Așa DA! Simona Halep a ajuns locul 5 MONDIAL

Anca Bratu, 11 martie 2014, Ora 22:20

  • print
  • |
asa-da-simona-halep-a-ajuns-locul-5-mondial-38845-1.jpg

Cea mai bună jucătoare română de tenis a momentului, Simona Halep, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 5.946.740 dolari, marți, după ce a învins-o de Eugenie Bouchard (Canada/N. 18), cu 6-2, 1-6, 6-4, într-o oră și 39 de minute.

Simona Halep (22 ani, 7 WTA), a șasea favorită a competiției, a început excelent meciul și a condus cu 5-0 în primul set, pe care și l-a adjudecat cu 6-2, în 30 de minute, după o mică sincopă. Setul secund a început foarte bine, și el, cu un break, dar apoi jocul nu i-a mai ieșit româncei, Bouchard (20 ani, 19 WTA) reușind punct după punct, astfel că și-a trecut în cont setul cu un sec 6-1 (27 minute). În decisiv, cele două jucătoare au mers cap la cap până la 3-3, când Bouchard a reușit un break (3-4), însă Simona a răspuns imediat, câștigând și ea pe serviciul adversarei (4-4). Halep a reușit să câștige și următoarele două ghemuri și setul cu 6-4, potrivit Agerpres.

"Vreau să văd cât de departe pot ajunge", a fost prima reacţie a lui Halep după victoria în faţa lui Bouchard.

"Am jucat foarte bine în primul set, este o mare jucătoare, a revenit foarte bine, este o jucătoare dificilă. Mă bucur că am câştigat, sunt foarte fericită. Este bine să joci aici, poate voi juca mai bine în runda următoare. Vreau să văd cât de departe ajung", a spus Simona Halep imediat după meci.

"Trebuie să te bucuri pe teren, nu să stai stresat. Nu trebuie să porţi presiunea rezultatelor asupra ta. E important să te simţi bine pe teren, nu stres, atunci când eşti stresat nu poţi să-ţi mişti corpul. Am avut asemenea experienţe, nu puteam să mă mişc ca să lovesc mingea, iar asta se întâmplă din cauza stresului. Trebuie să te bucuri şi să nu te gândeşti la rezultate. Dacă eşti mai relaxat pe teren, poţi juca cel mai bun tenis. Eu mă concentrez pe fiecare punct în parte", a spus Simona Halep in SUA.

Simona și-a adjudecat un cec de 104.000 dolari și 215 puncte WTA și va juca în sferturi cu învingătoarea dintre Casey Dellacqua (Australia, 29 ani, 78 WTA) și Lauren Davis (SUA, 20 ani, 66 WTA). Halep a mai întâlnit-o până acum doar pe Davis, pe care a învins-o cu 6-2, 6-0, anul trecut, chiar la Indian Wells, în primul tur.Halep are șansa să urce două poziții în ierarhia mondială după Indian Wells. Pentru a ajunge pe locul 5 WTA, Simona este în competiție directă cu Jelena Jankovic, locul 8 WTA, și cu Petra Kvitova, locul 9 WTA. Ambele sunt prezente în optimile de finală, sârboaica urmând să joace împotriva Carolinei Wozniacki, în timp ce Kvitova o va înfrunta pe Dominika Cibulkova.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
18:02
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou