JAFUL de la Biblioteca Metropolitană

Cristian Blănuţă, 8 octombrie 2014, Ora 08:31

  • print
  • |
jaful-de-la-biblioteca-metropolitana-43845-1.jpg

Conducerea unei instituții de cultură, Biblioteca Moetropolitana, a cheltuit peste 4,8 milioane lei pentru cărți și tot felul de manifestări care nu erau necesare. Fostul director Florinel Rotaru se află în arest.

La audieri, subalternii au făcut dezvăluiri uluitoare. Unsprezece capete de acuzare are Florinel Rotaru, fostul director al Bibliotecii Metropolitane București (BMB). Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au motivat solicitarea de arestare a „nababului" pentru cinci abuzuri în serviciu, două conflicte de interese și patru falsuri în declarații.

Din referatul cu propunerea de arestare, remis „Evenimentului zilei", reiese că Rotaru a prejudiciat instituția cu peste 4,8 milioane de lei.

Manifestări în numele primăriei, fără acordul edilului
O dezvăluire uluitoare din referatul procurorilor este aceea că, timp de trei ani, între 2010 și 2012, Florinel Rotaru a organizat, în numele Bibliotecii Metropolitane și a Primăriei Municipiului București, evenimentele „Simpozionul Cartea, România, Europa" și „Școala de Vară", fără să le înregistreze la Cabinetul Primarului General, deși instituția e subordonată Municipalității. Pentru aceste evenimente, din bugetul bibliotecii s-au achitat către anumiți furnizori și prestatori de servicii suma de 2.148.819 lei.

125.000 de euro pentru trei zile de simpozion
Anchetatorii precizează că „Simpozionul Cartea, România, Europa" a vizat, în mare parte, „domenii care nu au legătură cu activitatea sau misiunea BMB". Astfel, din numărul total de 474 de comunicări susținute în intervalul 2008-2012, doar una - „Podul Mogoșoaiei - Povestea unei străzi", din 2010 - a avut legătură cu istoria și cultura bucureșteană.

În fiecare an din perioada 2010 -2012, simpozionul a fost organizat, câte trei zile, cu plata integrală a cheltuielilor participanților, cu transportul și cazarea în regim „all inclusive" în valoare totală anuală de peste 125.000 de euro, sumă care a fost suplimentată cu peste 50%, în principal pentru organizarea în paralel a unei „Școli de Vară".

Destinații și cazare de lux
În anii 2010, 2011 și 2012, „Simpozionul Cartea, România, Europa" s-a desfășurat la București - Hotel Intercontinental, la Sinaia - Hotel Palas și la Mamaia - Hotel Iaki. Pe lista invitaților erau peste 140 de persoane, fără membrii de familie.
Printre ei s-au numărat profesori universitari din SUA, Japonia, India, Olanda, Finlanda, Rusia și multe alte state din Europa și din lume.
Facturi fictive pentru banii cheltuiți ilegal
În povestea „cărților- minune" care l-au îmbogățit pe fostul director Rotaru, procurori au stabilit că s-au plătit, nejustificat, 2.662.634 lei. Anchetatorii au constatat „lipsa de oportunitate" a achiziționării celor 688 de volume, în perioada 2008-2012, de la un bătrân, Constantin Pavelescu. Cărțile „sunt de proveniență străină și editate în limbi străine și doar trei au fost solicitate spre cercetare și documentare".

Asociația-paravan
Anchetatorii au reținut că prețurile cărților au fost supraevaluate cu până la de 125 de ori. Totodată, niciunul din cele 688 de volume nu a fost clasat drept carte de patrimoniu. Florinel Rotaru le-a cumpărat prin intermediul Asociației Bibliotecarilor și Documentariștilor din România (ABIDOR), al cărei președinte este chiar el, obținând, astfel, „un interes material".

Reparații fantomă
Pentru a justifica banii cheltuiți ilegal, Florinel Rotaru, împreună cu șefa Serviciului Achiziții, Ioana Gogoneață, și contabila șefă, Cristina Baldovin, a întocmit și aprobat mai multe facturi pentru plata unor servicii și lucrări precum: reparații jgheaburi, curățarea zăpezii, instalații electrice etc., care n-au fost efectuate.


Florinel Rotaru a intrat în conflict de interese atunci când, abuzând de funcția sa, a dispus angajarea nevestei sale, Julieta Rotaru, pe postul de cercetător științific, pe data de 09.12.2008. Fostul director e acuzat de fals în acte pentru că nu și-a trecut toate terenurile în declarațiile de avere din anii 2010, 2011, 2012 și 2013.


Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 1 au decis, pe 17 septembrie, arestarea lui Florinel Rotaru și cercetarea, sub control judiciar, a Ioanei Gogoneaţă şi a Cristinei Baldovin. Rotaru riscă zece ani de închisoare pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. În acest caz, mai sunt cercetate și Irina Bologa (46 de ani), șef serviciu în Direcția Cultură a Primăriei București și Rodica Cosmaciuc (63 de ani), director în cadrul Bibliotecii.

Sursa: evz.ro

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
20:49
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou