Vila Mădălinei Manole va fi făcută muzeu !

Ziarul Atac, 22 noiembrie 2010, Ora 19:36

  • print
  • |
vila-madalinei-manole-va-fi-facuta-muzeu-1.jpg

Ion Manole este hotărât să facă din fosta locuinţă  a cântăreţei, un loc de cultură şi care să poată fi vizitat de orice fan sau admirator al Mădălinei Manole.

“Am contabilizat, veţi vedea în prima emisiune şi voi da la presă, toată averea fetei mele, de la ac în păr, cum se zice. Şi voi prezenta şi anii când a dobândit fiecare lucru. Şi veţi vedea că Petru Mircea nu are nicio treabă. Şi averea nu o vreau eu neapărat.

Casa aceea degeaba să mi-o dea cineva, ba chiar 10 case ca aceea. Eu şi familia mea nu intrăm în casa aceea şi în curtea aceea unde a murit ce am avut noi mai scump pe lume. Casa Mădălinei vreau să o fac muzeu sau să o închiriez, iar banii obţinuţi să fie puşi pe numele copilului, până la 18 ani, să vadă şi copilul ce a făcut mama lui pentru el”, a declarat Ion Manole pentru Ring..

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
14:21
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou