Elena Rotaru, pe urmele Cristinei Gyemant

Ştefan Diaconu, 20 ianuarie 2014, Ora 00:00

  • print
  • |
elena-rotaru-pe-urmele-cristinei-gyemant-37560-1.jpg

Conform unor surse din Agenția Domeniilor Statului, ușa lui Sorin Stănescu a rămas deschisă pentru funcționarii care l-au ajutat să obțină sute de milioane de pe urma unor afaceri din care statul a ieșit în pagubă.

Sursele noastre spun că Elena Rotaru, director al Direcţiei Economice din ADS, s-ar fi hotărât să părăsească locul de bugetar pentru a trece în privat. Și nu oriunde, ci la firma lui Stănescu, personaj căruia i-a adus numeroase servicii, de multe ori la limita legii, așa cu ATAC a arătat, de-a lungul timpului, în cadrul anchetelor publicate.

Mutarea nu este în măsură să uimească pe nimeni, deoarece nu este primul caz de acest fel. Cu ani în urmă, Cristina Gyemant, director general în Direcţia Generală de Privatizare Patrimoniu a Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, a fost un factor important în privatizarea Institutului Pasteur, preluat de o firmă a lui Stănescu și adus, între timp, în faliment.

Poliţia Economică a Capitalei i-a întocmit fostei directoare un dosar penal de abuz în serviciu, iar fotoliul a început să i se clatine. Nu a fost o problemă, pentru că imediat a găsit un loc călduț exact la firma căreia îi oferise Pasteurul, în condiții mai mult decât dubioase.
Așa a ajuns administrator al lanţului de farmacii veterinare Farmavet, apoi la A&S International2000.

Ștafeta a fost preluată de către Elena Rotaru, director al Direcţiei Executări Contracte, apoi director al Direcţiei Economice a ADS, care avut grijă să „uite" să aplice legea când a fost vorba despre firma lui Sorin Stănescu, SC A&S Internaţional 2000 SRL, societatea care a „cumpărat" Institutul Pasteur. Nu degeaba Stănescu s-a tot lăudat că are „cel puțin șase prieteni în ADS". Deşi cunoştea foarte bine situaţia Contractelor de privatizare al SN Institutul Pasteur SA respectiv Contractul de concesiune aferent terenului cu destinaţie agricolă, Elena Rotaru nu a apărat interesele statului în sensul monitorizării contractelor pentru respectarea obligaţiilor contractuale; dimpotrivă, prin activitatea sa, a favorizat SC A&S Internaţional 2000 SRL, multe din acţiuni având iz penal.

Între timp, conducerea ADS s-a schimbat, iar sursele noastre spun că s-au derulat unele controale și încep să apară anumite întrebări incomode privitoare la activitatea unora dintre șefii Agenției. Se pare că Elenei Rotaru i s-a pregătit deja un birou și un post bun la o firmă condusă de Stănescu.

Dat fiind faptul că aceste preparative se află, deocamdată, la stadiul de intenție, planurile s-ar putea schimba, spun sursele citate. În cazul în care toate astea se adeveresc, însă, neimplicarea, în continuare, a autorităților în acest caz n-ar face decât să confirme faptul că este vorba despre complicitate și că jocurile s-au făcut la un nivel mult mai înalt.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
23:20
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou