Prima victimă a lui Râmaru a fost Elena Udrea

Ziarul Atac, 18 octombrie 2010, Ora 10:39

Aceasta şi-a găsit sfârşitul într-unul dintre cei mai dramatici ani din istoria României, în 1944, când jafurile, furturile, omorurile şi violurile se petreceau la orice colţ de stradă. Însă, când a ajuns în str. Dr. Staicovici din cartierul Cotroceni, chemat de un stăpân ce-şi găsise dimineaţa fata în casă moartă în pat, tânărului poliţist Constatin Ţurai nu i-a luat mult să-şi dea seama că aceasta crimă nu era ca celelalte.

Majoritatea erau comise de frică, disperare şi de foame, dar aici criminalul nu luase un cap de aţă de la fata, mai mult decât atât, nici din subsolurile din vecini pe care le inspectase cu grijă înainte de a se hotărî că ceea ce-şi doreşte se află la numărul 22. Nimeni nu-l auzise când forţase ferestrele, căci în noaptea aceea, cea dinspre 29 spre 30 iunie, ploaia torenţială ce căzuse neîncetat îi înmuiase paşii. Cu o seară înainte, Elena Udrea petrecuse cu iubitul ei, soldatul Gheorghe Anghelache, la un restaurant, de unde spre ora 11 se întorsese împreună cu acesta acasă. Puţin mai târziu, soldatul se înapoiase la regiment. A doua zi dimineaţă devreme, stăpânul avea s-o găsească cu capul zdrobit, în pat.

O singură amprentă, lăsată pe pervazul cămăruţei Elenei Udrea, avea să-l urmărească mai bine de treizeci de ani pe poliţistul Constantin Ţurai: un tip excepţional ce nu putea fi întâlnit pe indexul mâinii stângi decât o dată la 3.000 de persoane. Încă patru crime ce vor avea loc în Bucureştiul anului 1944 până în luna noiembrie îi întăresc poliţistului Ţurai convingerea că asasinul este unul şi acelaşi: femeile fuseseră omorâte în timpul unei ploi torenţiale, toate aveau capul zdrobit cu ceva ce părea a fi cel mai probabil un topor şi de la nici una dintre ele, deşi unele aveau bani asupra lor, criminalul nu luase un ac.

Potrivit www.realitatea.net, Ion Râmaru, în vârstă de 24 de ani, este prins la începutul lunii iunie 1971 şi executat pe 23 noiembrie, în acelaşi an. Un an mai târziu, exact pe 23 noiembrie, pe masa de autopsie a Institutului de Medicină Legală se află Florea Râmaru, tatăl lui Ion Râmaru. Cauza oficială a decesului: traumatism cranian cauzat de căderea din tren. Neoficial, multă vreme s-a spus că Florea Râmaru a fost a aruncat de securitate din tren. Când îi prevalează amprentele, ca oricărui alt cadavru, în vederea unui studiu dermatoglific la care lucra, Constantin Ţurai are un şoc: amprenta indexului stâng al lui Florea Râmaru este identică cu cea a asasinului Elenei Udrea. Scrie Constantin Ţurai în cartea sa, "Enigmele unor amprente", spune Elena Cârjan de la Arhivele Naţionale: "M-am întors apoi şi am privit chipul celui ai cărui ochi nu fuseseră încă acoperiţi de pleoape...".

Când fiul său a fost arestat, Florea Râmaru era şofer de autobuz la ITB, pe liniile de noapte. Câştiga bine, spune fosta lui soţie, mama lui Ion Râmaru, patru-cinci mii de lei pe lună, şi păstrase o legătură strânsă cu fiul lui, cu care se vedea des, măcar o dată la câteva zile. Anchetatorii au aflat cu stupoare de la el, speriindu-l puţin după ce felul bizar în care vorbea cu fiul lui la anchetă le-a trezit bănuielile, cum "Ionel" îi aducea hainele pline de sânge la spălat, că ştia de fiul său că are în permanenţă la el un topor şi un cuţit sau că acesta i-a mărturisit că a jefuit o casieră de 25.000 de lei şi de cerceii de aur, dându-i cu toporul în cap. De frică să nu fie acuzat de complicitate, Florea Râmaru le-a mărturisit poliţiştilor că i-a luat banii şi i-a îngropat, căci vroia să-şi cumpere împreună cu fosta soţie o casă la Caracal, locul unde trăise până să se mute la Bucureşti, şi că cerceii casierei i i-a dat ei să-i poarte. Mai spune şi că "Ionel" i-a lăsat lui spre păstrare buletinul de identitate, ca să nu-l piardă, că i-a luat acestuia o dată din camera de cămin toporul şi cuţitul, dar că şi le-a luat înapoi de la concubina lui, o ţesătoare, când el nu era acasă, sau că a bănuit că fiul lui e autorul crimelor care ţinuseră sub teroare toate femeile din Bucureşti, dar că a refuzat să creadă. Şi când a spus asta, consemnează comisarul-şef Traian Tandin în cartea sa, "Cazul Ion Râmaru", chiar a izbucnit în plâns, copleşit de emoţie.

"E numai vina lui Florea pentru ce-a ajuns Ionel", se văita poliţiştilor mama lui Râmaru, "e un om foarte dur şi violent. Cât am stat cu el, că aveam trei copii de crescut, aproape nu era zi de la Dumnezeu să nu mă bată, iar copiii vedeau toate scenele. Îi seamănă la caracter lui tac-su, când era mic şi se înfuria, şi Ionel dădea în mine, cu mâinile şi cu picioarele. Să-mi spuneţi de ce ceilalţi doi copii care au rămas cu mine şi i-am crescut eu şi nu el nu au luat-o pe căi greşite". În faţa plutonului de execuţie, când fugea încercând să se ascundă de gloanţe, Ion Râmaru a strigat: "Vreau să trăiesc! Să fie adus tata, căci el este vinovat!".

O lună mai târziu după ce este ucisă Elena Udrea, în noaptea de 23 iulie, pe la ora 2, pe o ploaie cu găleata, e atacată pe la spate cu un topor în drum spre casă pe Calea Rahovei muncitoarea Maria Ionescu. De vreo amprentă nu poate fi vorba la faţa locului, dar modul de operare îl face pe poliţistul Ţurai să se gândescă la asasinul Elenei Udrea. În dimineaţa zilei de 13 septembrie, chemat să examineze cadavrul frumoasei coafeze Elena Locusteanu, zisă Julieta, în vârstă de numai 17 ani, găsit mutilat în subsolul în care locuia după o noapte cu o furtună îngrozitoare, poliţistul Ţurai dă peste o amprentă extrem de asemănătoare cu cea prevalată în cazul Elenei Udrea. Nu chiar aceeaşi, întrucât este a unei mâini drepte, însă asemănarea izbitoare îl duce imediat cu gândul la Elena Udrea.