Hai in Cuba

Dan Alexandru, 4 martie 2014, Ora 13:47

  • print
  • |
hai-in-cuba-38588-1.jpg

Republica Cuba este un stat in nordul Americii centrale, situat pe cea mai mare insula din Antile, care se afla la confluenta Marii Caraibelor, al Golfului Mexic si Oceanului Atlantic. La nord se afla SUA si Bahamas, la vest Mexic, la sud Insulele Cayman si Jamaica, iar la sud-est Haiti.

Denumirea „Cuba" provine din limba taino si, desi semnificatia exacta nu este clara, aceasta poate fi tradusa ca „teren fertil" (cubao) sau ca „loc minunat" (coabana). Se spune ca numele „Cuba" a fost dat de Cristofor Columb dupa orasul Cuba din districtul Beja din Portugalia.

Populatiile originale amerindiene (Taino, Siboney si Guanajatabey) au cazut sub dominatia Spaniei in secolul al XVI-lea. In mai putin de 200 de ani, populatia indigena a fost practic exterminata total. Lupta coloniei pentru independenta a inceput in 1868 si a continut de-a lungul secolului al XIX-lea pana la Razboiul spaniolo-american din 1898. Statele Unite au ocupat insula pana cand i s-a recunoscut independenta in 1902, limitata totusi de Amendamentul Platt (revocat in 1934), SUA continuand sa aiba o influenta majora in politica cubaneza.

Che Guevara, Fidel Castro Ruz, Camilo Cienfuegos, Raúl Castro Ruz si armata lor de rebeli a fost unul dintre grupurile numeroase de gherila care se opuneau dictatorului Fulgencio Batista. 'Miscarea 26 iulie' a lui Castro a absorbit rapid toate aceste miscari si a cucerit puterea, formand guvernul in 1959, dupa victoria impotriva fortelor militare loiale lui Batista. In momentul in care Batista a fost alungat de la putere, 75% din terenul cultivabil era proprietatea cetatenilor straini si companiilor straine (in special nord-americane). Noul guvern revolutionar a adoptat reforma agrara si a confiscat cea mai mare parte a proprietatilor agricole ale companiilor straine. In scurta vreme, relatiile cu SUA s-au deteriorat. La inceput, Castro nu dorea sa discute planurile sale de viitor, dar in cele din urma s-a declarat comunist, explicand ca incearca sa construiasca socialismul in Cuba. Au fost stabilite relatii deplomatice cu Uniunea Sovietica. Un guvern nou, condus de renascutul Partid Comunist Cubanez, a inceput sa puna in practica reformele economice promise de Castro. Printre alte lucruri, asistenta medicala si invatamantul au devenit gratuite pentru toti cubanezii pentru prima oara. Cu o oarecare intarziere, o constitutie de inspiratie sovietica a fost adoptata in 1976.

Pentru mai multe decenii, Cuba a primit un ajutor (subventie) masiv din partea URSS, in schimbul zaharului cubanez, sovieticii livrand petrol. O parte din cantitatea aceasta de petrol era consumata in Cuba, iar restul era vandut pe piata mondiala pentru un profit de cateva miliarde de dolari. In schimbul acestei subventii sovietice, Cuba sprijinea miscarle comuniste din toata America Latina (printre altele: Nicaragua, El Salvador, Guatemala, Columbia si Chile) si din Africa (Angola, Mozambic si Etiopia). Numai in Angola existau peste 50.000 de militari cubanezi. Colapsul Uniunii Sovietice din 1991 i-a dat o lovitura economica grea Cubei, iar cand sovieticii au incetat acordarea ajutorului anual de 6 miliarde de dolari , guvernul comunist a chemat populatia la "perioada speciala" de refacere.

In ciuda faptului ca i-a fost interzis accesul la imprumuturile de la FMI si Banca Mondiala, deoarece Cuba este in zona debitorilor Clubului de la Paris cu sute de milioane de dolari, economia tarii nu s-a prabusit, desi venitul pe cap de locuitor este inca mai mic decat era in 1989 (dar in cresere lenta). Economia cubaneza are ca ramuri importante agricultura (tutun, zahar, citrice), mineritul (nichel) si turismul.

In 1996, administratia Clinton a emis Legea Helms-Burton. Aceasta lege stabileste, printre altele, ca orice companie straina care "face in mod constient operatiuni comerciale in Cuba cu proprietati ale cetatenilor SUA confiscate fara compensatie" va intra in litigiu cu statul american, iar conducatorilor respectivelor companii li se va interzice accesul in Statele Unite. Sanctiuni pot fi aplicate companiilor din afara SUA, care fac comert cu Cuba. Aceasta legislatie a fost aplicata dupa doborarea a doua avioane civile de catre armata cubaneza. . Aceasta legislatie extrateritoriala este considerata foarte controversata, iar embargoul SUA a fost condamnata pentru a 13-a oara in cadrul Adunarii Generale a ONU din 2004 de 179 de state. Mai mult, membri ai Congresului SUA din amandoua partidele au criticat in mod deschis cresterea cheltuielilor pentru intarirea embargoului.

Cei mai importanti parteneri comerciali ai Cubei sunt: Spania, Canada, Franta, Italia, Anglia si Japonia. Embargoul SUA impotriva Cubei se aplica tuturor bunurilor, cu exceptia produselor medicale si a marfurilor agricole, care sunt autorizate de lege. Companiile agricole americane sunt libere sa exporte in Cuba, cu conditia platii in avans in bani gheata. Calatoriile cetatenilor americani sunt in mare parte interzise prin lege. Totusi, unii cetateni americani viziteaza in mod ilegal Cuba, calatorind prin Mexic, Canada sau Bahamas, ei fiind mai apoi pasibili de plata unor amenzi mari daca sunt pusi sub acuzare. Insa, autoritatile americane nu sunt foarte stricte cu turistii obisnuiti care nu sunt implicati in activitati criminale.

In iulie 2006, datorita unor probleme de sanatate, Fidel Castro preda provizoriu puterea fratelui sau, Raúl. In februarie 2008, Fidel anunta ca, dupa 50 de ani de putere, renunta la presedentia Cubei.

Raúl Castro, care se pare ca va fi succesorul, anunta reforme economice, avand ca obiectiv, printre altele: sistemul de salarizare, sustinerea proprietatii private asupra locuintelor, a ternurilor agricole si alte drepturi si libertati (care anterior erau interzise de catre regimul dictatorial al lui Fidel Castro), cum ar fi dreptul de a cumpara si detine un telefon mobil, un calculator.

Cuba este un stat socialist, sau o republica parlamentara condusa de un partid comunist care detine monopolul puterii politice. (Toate partidele de opozitie sunt considerate ilegale de constitutia cubaneza care afirma ca "Partidul Comunist Cubanez ... este forta suprema calauzitoare a societatii si a statului"). Fidel Castro a fost seful statului si sef al guvernului din 1959 pana in 2008, la inceput ca prim-ministru si dupa desfiintarea acestei functii in 1976, ca presedinte al Consiliului de Stat si de Ministri. Este de asemenea membru al Adunarii Nationale a Puterii Populare din partea municipalitatii orasului Santiago de Cuba din 1976, Prim Secretar al Partidului Comunist Cubanez si comandant suprem al fortelor armate. Din motive de sanatate, in august 2006 Fidel Castro a transferat toate prerogativele sale fratelui sau, Raúl Castro, care in februarie 2008 este numit presedinte al Cubei.

Parlamentul unicameral cubanez este Asamblea Nacional del Poder Popular (Adunarea Nationala a Puterii Populare). Cei 609 membri sunt alesi pentru un mandat de cinci ani si nu exista opozitie. Candidatii, care pot fi sau nu pot fi membri ai Partidului Comunist, sunt nominalizati de organizatiile politice si sociale proguvernamentale. Partidul Comunist Cubanez este recunoscut ca singurul partid politic legal, dar ii este interzis prin lege sa nominalizeze candidati. Totusi, nici un oponent al guvernului nu a mai fost ales in parlament de la victoria revolutiei.

In 2001 Oswaldo Payá Sardiñas si membrii Proiectului Varela au incercat sa faca un plebiscit folosind prevederile Constitutiei Cubaneze care permite initiativa cetateneasca. Daca ar fi fost acceptata de guvern si aprobata de votul popular, amendamentele ar fi stabilit noi libertati precum cele de asociere, a cuvantului, a presei, ca si libertatea de a incepe o afacere privata. Petitia a fost pana la urma respinsa de Adunarea Nationala, iar masurile luate ulterior au dus la intemnitarea a 75 de prizonieri politici cu condamnari de pana la 28 de ani pentru invinuiri de colaborare si primire de fonduri de la guvernul SUA.

Cuba este impartita in 14 provincii cu 169 de municipalitati si o municipalitate speciala (Isla de la Juventud).

Insula alungita Cuba este cea mai mare insula din Caraibe si este marginita la nord de Stramtoarea Florida si de Oceanul Atlantic de Nord, la nord-vest de Golful Mexic, la vest de Canalul Yucatan, la sud de Marea Caraibelor iar la est de Stramtoarea Windward. Cuba ocupa intreaga insula si alte insulite invecinate (in total mai mult de 4000), precum Isla de la Juventud, cunoscuta si sub numele de Insula Pinilor. Exceptie face Golful Guantanamo, o baza navala care a fost inchiriata de Statele Unite inca din 1903. Insula principala La Isla grande este a 15-a dupa marime din lume cu o lungime de circa 1250 km si o latime de la 35 la 145 km.

Relieful insulei e variat: campii intinse pana la cele usor valurite, dealuri abrupte si munti in principal in partea de nord. Cel mai inalt varf este Pico Real del Turquino (1.974 m). Clima este tropicala imblanzita de vanturi regulate. Este un sezon uscat din noiembrie pana in aprilie si unul ploios din mai pana in octombrie.

Havana este cel mai mare oras al tarii si capitala. Alte orase importante sunt: Santiago de Cuba si Camaguey. Printre cele mai cunoscute orase mici se numara Baracoa (prima asezare spaniola din Cuba), Trinidad si Bayamo.

Economia Cubei este una a proprietatii de stat, cu cateva mici intreprinderi private. Turismul a devenit principala sursa de venituri, iar intre 1993 si 2004, dolarul SUA devenise moneda oficiala (economia folosea un sistem cu doua valute).

Economia Cubaneza a fost greu lovita de colapsul Uniunii Sovietice si al CAER-ului, cu statele caruia facea comert in principal. Printre problemele mai recente se numara pretul ridicat al titeiului, recesiunea pietelor principalelor sale produse de export, zaharul si nichelul, distrugerile provocate de uragane, (uraganul Charley a facut pagube de aproximativ 1 miliard de dolari), recesiunea in turism si conditiile nesigure din economia mondiala. La sfarsitul lui 2003 si inceputul lui 2004, atat turismul cat si pretul nichelului au avut cresteri. Un factor important al restabilirii economiei cubaneze sunt banii expediati de americanii de origine cubaneza (care reprezinta aproximativ 3% din economia tarii, dupa unele estimari). Cuba face comert cu aproape toate tarile lumii, inclusiv cu SUA. Totusi, Cuba datoreaza miliarde de dolari tarilor Clubului de la Paris precum Franta, Japonia si Germania.

Cuba remarcata pentru initiativa nationala de practicare a agriculturii organice pentru a hrani populatia amenintata de foamete. Dupa prabusirea Uniunii Sovietice, Cuba a pierdut peste 70% din importurile chimicalelor necesare agriculturii, peste 50% dintre importurile alimentare si cea mai mare parte a importurilor de petrol. Sectorul agricol, bazat pe un model puternic mecanizat si chimizat a fost imediat distrus. Prin restructurarea industriilor agricole, prin eforturi stiintifice pentru gasirea de solutii organice, Cuba a reusit rapid sa converteasca cu succes toata agricultura la productia organica. In ziua de azi, numai agricultura organica este permisa de lege.

Peisajul religios al Cubei este marcat puternic de sincretismele de diferite tipuri. In era postrevolutionara, religia a fost descurajata, iar din 1962 pana in 1992, Cuba a fost in mod oficial un stat ateu. Dupa aceasta data, prin amendarea constitutiei, Cuba a devenit formal un stat secular. Desi vizita Papei Ioan Paul al II-lea a revigorat catolicismul oficial, cubanezii sunt de mai multe confesiuni, de la catolicismul popular la peste 50 de versiuni ale protestantismului sau la spiritism sau credinte originare din Africa. Cele mai importante curente necrestine sunt Regla de Ocha (cunoscuta si ca Santería), care deriva din credinta Yoruba, Regla de Palo Monte, care deriva din credinte locale Congoleze, si Sociedad Secreta Abakuá, care deriva din credintele societatilor secrete masculine din regiunea Calabar, din sud-estul Nigeriei. Alte credinte sunt bisericile Penticostale.

Se crede ca Santeria si catolicismul popular sunt cele mai larg raspandite religii in Cuba, desi nu este neobisnuit ca indivizii sa aiba mai multe credinte in acelasi timp si sa fie mebri al Partidului Comunist in acelasi timp. De asemenea credinta penticostala se dezvolta rapid.

Cuba avea odata o comunitate evreiasca mica dar activa, in Havana mai sunt una sau doua sinagogi in functiune.

In Cuba, ziua de 6 ianuarie este ziua "Dia de los Reyes Magos", ("Ziua celor trei magi ") si comemoreaza ziua cand in care cei trei magi au venit sa se inchine lui Iisus, dupa cum este scris in Evanghelii. Ca in cele mai multe tari latino-americane si in Spania, aceasta zi este sarbatorita impreuna sau in locul Craciunului.

Alte sarbatori religioase importante sunt cele ale "Virgen de la Caridad del Cobre" (Fecioarei din Cobre, sfantul patron al Cubei, sincretizat cu Ochún al Santeriei) din 8 septembrie si san Lázaro (Lazar) (sincretizat cu Babalu Aye), pe 17 decembrie.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
23:07
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou