Vîntu și Luca îi plătesc vila lui Ciorbea

Cristian Blănuţă, 5 octombrie 2014, Ora 09:12

  • print
  • |
vintu-si-luca-ii-platesc-vila-lui-ciorbea-43752-1.jpg

Avocatul Poporului, singura funcție care poate ataca ordonanțele Guvernului Ponta la Curtea Constituțională, este păsuit de BRD de la plata unor credite totale de 1,4 milioane de euro.

Ex-premierul țărănist a devenit în urma problemelor financiare un brav apărător al partidului înființat de Ion Iliescu. Ciorbea s-a declarat mereu un urmaș al principiilor lui Coposu, omul care a refuzat orice compromis. Victor Ciorbea (60 de ani), actualul Avocat al Poporului, singura funcție care poate ataca ordonanțele Guvernului Ponta la Curtea Constituțională, este păsuit de BRD de la plata unor credite totale de 1,4 milioane de euro. Cu acești bani el și-a ridicat o vilă de lux în Capitală, pentru care a garantat și cu un contract încheiat cu Petromservice.

Ia un milion de euro
Compania petrolieră a fost controlată de Liviu Luca și Sorin Ovidiu Vîntu, condamnați definitiv la închisoare chiar pentru devalizarea acestei societăți. „În scopul garantării îndeplinirii obligațiilor de rambursare a creditului, debitorulconstituie în favoarea băncii o garanție reală mobiliară asupra sumelor de bani viitoare ce urmează a fi încasate de la Petromservice privind prestarea de servicii juridice", scrie în garanția semnată cu BRD.

Totodată, ex-premierul a mai asigurat că va plăti ratele și din banii de la firma GMAB Consulting și din veniturile cabinetului de avocatură pe care îl deține cu soția sa, Lacrima.

De altfel și în declarația de avere a trecut că are de primit în jur de un milion de euro. În ciuda faptului că la bănci a declarat că are bani de primit de la Petromservice, în presă acesta susține că de un milion de euro ar proveni din comisiaonele de câștig din procese de natură imobiliară.

„Avem o înțelegere"
Contactat telefonic, Avocatul Poporului ne-a închis imediat când a auzit că dorim să-l întrebăm despre contractul cu Petromservice cu care a garantat la bancă.
„Avem o înțelegere cu banca pentru un an sau doi. Sigur că banca ne-ar putea executa, să ne ia casa, dar știe și banca că în perioada asta nu ar scoate prea mulți bani pe casă. Așa că avem o perioada de grație", a declarat, acum o lună, Avocatul Poporului pentru publicația „România Liberă". Veniturile lunare ale familiei Ciorbea sunt de 3.000 de euro.

L-a trădat pe Coposu pentru o casă lângă un bordel
Vila familiei Ciorbea din Sectorul 1 este cea mai impunătoare de pe strada Intrarea Valului. A obținut aprobarea de construcție din anul 2004 pentru subsol, parter, etaj și mansardă. Conform declarației de avere, locuința are o suprafață totală de 700 de metri pătrați.

La două case de vila lui Ciorbea a funcționat un bordel până în 2011. Efim Podval (55 de ani) avea deschisă aici o casă de toleranță. În total, proxenetul avea patru bordele în București. La o razie a polițiștilor bucureșteni a fost descoperit și bordelul de pe strada unde locuiește fostul premier.

 

Sursa: evz.ro

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
12:36
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou