor. Perfuziile sunt cu clorură de sodiu, cu adaus de clorură de potasiu şi glucoză. Nu sunt perfuzii de alimentare, ci de hidratare. Nu mă duceam zilnic la biserică, dar il port zilnic, ceas de ceas, pe Dumnezeu în inimă. Mă ajută foarte mult”, ne-a explicat învăţătoarea.

Inima i se poate opri brusc în orice moment

Nutriţionistul Gheorghe Mencinicopschi spune că organismul învăţătoarei greviste este epuizat şi riscă în fiecare zi de refuz al hranei.

“Rezistenţa corpului este surprinzătoare. Mori dacă nu bei 3 zile apă sau dacă nu mănânci 30 de zile. Chiar dacă este hidratată corespunzător, corpul are nevoie de vitamine, de mişcare. O ajută foarte mult faptul că este optimistă, dar inima se poate opri brusc, în orice moment. Cred că are un corp epuizat: o dată se supără şi te trezeşti mort”, ne-a explicat nutriţionistul.

Are un program încărcăt până la extenuare

„Uneori am senzaţia că mi-am schimbat serviciul. Dimineaţa, duşul şi cafeaua. Apoi, telefoane, vizite, interviuri. Un program încărcat uneori până la extenuare. Perfuzii, apoi iar televiziuni, apoi iar perfuzii. Nu aş dori să mă înţelegeţi greşit. Nu mă plâng. Fac totul cu placere”, spune Cristiana Anghel. La Bucureşti, şi-a făcut noi prieteni: nişte porumbei care vin la geamul rezervei de spital.

 Invățătoarea este  căsătorită, are o fată, tot profesoară care câştigă 620 de lei. În 2008, a mai fost în greva foamei 36 de zile, după ce a aşteptat trei ani de zile punerea în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti în favoarea ei. Acum, învăţătoarea protestează din cauza salariilor mici din învăţământ.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
19:49
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou