Braşovul şi mârşava politichie interbelică

Scandalurile, certurile şi promisiunile actualelor hiene politice sunt o continuare a circului politic din perioada interbelică. Metodele de a atrage votanţii şi personajele de pe scena politică românească nu s-au schimbat prea mult. Diferenţa dintre actualii politicieni şi politicienii interbelici nu este foarte sesizabilă. Certurile şi scandalurile candidaţilor interbelici aveau multă sare şi piper. Ziarele erau pline de atacuri şi demascări. Bătăi cu bâta, pietre aruncate de ţărani în capetele studenţilor, fripturi pentru potenţialii alegători şi articole calomnioase, aşa s-ar putea descrie în câteva cuvinte întâmplările de acum 70 de ani, de pe scena politică braşoveană. Pe vremea bunicilor, politicienii braşoveni erau la fel de mârşavi ca în zilele noastre.

Partidul Naţional Român, simpatizat de braşoveni

După Unire, în Braşov, partidele cele mai importante au fost Partidul Naţional Român, Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Liberal şi Partidul Poporului. Populaţia de etnie maghiară şi germană votau de obicei cu candidaţii propuşi de Partidul Maghiar şi de Partidul German. Românii aveau o mare simpatie pentru Partidul Naţional Român, din cauză că membrii acestuia au fost în fruntea luptei pentru unitatea naţională. Întrunirile politice se terminau, nu de puţine ori, cu picioare rupte şi capete sparte. De exemplu, în anul 1926, la o întrunire organizată de dr. Aurel Dobrescu în comuna Porumbacu de Jos (Făgăraş), discuţiile n-au fost deloc paşnice. Ba chiar amintesc de mineriadele de după Revoluţie. Studenţii şi intelectualii au fost puşi pe fugă de pietrele ţăranilor. Nu puţini au fost tinerii care s-au trezit cu capetele sparte. După spusele primarului, deputatul braşovean al Partidului Naţional îi incitase pe ţărani acuzând Guvernul Averescu că „a pus dări grele pe ţărani şi a scumpit beutura".

Tocăniţa liberală

În campaniile electorale, la restaurantele Mielul Alb, Coroana şi Liess, politicienii îi invitau pe braşoveni la masă. La fel ca politicienii din zilele noastre, care îmbie electoratul cu mici şi bere, în 1928 liberalii i-au servit pe alegători cu bucate gustoase, udate din belşug cu vin, în speranţa că aceştia vor ştampila căsuţa „corectă". „Gazeta de Transilvania" comenta ironic, în articolul „Tocana liberală de la Braşov": „În ajunul adunării vor ajunge la Braşov cu mic cu mare la tocană de miel şi la curcani în frigare. Veniţi cu turle şi cu surle, că a sosit ziua mare". După congres, acelaşi ziar scria cum le-a stat unora mâncarea în gât. „La mijlocul mesei s'au lansat liste de subscriere de membri în Partidul Liberal şi de a participa la congres. Multora li s'a aplecat, alţii au rămas cu tocana în gât când li s-a comunicat rostul blidului de linte".

Abureli ţărăniste şi „transhumanţa" politică

Problemele sociale şi economice erau exploatate din plin. În 1924, ţărăniştii îi arătau cu degetul pe guvernanţii din 1924. „Vedem coşuri de fabrici, dar prea puţine cu fum, cea mai mare parte din ele nu lucrează. Lucrează una singură pentru toate, căci fabricile sunt cartelate, ca să nu se concureze între ele. Dar nici nu vând, căci preţul e prea scump, nici ţăranii nu cumpără, căci n'au oamenii cu ce să cumpere", critica un fruntaş ţărănist în „Gazeta Braşovului", promiţând că partidul lui va pune treburile la punct. După 80 de ani de la apariţia acestui articol, coşurile tot nu scot fum, iar politicienii se bat cu pumnii în piept că vor pune fabricile pe roate. Nici mutările dintr-un partid în altul nu sunt un obicei nou. Migraţiile politice erau practicate cu sârg şi de politicienii braşoveni interbelici. Dr. Nicolae Lupu se făcuse membru, pe rând, în patru partide: liberal, socialist, ţărănesc şi naţional ţărănesc. Din acest motiv, răutăcioşii considerau că este neserios şi prea pupăcios. „De remarcat este că dl. dr. Lupu, care sufere de mania pupatului, a sărutat pe dl. ministru Duca în gură, declarând că nu se va despărţi niciodată de partidul liberal. Numai să se ţină de cuvânt!!!".

„Amabilităţi" din presa vremii

„Dl. viceprimar Puşcariu este cel mai nevinovat cetăţean al Braşovului. Infantil până la desconsiderarea spaţiului. Dacă nu-l dai jos din autobuz, uită adresa casei unde locuieşte", scria „Gazeta Braşovului", în 1924. Ca şi în ziua de astăzi, nici primarul nu era scutit de „amabilităţile" presei. „Zilele trecute era cât pe ce să rămânem fără primar, pe motivul că dl. Dumitrescu Pârvu e prea tânăr şi lipsit de experienţă. Ce infamie! Primarul nostru n'a fost niciodată tânăr şi nu va fi niciodată tânăr. Vârsta d-sale pluteşte în durata pură a lui Bergson, unde muşchii creierului se pot conserva milenar". Politicianul braşovean Mihai Popovici era unul dintre cei mai acerbi critici ai gen. Averescu, preşedintele Partidului Poporului. „Fraţi săteni! Aflaţi că generalul Averescu s-a dat cu ciocoii ca să ajungă la putere. A fost impus de ciocoi ca să le păzească moşiile, pe care Mihalache vrea să le împartă vouă", scria publicaţia „Ţara nouă" a Partidului Ţărănesc, în ziua de 8 aprilie 1920.

„Ţine nasul în vânt"

Mult mai suculente şi răutăcioase devin atacurile în presă, în anii ‘30. Politicianul naţional-ţărănist braşovean Grigore Iunian era o ţintă perfectă. „Domnul Iunian are un metru şaizeci. Orice ar face, oricât s-ar zbate nu se poate ridica un milimetru mai sus. Ţine nasul în vânt, cu capul forţat ridicat de parcă ar călca în vârful degetelor, doar, doar ar depăşi măsura tragică. Totul e zadarnic. Nimic nu se poate ridica mai sus de propria pălărie. Toată psihologia domnului Iunian, toată răutatea lui, toată meschinăria lui vine din acest miniaturism", apărea publicat în „Dreptatea", în 14 aprilie 1937.

Gheorghe Baiulescu „Bastonaş", primul prefect român

Primul prefect român al Braşovului a fost medicul Gheorghe Baiulescu. Acesta a condus oraşul în cele 40 de zile de stăpânire românească din Braşovul anului 1916, iar după Unire a fost ales prefect de mai multe ori. Şi-a făcut studiile la Viena şi din cauză că nu ieşea pe stradă fără bastonul cu cap de fildeş a fost poreclit de către pacienţi „Bastonaş". În anul 1895 a introdus la băile de abur o secţiune specială pentru curele de apă. Pentru că era în acelaşi timp şi medic de şcoală, acorda şi scutiri elevilor. Din acest motiv era foarte iubit de copii. Principalele reproşuri ce se aduceau administraţiei locale după Unire au fost legate de faptul că numărul funcţionarilor români era prea mic, toate actele erau redactate în limba germană.