Simona Halep, veşti proaste din Dubai

Dan Alexandru, 18 februarie 2014, Ora 14:01

  • print
  • |
simona-halep-vesti-proaste-din-dubai-38170-1.jpg

Simona Halep, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 7, a abandonat, marţi, în primul tur al turneului Premier de la Dubai, cu premii de 2 milioane de dolari, la scorul de 1-6, 1-1, al meciului disputat cu franţuzoaica Alize Cornet, locul 26 WTA.

Simona Halep a acuzat probleme la tendonul lui Ahile al piciorului drept. Ea a cerut de două ori time-out medical, o dată la 1-4 şi a doua oară la 1-6. După 39 de minute, românca s-a retras de pe teren.

Acesta a fost primul meci al Simonei Halep după ce duminică a câştigat turneul de categorie Premier 5 de la Doha, cel mai important trofeu din cariera ei de până acum. La Dubai continuă competiţia Sorana Cîrstea, locul 27 WTA, care este calificată în turul doi.

Simona Halep a declarat, duminică, după ce a câştigat turneul de la Doha, că pentru ea această săptămână a fost deosebită şi că acum, după ce a obţinut cel mai mare succes din carieră, are mai multă încredere în ea.

"A fost o săptămână wow pentru mine. O felicit pe Angelique, este o jucătoare foarte bună. Acum am mai multă încredere în mine, e cel mai mare turneu pe care l-am câştigat. Eu mă bucur de fiecare moment pe teren, îmi place tenisul şi să mă aflu aici", a spus Simona Halep.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
16:55
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou