Nuntă la castel, cu notă de plată regească

Dan Alexandru, 3 mai 2014, Ora 09:21

  • print
  • |
nunta-la-castel-cu-nota-de-plata-regeasca-39784-1.jpg

Cine visează o nuntă la palat, trebuie să fie pregătit pentru o notă de plată regească. De la câteva mii de euro pleacă organizarea unei nunţi în palatele sau castelele din ţară, care pot fi închiriate pentru astfel de evenimente.

Visul unei nunţi la Palat poate deveni realiate, în schimbul unei sume care pleacă de la câteva mii de euro. În Capitală, unul dintre aceste locuri este Palatul Ghica.

„Pentru sala tronului, o nuntă ar costa minim 5.000 de euro, maxim 8000. Iar pentru sala lounge, cam 15 mii de euro toată nunta", spune Irina Popa organizator de evenimente.

În aceşti bani intră atât chiria spaţiului, cât şi meniul, băuturile şi muzica.

Palatul Bragadiru poate găzdui nunţi, cu până la 400 de invitaţi. Mirii trebuie să plătească pentru închirierea spaţiului între 3.800 şi 6000 de euro, la care se adaugă şi meniul ce porneşte de la 65 de euro de persoană.

La Palatul Mogoşoaia, la 15 kilometri de Bucureşti meniurile încep de la 75 de euro pentru fiecare invitat, la care se adaugă câteva mii de euro chiria spaţiului.

La Iaşi, cine îşi doreşte o nuntă în decorul altor vremuri poate merge la Conacul Polizu.

Iar când evenimentul costă aproape 7.000 de euro, atunci şi serviciile sunt regeşti

„Avem farfurii din Anglia, tacâmuri italiene, pahare nemţeşti", spune Silvia Ştefănucă, organizator evenimente la Conacul Polizu.

Într-un alt colţ al ţării, în Hunedoara, Castelul Corvinilor poate fi închiriat şi el pentru nunţi. Tarifele sunt cuprinse între 10 mii şi 30 de mii de euro pentru o nuntă de 150 de persoane.

Iar în inima ţării, mitul lui Dracula atrage şi el amatori de nunți cu fast.

„Există nunţi care se organizează la castelul bran de la un cap la altul, inclusiv cu ceremonia religioasă şi civilă. Tariful pentru o nuntă la castelul bran variază între 5.000 şi 18.000 de euro", explică Alexandru Prişcu director de evenimente la Castelul Bran.

Cei care îşi doresc o nuntă într-unul din castele din afara României vor plăti însă de câteva ori mai mult. Fiecare meniu într-un castel din Franţa, Portugalia sau Italia costă aproape 200 de euro. Aici adăugăm transportul invitaților, cazarea şi câteva zeci de mii de euro pentru chirie.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
01:18
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou