Cetatea Biertan din Transilvania

Ziarul Atac, 13 noiembrie 2011, Ora 13:24

  • print
  • |
cetatea-biertan-din-transilvania-3.jpg

Cetatea Biertan (biserică-hală) a fost construită între 1492-1515 şi este un rezultat al goticului târziu, cu elemente de Renaştere la unele portale. Cetatea Biertan este primul loc din Transilvania considerat a fi foarte important pentru comunitatea internaţională. Face parte dintre primele aşezări germane din Ardeal, alături de Mediaş şi Moşna, toate trei aflate într-o competiţie acerbă pentru obţinerea centrului administrativ al celor „Două Scaune“ (Mediaş şi Şeica).

Turnurile cetăţii Biertan

Construcţie monumentală, de mari dimensiuni, biserica are trei hale de înălţimi egale. Intrarea se face prin trei porţi: de vest, de nord şi de sud. La partea superioară are un coridor de apărare, ceasul şi clopotele. Turnul-mausoleu este amplasat la nord-est şi are la parter un mausoleu care adăposteşte, din 1913, mormintele preoţilor acestei biserici.

În bastionul estic, pe vremuri se afla carceră, unde erau închişi soţii şi soţiile în cazul în care se certau. În partea de sud-vest se afla Turnul Slăninilor, iar pe latura de vest, Turnul Ţesătorilor.

Datorită sistemului original de închidere, care funcţionează şi astăzi, uşa sacristiei se bucură de faimă internaţională, fiind premiată la Expoziţia Mondială din 1900 de la Paris.

Piesa de rezistenţă a cetăţii Biertan este altarul poliptic, cel mai mare din Transilvania, alcătuit din 28 de panouri realizate între 1482 şi 1513 de un pictor care s-a format probabil în ambianţa culturală din Viena şi Nuerenberg. În centrul altarului se află sculpturi reprezentând un crucifix care îi reprezintă pe Fecioara Maria, Iisus şi Maria Magdalena îmbrăţişând crucea. Pe cele două panouri laterale ale registrului superior sunt reprezentate viziuni ale lui Ezekiel şi Împăratului Augustus.

Produse locale

Dacă aţi ajuns la cetatea Biertan, nu trebuie nici să rataţi prăjiturile excepţionale de la Casa Dornröschen, vinul de casă pe care îl găsiţi la crama sau "Tochitura Viteazului", specialitatea bucătarului de la restaurantul Unglerus.

sursa: inRomania.info

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
08:21
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou