Scandal de spionaj. Șeful serviciilor secrete a fost expulzat din Germania

Cristian Blănuţă, 10 iulie 2014, Ora 17:23

  • print
  • |
scandal-de-spionaj-seful-serviciilor-secrete-a-fost-expulzat-din-germania-41669-1.jpg

Guvernul german a anunţat joi că s-a decis expulzarea şefului serviciilor secrete americane pentru Germania, în cadrul unei afaceri de spionaj asupra unor responsabili germani în folosul Washingtonului, relatează AFP, Reuters şi DPA, citate de rtv.net.

'Reprezentantului serviciilor secrete americane de la Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) i s-a cerut să părăsească Germania', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Steffen Seibert, potrivit unui comunicat.

Anterior, DPA a indicat citând surse informate că Berlinul urmează probabil să-i ceară 'rezidentului' CIA (Agenţia centrală de informaţii a SUA) să plece din Germania, dar fără a trece prin etapa declarării acestuia persona non grata, care este metoda formală, diplomatică de expulzare.
Germania nu a mai luat o astfel de măsură împotriva unui diplomat american de la cel de-al doilea război mondial.
Miercuri, justiţia germană a deschis o anchetă, a doua în cinci zile, împotriva unui presupus spion care, potrivit presei, ar fi lucrat în favoarea Washingtonului, un caz ce ar putea tensiona şi mai mult relaţiile dintre SUA şi Germania.

După primele dezvăluiri, vineri, privind un agent al serviciilor germane de informaţii (BND) suspectat că lucra şi pentru CIA, parchetul federal a anunţat că anchetează un nou presupus caz de spionaj în favoarea unei alte ţări, fără a preciza care este aceasta.

De această dată, mass-media au evocat un ofiţer al armatei germane (Bundeswehr), care lucra în favoarea SUA. Cazul este considerat 'mai grav' decât primul.
Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schauble, a declarat joi că Statele Unite au dat dovadă 'de-o prostie de te-apucă plânsul', după descoperirea a două posibile cazuri de spionaj în favoarea agenţiilor americane de informaţii în care ar fi implicaţi agenţi germani, relatează AFP.

'Este o aşa idioţenie că SUA recrutează de la noi oameni de rangul trei. Este de-o prostie de te-apucă plânsul', a declarat ministrul la postul german Phoenix.

'Şi de aceea cancelarul (Angela Merkel) nu prea s-a amuzat', a spus Schauble, recunoscut pentru limbajul său direct.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
19:25
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou