Speak: "Am o relaţie foarte serioasă şi..."

Anca Bratu, 7 iulie 2014, Ora 00:00

  • print
  • |
speak-am-o-relatie-foarte-serioasa-si-41563-1.jpg

De când a cunoscut-o pe Adelina, viaţa lui Speak s-a schimbat radical. Cântăreţul spune că a învăţat să fie romantic şi îşi surprinde iubita cu câte un buchet de flori. Relaţia lor este cât se poate de serioasă şi se gândesc deja la nuntă.

Speak i-a oferit Adelinei primul inel, iar în curând va urma unul de logodnă. Relaţia lor merge foarte bine, iar amândoi sunt foarte fericiţi împreună.

"Nu sunt un tip romantic, dar cu treaba asta mai nouă, mi-am descoperit anumite părţi. Cum ar fi să duc o floare la o fată, se ştie la ce fată. Nu prea făceam asta. Mi se părea penibil. Am spus într-un cotext că o relaţie serioasă se concretizează într-o căsătorie. Cum am o relaţie foarte serioasă, probabil se va concretiza într-o nuntă", a spus Speak.

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
07:45
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou