Best Dental

Pasteur, ingineria Chiajna

Mălina Andrei, 24 august 2015, Ora 09:02

  • print
  • |
pasteur-ingineria-chiajna-46653-1.jpg

Poate pentru mulți pare ciudat că insistăm să dezvăluim fapte care s-au petrecut cu ani în urmă. Așa cum am explicat și în alte rânduri, ne facem datoria de jurnaliști și încercăm să convingem autoritățile să-și facă datoria. Este clar că reprezentanții instituțiilor statului cunosc toate aceste fapte, dar din interese obscure preferă să închidă ochii. Materialele apărute în media în anii trecuți fac dovada acestui lucru.

Afacerea Pasteur, sau mai exact tunul imobiliar Pasteur, așa cum îl cataloga chiar un fost ministru din acea vreme, are încă multe necunoscute. Mulți oameni, care nu au nicio vină, au avut de suferit din cauza lăcomiei unor hrăpăreți.

Funcționari ai Primăriei Chiajna, ai Agenției Domeniilor Statului, ai Comisiei Judeţene de Fond Funciar Ilfov, ai Primăriei Sectorului 6 și-au unit forțele pentru a da lui Sorin Stănescu, personajul responsabil pentru falimentarea Institutului Pasteur, suprafețe mari de teren, pe care nu avea niciun drept să le dețină. Ei spun că din prostie, dar este greu de crezut că nu au fost la mijloc și alte interese sau alte recompense.

În cele din urmă, după mulți ani, la presiunea adevăraților proprietari și de teama pușcăriei, aleșii de la Chiajna au deschis un proces în instanță și și-au anulat hotărârile anterioare. Nu-i deloc , însă, dacă cei care au fost păcăliți ori aceia care, de bună credință, au cumpărat terenuri de la Stănescu au fost despăgubiți, dacă și-au recuperat unii terenurile iar ceilalți, banii.

După ce, printr-o privatizare cel puțin dubioasă, Sorin Stănescu a pus mâna pe Institutul Pasteur, a început să revendice terenuri peste terenuri, clădiri și alte bunuri ce ar fi aparținut Institutului sau la care ar fi avut dreptul, ca institut de cercetare de stat, chiar dacă devenise o simplă societate comercială. Agenția Domeniilor Statului, unde avea, conform declarațiilor sale, câteva persoane ce îi erau devotate, i-a oferit sute de hectare în concesiune, pe raza comunei Chiajna. Unii dintre proprietarii de drept ale acestor terenuri au fost duși cu vorba că vor primi, la schimb, suprafețe în Capitală. În cele din urmă, Stănescu a primit certificat de proprietate pentru o suprafață de 107 hectare. Surprinzător, pentru oricine, actul de proprietate a fost emis de către Comisia Judeţeană de Fond Funciar, pe baza cererii Primăriei Chiajna, dar „împroprietărirea" lui Stănescu s-a făcut în București, în sectoarele 5 și 6. Acesta a vândut, evident, terenurile. După un timp destul de îndelungat, tot Primăria Chiajna, prin primarul din Comună, a deschis acțiune judecătorească prin care a solicitat anularea actului de proprietate. Instanța a decis că acesta este nul.

În cele din urmă, ajungem la o serie de întrebări care par să fi rămas fără răspuns:
1. Dacă certificatul de proprietate emis pentru Pasteur a fost anulat în instanță înseamnă că și vânzările către terțe persoane ale acestor terenuri sunt nule. A fost sau nu recuperat terenul? Ori a rămas în posesia celor care au cumpărat de la Stănescu?
2. Există acțiuni în instanță pentru a se recupera sumele obținute, după cum a arătat justiția, fraudulos de către Stănescu?
3. Terenul recuperat a intrat în posesia Primăriei Chiajna, a Primăriei sectorului 6 ori a Agenției Domeniilor Statului?
4. Cei care au participat la toată această afacere au fost pedepsiți în vreun fel? Dacă da, cum?

Atât în Procesul verbal de predare al terenurilor nr. 27431/06.07.2001 cât şi Protocolul de predare - preluare nr. 101012/07.10.2003, apar, în calitate de persoane îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate, acţionari şi locatori de la SC Cilezio Ciorogârla SA.
Reamintim că acţionarii şi locatorii de la SC Cilezio Ciorogârla SA erau persoane fizice ce deţineau terenurile pentru care solicitau reconstituirea dreptului de proprietate la societatea respectivă.
Există suspiciunea că ei trebuiau să se adreseze în vederea reconstituirii dreptului de proprietate Comisiei locale Bolintin.
Din nou magicienii noştrii fac un număr de senzaţie: deşi terenurile pentru care solicită reconstituirea dreptului de proprietate se află pe teritoriul administrativ al Primăriei Bolintin, Primăria Chiajna le validează dreptul de proprietate nu în Bolintin sau Chiajna, ci în Bucureşti, exact pe suprafaţa aferentă contractului de concesiune încheiat cu Institutul Pasteur.
Deşi nu a deţinut teren pe teritoriul administrativ al Primăriei Chiajna, Comisia de fond funciar Chiajna validează dreptul de proprietate Institutului Pasteur, dar nu în Chiajna, ci tot în Bucureşti şi tot pe suprafaţa aferentă contractului de concesiune încheiat cu Institutul Pasteur, fiindu-i emis Titlu de Proprietate nr. 68.401 pentru suprafaţa de 107,91 ha.
Totodată, există numeroase inadvertenţe între suprafeţele aferente Contractului de concesiune nr. nr. 66/13.12.2000 şi suprafeţele din Protocolul de predare - preluare nr. 101012/07.10.2003, în baza căruia se solicită diminuarea contractului respectiv.
De altfel, aşa cum afirma şi fostul Ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără, motivul cumpărării pachetului de acţiuni de la SN Institutul Pasteur SA l-a constituit dorinţa SC A&S Internaţional 2000 SRL de a pune mâna în mod gratuit sau la preţuri derizorii pe mari suprafeţe de teren situate în Bucureşti sau în alte oraşe importante precum Arad, Braşov, Constanţa, Cluj, Craiova, Iaşi.

Este de remarcat și termenul extrem de lung care a trecut de la încheierea primului contract de vânzare - cumpărare de acţiuni și obţinerea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, adică aproximativ 7 ani.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 137/2002, în termen de aproximativ două luni trebuiau obţinute certificatele de atestare a dreptului de proprietate pentru toate suprafeţele reprezentând teren de incintă.

De menționat că au fost obţinute certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 761.002,50 mp, dintr-un total de 889.659,87 mp, teren evidenţiat în contractul de privatizare (mai erau şi alte suprafeţe de teren reprezentând teren de incintă, care nu au fost însă evidenţiate).
Pentru terenul în suprafaţă de 761.002,50 mp, teren situat în Municipiul Bucureşti, s-a obţinut suma de 17.344.570 RON, adică mai puțin de 10 RON pe mp, echivalent cu aproximativ 2 EURO pe mp, preţ aferent anului 2007.
Ţinând seama că A&S Internaţional 2000 SRL a vândut, în aceeaşi perioadă de timp, terenuri în aceeaşi zonă cu peste 200 euro, rezultă un prejudiciu de minim 150 milioane euro.
Pentru celelalte terenuri de incintă, SN Institutul Naţional Pasteur SA nu a obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate, statul român fiind prejudiciat în acest fel cu sume importante prin încălcarea clauzelor contractuale.

Se constată, din cele prezentate mai sus, grave încălcări ale clauzelor contractuale şi ale legislaţiei specifice, totul petrecându-se sub îngăduinţa unor angajaţi ai ADS, din motive lesne de înţeles.
Complet fraudulos: SN Institutul Pasteur SA nu a avut terenuri în proprietate pe teritoriul administrativ al localităţii Chiajna ; pe cale de consecinţă, Comisia locală Chiajna nu avea dreptul să reconstituie dreptul de proprietate pentru societatea în cauză.
Mai mult, Primăria Chiajna reconstituie dreptul de proprietate pentru SN Institutul Pasteur SA, deşi nu a deţinut teren în acea localitate, pe teritoriul administrativ al municipiului Bucureşti.

În baza Protocolului de predare - preluare nr. 101012/07.10.2003 a fost emis pentru SN Institutul Pasteur SA, Titlul de Proprietate nr. 68401 din data de 05.02.2004 pentru o suprafaţă de 107,91 ha, teren situat în Bdul. Prelungirea Ghencea, sector VI, Bucureşti.
Prin încheierea ilegală a Actului adiţional nr. 3 la Contractul de concesiune nr. 66/13.12.2000, se urmărea nu numai ascunderea gravelor încălcări ale prevederilor contractuale stipulate în contractul respectiv, fapte soldate cu grave prejudicii cauzate statului român, dar şi trecerea în proprietatea SN Institutul Pasteur SA a suprafeţei de 107,91 ha, statul român fiind prejudiciat în acest fel cu peste 200 milioane euro.

 

 

 

EDITORIAL

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

Ce se întâmplă azi în România nu sunt accidente și nici întâmplări banale. Este efectul disoluției autorității publice, prin politizarea și, implicit, mediocrizarea profesională a administrației publice. O administrație infestată de sistemul clientelar, servil, controlată politic până la cel mai m ...

ziare

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
03:01