Adevărul despre mineriade (II)

Aşa cum am arătat în episodul trecut, minerii se strânseseră la Vulcan şi cereau, obsedant, ca în Vale să vină primul ministru Petre Roman. Între timp, ţăranii aflaţi în piaţa din localitate fuseseră jefuiţi şi bătuţi de către ortaci, unul dintre ei chiar murind în urma loviturilor primite. La primul punct al listei de revendicări transmise Guvernului figura cererea unui salariu minim indexat de 7.500 lei de persoană.

Directorul Regiei a dispus efectuarea unor calcule pentru a se verifica încadrarea în disponibilităţile financiare ale societăţii, iar aceste calcule au demonstrat că acest lucru nu este posibil fără o suplimentare substanţială a subvenţiilor de la bugetul statului. Potrivit disponibilităţilor financiare, Regia Autonomă a Huilei putea suporta o sumă de maximum 3.000 de lei pentru fiecare salariat.

S-a luat imediat legătura cu ministrul Economiei şi Finanţelor, Eugen Dijmărescu. Acesta i-a propus directorului Fâcea să-şi dea demisia. Până la urmă, s-a convenit să se definitiveze calculele şi să fie trimise la minister prin fax, pentru aprobare. După două ore, de la Bucureşti sosea răspunsul favorabil, sub forma aprobării unei sume de 15 miliarde lei, sumă suficientă pentru acoperirea financiară a revendicărilor.

Dezinformare

Între timp, la exploatările miniere unde erau adunaţi ortacii se răspândise zvonul că urmează să sosească Petre Roman. Se organizaseră chiar pichete de ordine formate din mineri care purtau banderole albe. Convingerea se formase în urma unuia dintre discursurile ţinute de Miron Cozma. Corespondentul local al Radio-Televiziunii i-a luat un interviu liderului sindical şi a transmis la Bucureşti o ştire care urma să fie difuzată la ora 13.00. În paralel, liderii Regiei lucrau la un proiect de comunicat al Guvernului, în care se făcea referire la rezolvarea celor 14 revendicări.

După ce s-a consultat cu prefectul Alic, corespondentul local Dorin Corpade Popescu a telefonat la Bucureşti şi s-a convenit ca ştirea să fie scoasă din program, urmând ca la orele 15.00 să fie difuzat comunicatul Guvernului. Revenind la Vulcan, Corpade este înconjurat de către mineri, care îi reproşază într-un mod agresiv faptul că nu a fost difuzat nimic la radio în legătură cu greva lor. Corespondentul este ameninţat cu sechestrarea în clădirea dispeceratului, aşa că sună la Bucureşti şi roagă ca materialul să intre în emisiunea de ştiri. Pentru că ştirea sa se pierduse prin Radio, o dictează din nou, prin telefon.

Termen limită

Minerii şi liderul lor susţineau că, dacă nu era difuzat comunicatul Guvernului la ora 15.00, ei vor pleca spre Bucureşti. După ce Roman refuză încă o dată să vină în Vale, se cade de acord cu autorităţile locale ca proiectul de comunicat să fie transmis prin fax la cabinetul primului ministru, în principiu existând acordul asupra punctelor conţinute de acesta. În mod surprinzător, proiectul este trimis foarte târziu, respectiv la ora 14.20. Deja minerii instalaseră în curte boxe, pentru a amplifica transmisia buletinului de ştiri. Roman a modificat personal comunicatul, apoi l-a transmis la Radio, la ora 15.05.

Cinci minute mai târziu, acesta a fost transmis şi în Valea Jiului. Între timp, la 14.55 fusese difuzată ştirea corespondentului local, programată iniţial pentru ora 13.00. Mihnea Constantinescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului suna disperat la Radiodifuziune, cerând întreruperea imediată a programului şi difuzarea comunicatului. Pentru a nu se crea nelinişte în toată ţara, emisiunea de muzică de operetă a continuat până la 15.30, când emisiunea s-a întrerupt şi a fost difuzat comunicatul. Acesta a fost reluat, apoi, din oră în oră.

Prea târziu

Minerii nu mai aveau răbdare. Înainte de ora 15.00, ei scandau, periodic: „Bucureşti! Bucureşti!". Difuzarea ştirii corespondentului local a fost considerată un afront, pentru că venea în locul comunicatului aşteptat. Cozma a ţinut un discurs, în care a afirmat: „Acum noi, cei care avem dreptate şi care am aşteptat de la cei care ne reprezintă dreptatea, suntem sătui de regimul ceauşist, de foame, de minciuni, de reforme. Iau următoarea decizie, în deplinătatea facultăţilor mintale şi în deplinătatea puterii pe care o am. Aşa cum ne-am organizat la început. Minerii turci au mers 100 de kilometri la Ankara. Mergem la Petroşani şi cerem primăriei mijloace de plecare la Bucureşti". Zis şi făcut. S-a pornit, pe jos, către Petroşani. Se scanda: „Cozma e cu noi!", „Muncim! Luptăm! Pe Cozma-l apăram", „Bucureşti! Bucureşti!", „Cât mai repede!", „Iliescu şi Roman vrem să intre-n subteran!", „Nu-l lăsăm pe Cozma!", „Iliescu şi ai lui să se ducă dracului!", „Jos Roman bişniţarul", „La Palatul Cotroceni cântă cucuveaua, Iliescu şi Roman şi-au găsit beleaua!".

„O greşeală"

Pe drumul dintre Vulcan şi Petroşani, care măsoară în jur de 11 Km, numărul protestatarilor a crescut. Câteva gospodării personale, magazine private, dar şi persoane „civile" au avut de-a face cu furia ortacilor. Speriaţi, cei de la Regia Autonomă a Huilei au sunat la Guvern, pentru a întreba de ce nu s-a difuzat comunicatul. Răspunsul a venit repede şi sec: „A fost o greşeală". În schimb, Ion Iliescu a sunat de două ori şi a vorbit cu prefectul Alic, în timp ce minerii se deplasau către Petroşani.

În jurul orei, 17.00, minerii au ajuns în „capitala" Văii Jiului, Petroşani, unde s-au grupat în faţa casei de cultură, acolo unde se afla sediul Ligii Sindicatelor Miniere Libere din Valea Jiului. Cozma a refuzat invitaţia directorului Fâcea de a veni să vorbească la telefon cu preşedintele Iliescu, iar minerilor le-a spus, de la balconul casei de cultură, că „se pare că primul ministru a plecat cu un elicopter către Valea Jiului" şi le-a cerut să rămână pe loc. De asemenea, încearcă să prezinte comunicatul Guvernului, dar se scandează puternic: „Hoţii! Hoţii!". Atunci afirmă: „Cum am decis la Vulcan, e sfânt!". Se scandează: „Bucureşti! Bucureşti!".

Un comunicat mâncat de mineri

„Trebuie să-mi fac datoria, am un document. Pentru a nu fi acuzat că nu l-am citit, eu am să-l citesc şi voi îmi spuneţi dacă sunteţi de acord cu el". Pe fondul creşterii intensităţii protestelor minerilor, cărora persoane rămase neidentificate le puseseră la dispoziţie băuturi alcoolice, Cozma citeşte primele puncte ale comunicatului, apoi se interesează: „Întrebare pentru dumneavoastră: mai citim ce e aici?". După ce se plânge că în ultimii doi ani nu au fost vizitaţi, el afirmă: „Nu au venit aici, mergem noi la ei". O parte dintre hârtiile pe care le avea în mână îi cad.

Minerii le rup şi le mănâncă, pur şi simplu. Totul arăta că în Valea Jiului se fac pregătiri masive pentru o plecare în masă din zonă. Minerii deveneau din ce în ce mai agitaţi şi cereau tot mai insistent să se plece la Bucureşti. Liderii lor se simţeau obligaţi să le cânte în strună, pentru a nu cădea în dizgraţie. În acest timp, Televiziunea Română închiriază un elicopter militar şi reporterul Mircea Hamza pleacă spre Valea Jiului, pentru a realiza un material. Sosirea elicopterului a făcut ca toţi cei prezenţi la mitingul din faţa casei de cultură să fie convinşi că a sosit premierul Petre Roman.

Reporterul urcă la balconul casei de cultură pentru a lua un interviu liderului minerilor. Cozma pune paie pe foc: „Propun lui Mircea Hamza să ne întâlnim mâine dimineaţă, la Palatul Victoria. (...) Am o rugăminte: domnii care sunt la Primărie, de cealaltă parte a baricadei, dacă ne aud, să ia măsuri să vorbească la Timişoara să avem vagoane, să plecăm la Bucureşti. Sunt informat că la unele unităţi miniere oamenilor nu li s-a dat voie să vină aici. Am să iau legătura de dincolo, de la Primărie". Răspunsul masei de mineri a fost cel aşteptat, aceştia scandând numele liderului lor şi pe cel al Capitalei. Răspunsurile la întrebările puse de reporter, Cozma le dă la microfon, întreţinând atmosfera „caldă". După ce elicopterul pleacă, iar minerilor li se promite că înregistrarea va fi difuzată la ora 20.00, în Petroşani încep să fie trase clopotele la biserici.

Alinierea!

Liderii au intrat în şedinţă pentru a lua hotărârea cea mare. Traian Băsescu, ministrul de atunci al Transporturilor, îi refuzaze, telefonic, lui Cozma, alocarea de vagoane pentru deplasarea la Bucureşti. În timpul şedinţei, Ion Iliescu a încercat să ia legătura cu Miron Cozma, dar acesta nu a putut fi scos din sala în care se afla. Rezultatul discuţiilor s-a anunţat tot de la balcon: „Nu pleacă nimeni de aici. Rămânem aici până vom aduce de la toate unităţile miniere toate dubele şi maşinile şi cu acestea vom pleca. S-ar părea că cei care sunt la gară nu au găsit garnituri. Ne aliniem şi plecăm în coloană la Bucureşti.

Într-un interviu dat Televiziunii Deva, Cozma afirmă: „Hotărârea de a pleca la Bucureşti este definitiv luată, indiferent de ce va face Guvernul. L-am adus pe Ceauşescu în Valea Jiului. Nu-i nimic. O să-l aducem şi pe primul-ministru în Valea Jiului, mergem noi după el şi-l aducem în Valea Jiului". Declară că este convins că populaţia Bucureştiului va fi alături de ei pentru că revendicările lor sunt ale întregii ţări, iar „mişcarea nu este politică şi nu va cădea în plasa partidelor politice, deoarece minerii nu au fost conduşi niciodată de nici un partid politic, nici înainte, nici după Revoluţie".

„A fost preşedinte"

Acesta a fost răspunsul dat de Cozma şefului Secţiei Deva a Serviciului Român de Informaţii, după ce acesta l-a anunţat că preşedintele doreşte să aibă cu el o convorbire telefonică. Acelaşi lucru i-au transmis şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor. Rezultatul a fost că circa 3.000 de mineri au plecat către gara din Petroşani. Pe drum, ca şi în gară, celor 3.000 li s-au mai adăugat şi alţii, unii dintre ei foşti mineri sau localnici. Pe drum, au devalizat câteva magazine şi au făcut „ordine" în piaţă. 10 dintre ţăranii agresaţi au depus, ulterior, plângeri la Poliţie.

Parolă de recunoaştere

La ora 21.30, Cozma îi cere şefului de gară să-i pună la dispoziţie cele 14 vagoane aflate acolo şi îi dă termen să rezolve problema până la ora 22.00. Între timp, pentru ca printre ei să nu se infiltreze persoane străine, minerii organizează echipe de ordine cu banderole la mână şi stabilesc parola de recunoaştere: „ortac". Şeful staţiei le aduce la cunoştinţă că nu se pot pune la dispoziţie trenuri speciale. Pentru ca acest lucru să fi fost posibil, trebuia să se facă o cerere cu trei zile înainte şi să se achite taxele de transport. Supăraţi, minerii trec la represalii: adjunctul şefului de staţie, Pera Marin, este molestat de minerii conduşi de Cozma Miron; grupurile de mineri care invadaseră încăperile staţiei Petroşani ameninţă personalul C.F.R. că „vor distruge prin incendiere şi dinamitare clădirile staţiei", că „cei prezenţi vor fi supuşi torturilor şi că vor fi omorâţi". Bineînţeles că se răspândeşte şi zvonul că Miron Cozma a fost arestat.

Este invadat şi distrus sediul poliţiei TF, iar poliţiştii sunt loviţi şi înjuraţi. Adjunctul şefului de staţie este luat ostatic, ca măsură suplimentară de convingere a şefului gării. Şi pentru că tot se aflau acolo, minerii s-au jucat puţin şi cu mijloacele de comunicare, punând în pericol circulaţia trenurilor de pe traseu.

„Răpirea" unui tren

Şeful gării acceptă cererea minerilor şi o transmite, conform uzanţelor, Regionalei Timişoara, solicitând un număr de 29 de vagoane. Între timp, minerii care se îndreptau către gară reuşesc să comită şi un viol asupra unei muncitoare ce ieşea de la fabrică. La ora 23.10 soseşte în staţia Petroşani trenul accelerat 224, care circula pe ruta Deva-Petroşani-Bucureşti. Trenul este reţinut abuziv de mineri, care ocupă ultimele patru vagoane, obligând călătorii să se refugieze în celelalte. Se condiţionează plecarea trenului de sosirea garniturii speciale. Pentru a se împiedica plecarea din staţie, este tras semnalul de alarmă.

De şase ori. La 23.50, Regionala Timişoara comunică faptul că nu aprobă nici un tren special. În mod „firesc" este devastată gara Petroşani. Şeful de tură dispune formarea garniturilor speciale, fără aprobări legale. Din cele trei trenuri, ultimul pleacă din staţie acceleratul 244, cu o întârziere de 207 minute. În locomotive urcă mineri pentru a-i supraveghea pe mecanici şi a asculta ce comunică aceştia prin radio cu personalul staţiilor aflate pe traseu.

Încă un hop

Cinci kilometri „mai târziu", din ordinele date de la Timişoara şi Craiova, trenurile sunt oprite, aproape de Livezeni. Urmarea - un grup masiv de mineri coboară din tren, merg pe jos până în gara Livezeni şi se opresc direct la impiegatul de mişcare. Îl bat, îi rup hainele şi îl ameninţă că îl vor omorî şi vor distruge gara dacă trenurile nu pornesc. Mai sunt jefuite un bar, o discotecă şi o consignaţie, aşa că trenurile pornesc din nou. În halta Jupâneşti sunt oprite din nou, în urma unui ordin dat de Ministerul Transporturilor. Istoria se repetă. Iniţial, este lăsat să treacă doar acceleratul 244, dar după alte bătăi şi distrugeri, pornesc şi celelalte două. În staţia Gilort, unde trenurile au fost din nou oprite, s-au devastat clădirea gării şi cea a şefului staţiei, iar personalul a fost bătut crunt.

La Ţânţăreni, primul tren este oprit cu ajutorul semnalului de alarmă pentru a fi ajuns de celelalte. Minerii pedepsesc personalul staţiei, care nu acceptase intrarea trenului în gară. Să nu uităm că ortacii din locomotive ascultau toate comunicaţiile. Normal că nu s-a mai pus problema opririi şi că garniturile au pornit atunci când minerii au dispus. Trenurile groazei se apropiau acum de capitala Olteniei, Craiova. Dar despre asta, în numărul viitor.