Simona Halep a suferit o intervenție chirurgicală

Anca Bratu, 20 martie 2014, Ora 17:27

  • print
  • |
simona-halep-a-suferit-o-interven-ie-chirurgicala-38963-1.jpg

Simona Halep, cea mai bine clasată jucătoare din România în istoria ierarhiei WTA, locul 5 în lume în acest moment, joacă în această noapte în turul al doilea la Miami, contra australiencei Casey Dellacqua.

Săptămâna trecută, Halep a fost eliminată în semifinale la Indian Wells, de Agnieszka Radwanska, și imediat după acea înfrângere românca a mers la o clinică din Miami unde a suferit o intervenție chirurgicală.

„Are o problemă la un deget, o unghie încarnată care nu-i dădea pace. A suferit o mică intervenţie, peste care sper să treacă cât mai repede. Dar este o nimica toată pentru ea", a declarat tatăl jucătoarei, scrie digisport.ro.

Simona Halep a avut probleme medicale și luna trecută, când a abandonat în primul tur la Dubai, imediat după ce câștigase turneul de la Doha. Jucătoarea în vârstă de 22 de ani a acuzat atunci probleme la tendonul lui Achile și a fost nevoită să ia o pauză de zece zile.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
05:29
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou