CĂLĂTORIE ÎN NEPAL

Nepal este una dintre cele mai sărace state ale Asiei, un continent care numai de țări sărace nu duce lipsă; nu foarte mare ca întindere, lipsit de ieșire la mare și strivit între giganții ei vecini China și India, pedepsit și cu frigul înălțimilor din Himalaya dar și cu zăpușeala de cuptor a câmpiilor nord-indiene; De ce Nepal? Pentru că le are toate - munţi înzăpeziţi şi jungle tropicale, o bogată istorie şi cultură, tigri, elefanţi şi rinoceri, iar nepalezii sunt încântaţi să primească vizitatorii la ei în ţară.

Nepalul este destinatia perfectă pentru turiştii care au ca ţintă alpinismul, turismul de aventura sau ecoturismul şi sunt de interesaţi de moştenirea istorică buddistă şi hindu, cu palate şi temple care spun poveşti despre feluriţi zei sau guru. Cel mai bun sezon turistic este în octombrie-noiembrie, când are loc şi festivalul hindu al luminilor Deepava.

Situat, între India şi China, la răscrucea geografică, şi istorică, a marilor civilizaţii ale Asiei, fostul regat al Nepalulului, altădată o ţară săracă predominant agrară, a devenit o destinaţie turistică după primele expediţii în Himalaya din anii 1960, iar astăzi industria turismului este principala sursă de venit a ţării.

Numele Himalaya a rezultat din îmbinarea a două cuvinte, hima, care înseamnă zăpadă, şi alaya, care înseamnă casă. Peste 80 % din suprafaţa ţării este ocupată de munţi, în medie cu înălţimi de 6000 de metri.

Nordul, la granița cu China, e dominat de Everest, Chomolungma sau Zeiţa-mamă în tibetană, de 8.848 de metri, cel mai înalt vărf din lume. De altfel graniţa internaţională dintre Nepal şi China traversează vărful masivului, care înclude şi alte trei vârfuri gigant, Lhotse ( 8516 m), Nuptse (7.855 m) şi Changtse, de 7580 m. Iar, în interiorul țării sunt şi alte lanţuri de munţi, mai puţin înalţi, Siwalik, Mahabharat și Himalaya Joasă, separate de văi adânci pe unde au trecut odată rutele comerciale ale vechilor civilizaţii ale Asiei.

Everestul, numit de nepalezi Sagarmatha, a fost cucerit pentru prima dată la 29 mai 1953 de şerpaşul Tenzing Norgay şi de alpinistul britanic Edmund Hillary şi, şi este cea mai mare provocare pentru toţi alpiniştii lumii. La expediţia aniversară care marca cinci decenii de la ascensiunea reuşită de cei doi, fii acestora Jamling Norgay şi Peter Hillary şi au reeditat performanţa taţilor lor într-o expedţie a National Geographic. De altfel Peter Hillary, s-a dedicat Fundaţiei Himalaya, înfiinţată de tatăl său în 1961, pentru finanţatrea proiectelor din Valea Khumbu, de lângă masivul Everest, parte a Parcului Naţional Sagarmāthā, un rai al pasionaţilor de alpinism şi destinaţie pentru zeci de mii de turişti.

Aici sunt şi satele şerpaşilor şi de aici pleacă multe dintre rutele de hiking, începând de la cele pentru experţi, la cele uşoare, turistice, pe munţi de 5000-6000 de metri.

Valea Katmandu reprezintă cel mai numeros grup etnic din Nepal şi încă îşi păstrează tradiţiile. Au reuşit să preia ce a fost mai bun din cultura civilizaţiilor învecinate din China şi India, şi au fost buni comercianţi şi constructori. În Valea Katmandu au fost întemeiate cu multe secole în urmă trei oraşe-stat, aflate în continuu conflict militar şi competiţie, astăzi în plină ascensiune şi extindere.

Patan, fondat în secolul III de marele împarat budist Ashoka, este cel mai vechi şi s-a numit odată Lalipur, oraşul frumuseţii.

Bhaktapur, tradus prin oraşul adoratorilor, cu începuturi în IX, a devenit capitală a regatului Nepal cinci secole mai târziu şi are, în piaţa Durbar, cea mai mare concentrare de opere ale arhitecturii newari de pe toata valea, iar Kathmandu, a fost întemeiat de regele Gunakama Dewa în anul 732.

Patan și Bhaktapur (ambele piețe fiind cunoscute cu același nume de Durbar Square, la fel că piața din Kathmandu), precum și templul hinduist de la Changu Narayan; e adevărat că până la Bhaktapur este ceva distanță (15-20 de kilometri de Kathmandu, ceea ce la standarde nepaleze este un drum de luat în seamă), însă Patan este foarte aproape de Kathmandu (practic, lipit de el) așa că nu trebuie ratat cu niciun preț. Și doar după asta vei putea spune că ai văzut, de bine de rău, toate obiectivele cu care valea Kathmandu este înscrisă pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Ceea ce este, evident, doar un bun început...

Să ajungi în Kathmandu, capitala Nepalului, nu e tocmai ușor; este vorba despre un drum de multe ore și cu două escale, din care cea de a doua în Delhi, capitala Indiei. Aeroportul din Kathmandu este mic și sărăcăcios. Orașul te ia în primire imediat după ieșirea din aeroport, fără să îți lase timp să te dezmeticesti după drum. O nebunie încântătoare, așa arată Kathmandu; majoritatea hotelurilor sunt în Thamel, cartierul turistic al Kathmandu-ului încă din era hippyota; însă chiar așa zgomotos și înțesat de hoteluri, magazine și oferte de toate felurile, Thamel este un loc liniștit și cuminte pe lângă centrul orașului, unde s-ar putea să te simți strivit de-a binelea de larma și viermuială neostoită a localnicilor. În Thamel se pot face (cu precauțiile de rigoare, evident) o grămadă de cumpărături interesante: șaluri și haine din materialele viu colorate ale orientului, bețișoare parfumate, artizanat și bijuterii (din care multe cu pietre de turcoaz, tipice pentru regiunile himalayene și Tibet), și nenumărate alte flecuștețe turistice, mai mult sau mai puțin buddhiste, hinduiste ori tibetane, care îți iau ochii la tot pasul.
Prima vizită în Kathmandu poate fi la templul buddhist Swayambhunath, numit și Templul Maimuțelor; acolo trebuie urcate o grămadă de trepte până în vârful dealului (365 la număr, se spune; dar cine mai stă să le numere?!...), pândit cu atenție de maimuțe (doar-doar le scapi ceva de mâncare, cu sau fără intenție) și supravegheat protector de ochii lui Buddha, înfățișați la scară gigantică pe toți cei patru pereți ai vechiului templu; dar odată ajuns pe culme te vei simți răsplătit regește cu panorama întregii văi Kathmandu și cu vizitarea celor câteva mici temple și altare, pe cât de vechi, pe atât de frumoase.

La finalul călătoriei în Nepal ai mai putea vedea Lumbini și Chitwan, care sunt în aceeași direcție, spre sud-vest, în câmpia sudică Terai; ele ar putea fi cireașa de pe tort, deși ți-ar răpi în mod sigur măcar patru zile, din care aproape două ar fi doar drumul lung și obositor pe șoselele șerpuite și aglomerate care străbat lanțul sudic al munților Himalaya. Lumbini este locul de naștere al lui Buddha Sakyamuni, așa că este unul dintre marile locuri de pelerinaj ale umanității, alături de Mecca și Ierusalim; cum ai putea să îl ratezi? Iar Parcul Național Chitwan este locul în care vei putea, în sfârșit, să te joci de-a exploratorul: te vei putea caza în sătucul Sauraha, în căsuțe mici și cochete, botezate cu nume de animale și înconjurate de vegetație luxuriantă, te vei putea plimba pe râul Rapti într-o canoe din trunchi de copac, pândit de departe de ochii crocodililor locali, numiți ghariali (mai mici și aproape inofensivi, ce-i drept, dar tot crocodili sunt, la urma urmei...), vei putea participa la un safari prin jungla nepaleză, cocoțat pe spinarea unui elefant (rugându-te fierbinte să ai noroc cu carul pentru întâlnirea de gradul zero cu tigrul bengalez), și vei vedea rinoceri și antilope la câțiva pași de tine; iar seara vei putea dansa în jurul focului pe ritmuri de Resham Firiri, un cântec tipic nepalez extrem de iubit peste tot în Nepal, alături de localnicii tharu din Sauraha.

Mâncarea nepaleză este faimoasă pentru savoare şi valoarea nutritivă ridicată, e condimentată cu ghimbir, usturoi, coriandru, piper şi ardei iute, ulei de muştar şi unt. Alimentul de bază este orezul, iar cele mai gustoase feluri sunt Pulao - orezul cu mirodenii, Gundrook- Dheedo, preparat din mălai, grâu şi verdeţuri uscate, Alu Tama din cartofi cu muguri de bambus sau Masu -carnea condimentată, iar Tongba este vinul făcut din mei.

În Nepal sunt mai mult de 130 de festivaluri în tot cursul anului. În aprilie sau mai este festivalul religios Buddha Jayanti, în august este Gunla, festivalul de muzică traditională şi perioadă de pelerinaj în Katmandu, în septembrie începe Bada dashain, cel mai lung şi mai aşteptat dintre toate festivalurile naţionale când în toată ţara este venerată Shakti, energia primordială comică, şi este şi prilej de reunire a familiilor.
De la jumătatea lui octombrie începe Diwali, sau Deepavali, festivalul hindu al luminilor, cu ritualuri străvechi care semnifică victoria binelui asupra răului sau a luminii asupra întunericului. Tot atunci, la Katmandu, începe şi Jazzmandu, festivalul de jazz recunoscut şi internaţional.