Tentativa de "tun" a lui Fenechiu, blocată de lege

Cristian Blănuţă, 16 octombrie 2013, Ora 11:03

  • print
  • |
tentativa-de-tun-a-lui-fenechiu-blocata-de-lege-34980-1.jpg

În ultima zi ca şef la Transporturi, Relu Fenechiu a dat undă verde atribuirii unui contract finanţat din fonduri europene. Instituţia care veghează licitaţiile a suspendat procedura şi reclamă o serie de ilegalităţi.

După ce "Evenimentul zilei" a relatat că în ziua în care fostul ministrul al Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, oamenii acestuia din minister s-au grăbit să atribuie, prin fax, un contract în valoare de 138 de milioane de euro, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a anulat procedura de atribuire.

Motivul: desemnarea câştigătorului nu a fost făcută cu respectarea legii privind achiziţiile publice iar, acum, România riscă să piardă fondurile, licitaţia fiind suspendată. Concret, în ultima zi de ministru, vineri 12 iulie 2013, cu numai aproximativ două ore înainte să fie condamnat la cinci ani de puşcărie pentru fapte de corupţie, Relu Fenechiu a dat undă verde pentru trimiterea unui fax privind atribuirea contractului: "Lucrări de execuţie instalaţii semnalizare" pe două porţiuni din Coridorul IV Pan European: Coşlariu-Simeria şi Coşlariu Sighişoara. Astfel, pe data de 12 iulie, la ora 13.16, a fost transmis un fax din Ministerul Transporturilor, de la Direcţia de Achiziţii Proiecte Europene, condusă la acea vreme de directorul general Sorin Alexandru Trandafirescu, unul dintre locotenenţii lui Fenechiu, către firma Thales Systems România. Societatea a fost anunţată că a pierdut licitaţia, iar asocierea Alstom şi Partenerii a fost declarată câştigătoare

CNSC: Faxul este ilegal
După articolul apărut în "Evenimentul zilei" pe 24 iulie şi după contestaţia depusă de reprezentanţii Thales la CNSC, Consiliul a luat la puricat procedura prin care a fost atribuit contractul şi a decis: "(...) Se anulează raportul procedurii, precum şi adresele autorităţii contractante de comunicare către operatorii economici implicaţi (fax-urile trimise - n.r.)".
Totodată, Consiliul a dispus reevaluarea ofertelor depuse şi, apoi, Comisia de licitaţie să emită un nou raport al procedurii de atribuire. Cert e că, reprezentanţii CNSC au emis un punct de vedere dur la adresa şefilor din Ministerul Transporturilor în ceea ce priveşte organizarea acestei licitaţii. "Este de neînţeles comportamentul neglijent al autorităţii contractante (...) Desigur, culpa aparţine în exclusivitate autorităţii contractante (...). În concluzie, (...), etapa de evaluare a ofertelor nu a fost una temeinică, punctajele au fost evaluate greşit de membrii comisiei, iar elementele de punctare /depunctare reţinute nu au fost argumentate în niciun fel", se mai precizează în deciza CNSC

Influenţe la Juridic
În ultima zi în care Relu Fenechiu a fost în fruntea Transporturilor, în minister şi în companiile subordonate acestuia s-au pus la punct detaliile mai multor contracte sau acte adiţionale. Surse din Ministerul Transporturilor au dezvăluit că fostul ministru liberal a avut timp, pe 12 iulie, să discute cu cei de la Direcţiile Juridice şi Achiziţii despre contracte legate de reabilitarea căii ferate, dar şi despre CFR Marfă şi Călători, verificând mai multe acte adiţionale. De asemenea, în ultimele zile de ministeriat, Fenechiu a avut întâlniri şi discuţii dese în instituţie şi s-au făcut devize de plăţi.

Condamnat la cinci ani: "Nu mai visez nimic "
Relu Fenechiu a fost condamnat, pe 12 iulie, la cinci ani cu executare în Dosarul "Transformatorul", pentru fapte de corupţie. La termenul de pe 4 iulie, procurorii DNA au cerut pedeapsa maximă pentru el şi ceilalţi inculpaţi - 15 ani de închisoare cu executare. Cererea de neconstituţionalitate a unui raport făcut de comisarii Gărzii Financiare, depusă de fostul ministru al Transporturilor, a fost respinsă, urmând să se judece recursul pe 25 noiembrie. După ce i s-a respins această cerere, liberalul a declarat: "Nu mai visez nimic. Deocamdată nu mai sunt în lumea viselor, sunt în lumea reală".


Comisie controversată pentru licitaţie
În decizia care a suspendat atribuirea contractului, făcută în ultima zi în care Relu Fenechiu era ministrul Transporturilor, se mai menţionează faptul că procedura de atribuire este ilegală şi din alt punct de vedere: preşedintele Comisiei de evaluare a ofertelor, Sorin Trandafirescu, ar fi ocupat ilegal această poziţie.

"Abordare neglijentă se observă şi prin numeroasele schimbări ale preşedintelui Comisiei de evaluare, viciu care, de asemenea, duce la anularea raportului, întrucât a fost adoptat de o Comisie în componenţa căreia a intrat alt preşedinte decât cel care avea acest drept şi obligaţie. Sorin Trandafirescu a fost înlocuit la şedinţa de deschidere a ofertelor de preşedintele de rezervă- Sorin Gafiţoi. Odată înlocuit din Comisia de evaluare , domnul Sorin Trandafirescu nu putea reveni în comisie", scrie în decizia Consiliului. În timp ce reprezentanţii firmei care au depus contestaţia la CNSC, Thales Systems, nu comentează situaţia, Gabriel Stanciu, director general al Alstom Transport România - una din firmele declarate câştigătoare - a explicat că, în prezent, licitaţia este suspendată. "Este tehnică problema.

 

Este cea mai complexă lucrare pe care o face Calea Ferată. Sunt 1.800 de clauze obligatorii. Numai cine este de specialitate, înţelege. Contestaţia Thales a fost extrem de laborioasă, iar CNSC a înţeles- ce a înţeles. Eu cred că Thales nu vrea decât să anuleze procedura", a explicat Stanciu. În opinia acestuia, nu este normal să dureze procedura aşa de mult.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
18:15
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou