Institutul Pasteur - fundație, faliment sau tun?

Ştefan Diaconu, 10 noiembrie 2014, Ora 00:01

  • print
  • |
institutul-pasteur-fundatie-faliment-sau-tun-44251-1.jpg

Falimentul Institutului Pasteur a născut „Fundația Pasteur"

Înainte ca Institutul Pasteur să intre în insolvență, lua naștere o altă entitate cu același nume: Fundația Pasteur. Legătura este evidentă, dat fiind faptul că "proprietarii", sunt aceeași. Ceva mai puțin public este scopul ascuns al acestei fundații.

Coincidență și bani

La începutul anului 2013, chiar în luna ianuarie, la Judecătoria Sectorului 6 București se înregistra o cerere de înființare a unei fundații pe nume Pasteur. Fondatori: Stănescu Paul Sorin, Stănescu Doina Mariana, Roșu Alexandra Cristina și Roșu Matei. Absolut întâmplător, probabil, este vorba de persoana care a cumpărat de la stat, pe mai nimic și în condiții cam neclare, Institutul Pasteur, iar ulterior l-a pus pe butuci, după ce a vândut cea mai mare parte a patrimoniului. Alături de el, soția, fiica și ginerele, mare grangur în PSD Ialomița, președinte al Organizației județene de tineret a partidului, fiul lui Horia Roşu, fostul consilier personal al lui Dan Ioan Popescu.

Scopul declarat al fundației: "inițierea, sprijinirea și subvenționarea unor proiecte cu caracter social, medical sau educațional". Conducerea este formată din Stănescu Paul Sorin - președinte, fiica sa e vicepreședinte, iar ginerele - secretar. În județ, Stănescu și ginerele său chiar se folosesc de această fundație. Presa locală "roșie" sau aservită omului de afaceri înalță în slăvi orice acțiune, cât de mică. Aflăm, de exemplu, că A&S International 2000, firma prin care Stănescu a "privatizat" Pasteurul, a oferit, prin intermediul fundației, "enorma" sumă de 1000 și ceva de euro unor elevi, ca bursă pe o jumătate de an. În total. Dar nu se putea ca la această extraordinară acțiune să nu participe președintele Consiliului Județean, subprefectul și inspectorul școlar județean din Ialomița. Și nuuuuuuuu, nu-i campanie electorală, iar oficialii respectivi nici nu sunt PSD-iști. Și ne mai mirăm că Dosarul Pasteur rămâne la cutie, deși statul a pierdut sute de milioane de euro!

Faliment sau făcătură?

Prin urmare, în timp ce Institutul Pasteur este în insolvență, iar A&S International 2000, adică proprietarul, a fost prima firmă care s-a înscris la masa credală, aceeași firmă împarte bani prin fundația cu același nume. Există suspiciuni că și o parte dintre activele Institutului au fost trecute în proprietatea fundația. Autoritățile ar trebui să verifice dacă așa stau lucrurile sau nu.

Istoria falimentului

Conform datelor de la Tribunalul București, acesta este modul în care a „evoluat", până în acest moment, operațiunea de falimentare a Institutului Pasteur, din aprilie, când a fost solicitat acest lucru.

21.10.2014
Solutia pe scurt: pentru continuarea executării planului

13.05.2014
Solutia pe scurt: pentru continuarea executării planului de reorganizare

28.01.2014
Solutia pe scurt: Confirmă planul de reorganizare judiciară întocmit de debitoarea S.N. INSTITUTUL PASTEUR SA, prin administrator special ANGELICA PETRESCU. Dispune executarea planului pentru o perioada de 3 ani socotiţi de la data confirmării acestuia. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la 13.05.2014. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.01.2014.

Document: Hotărâre intermediară 951/2014 28.01.2014

24.09.2013
Solutia pe scurt: Pentru soluţionarea contestaţiei

13 Mai 2013

Admite cererea

Admite cererea formulată de debitoarea S.N. INSTITUTUL PASTEUR SA. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea din camera de consiliu din data de 23.04.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. 16175/3/2013, în sensul că la alin.1 din dispozitivul încheierii menţionate se va trece în mod corect denumirea debitorului "S.N. INSTITUTUL PASTEUR SA" în loc de denumirea"SC INSTITUTUL PASTEUR SRL". Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.05.2013.

23 Aprilie 2013

Admite cererea

Admite cererea debitoarei SC INSTITUTUL PASTEUR SRL - CUI 472593. Deschide procedura generală a insolvenţei faţă de debitoare. Debitoarea îşi va păstra dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, pe care şi-l va exercita sub supravegherea administratorului judiciar. Pune în vedere debitoarei următoarele obligaţii: - să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii, actele şi informaţiile prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006; - să deschidă un cont la o unitate bancară, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, cont din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, iar în caz de neîndeplinire contul va fi deschis de către administratorul judiciar.

Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Stabileşte următoarele termene limită: 1. termenul de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii insolvenţei - 10 zile de la notificare; 2. termenul de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei - 07.06.2013; 3. termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe -21.06.2013; 4. termenul de definitivare a tabelului creanţelor - 02.07.2013. Stabileşte data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor la 26.06.2013.

Desemnează în calitatea de administrator judiciar pe consorţiul de practicieni în insolvenţă V.F INSOLVENŢĂ SPRL şi CII CORNEA DANA LETIŢIA, care vor îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006, cu o remuneraţie lunară de câte 2 500 lei, exclusiv TVA, din averea debitoarei, pentru fiecare practician.

Pune în vedere administratorilor judiciari îndeplinirea următoarelor activităţi: - să efectueze formalităţile privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor săi permanenţi; - să trimită o notificare, în condiţiile art.61 alin.3 din Legea nr.85/2006, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art.28 alin.1 lit.c) din lege, debitoarei şi oficiului registrului comerţului în care aceasta este înmatriculată, pentru efectuarea menţiunii, iar în vederea aplicării prevederilor art.36 din lege, să trimită notificări similare instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi; - să deschidă un cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în cazul neîndeplinirii acestei atribuţii de către debitoare; - să convoace, în termen de 10 de zile de la deschiderea procedurii, adunarea generală a asociaţilor debitoarei pentru desemnarea administratorului special; - să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art.54 alin.1 şi 2 din Legea nr.85/2006 şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 59 din lege. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la data de 24.09.2013.

Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu, Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.04.2013.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
22:41
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou