Buffalo Bill, în turneu prin Ardeal

Ziarul Atac, 5 noiembrie 2011, Ora 22:06

  • print
  • |
buffalo-bill-in-turneu-prin-ardeal-1.jpg

Circul condus de eroul Vestului, având 800 de oameni şi 500 de cai, a venit într-un tren de 50 de vagoane. La începutul secolului, în 1906, celebrul vânător de bizoni Buffalo Bill a poposit la Braşov cu trupa lui de circ. Era într-un turneu european, iar braşovenii auziseră de mult despre aventurile lui.

Cort uriaş în Bartolomeu

Buffalo Bill, pe numele său real W. F. Cody, avea barbişonul alb. Era bătrân, dar călărea încă frumos şi nimerea din goana calului porumbeii lăsaţi să zboare deasupra arenei". Aşa l-a văzut cărturarul Sextil Puşcariu, şi l-a descris în monografia „Braşovul de altădată". Cortul fusese montat în Bartolomeu, în 1906. Presa vremii a scris despre spectacolele sale. Ziariştii au surprins indignarea doamnelor şi încântarea copiilor la vederea indienilor pe străzile Braşovului. Braşovenii erau înnebuniţi după spectacolele de circ.

Istoria Vestului Sălbatic

Reprezentaţia circului fusese pusă în scenă pentru prima oară în 1883. W. F. Cody încerca prin acest spectacol să relateze într-un mod spectaculos istoria Vestului Sălbatic american, în special a perioadei pe care el însuşi o cunoscuse şi la care participase activ. Erau reconstituite scene de vânătoare a bizonilor, poşta călare (Pony Express), din viaţa pionierilor şi a indienilor, atacul diligenţei, rezistenţa disperată a generalului George Armstrong Custer şi a Regimentului 7 cavalerie în bătălia dată cu triburile Sioux şi Cheyenne, la Little Big Horn (1876), totul culminând cu lupta corp la corp între Buffalo Bill si căpetenia Yellow Hand, pentru a răzbuna moartea viteazului ofiţer. La acestea se adăugau numere de divertisment: urmărirea şi prinderea vacilor, încălecarea cailor sălbatici, jocuri cu lasso-ul, trageri la ţintă cu puşca, din goana calului şi alte dexterităţi în care se întreceau, în mod obişnuit, oamenii din Vest.

Turneu prin Ardeal

Reprezentaţia era intitulată Buffalo Bill's Wild West (Vestul Sălbatic al lui Buffalo Bill) şi a rămas cunoscută de-a lungul vremii, chiar dacă ea a fost îmbogăţită ulterior cu momente ilustrând scene din viaţa şi obiceiurile altor popoare. Cu acest spectacol a făcut lungi turnee în America şi Canada, apoi şi în Europa, prima dată în 1886 - 1887, apoi în 1889 şi ultima dată în 1906, când a ajuns până în ţinuturile româneşti din răsăritul Imperiului austro-ungar. Au fost vizitate atunci mai multe oraşe, în care a susţinut spectacole: Alba Iulia (12 iulie), Sibiu (13 iulie), Braşov (14-15 iulie), Sighişoara (16 iulie), Cluj (18-19 iulie), Târgu Mureş (20 iulie), Oradea (21 iulie) şi Cernăuţi (24-25 iulie). Turneul în care a poposit şi la Braşov a fost ultimul pentru marele erou al Vestului Sălbatic. Numele marelui cercetaş american nu era necunoscut transilvănenilor: în volumul 24 al Bibliotecii Populare, editat de Librăria Ciurcu din Braşov, fusese publicată o carte despre Buffalo Bill. Presa braşoveană era foarte generoasă cu anunţurile, informându-şi cititorii despre fiecare mişcare a trupei. Iată ce scria reporterul Kronstädter Zeitung: „Cele trei trenuri au sosit devreme în gara oraşului. Aici, ele au fost descărcate şi, în curând, un lung şir de căruţe încărcate cu cortul s-au îndreptat, prin strada de centură, spre Piaţa de vite (Bartolomeu). La fiecare căruţă erau înhămaţi şase-opt cai conduşi de un singur om. În Piaţa de vite s-au făcut măsurătorile şi sute de mâini au început să lucreze la ridicarea cortului. Ceva mai târziu a apărut însuşi colonelul Cody împreună cu o doamnă, într-un echipaj drăguţ, tras de animale focoase; publicul l-a salutat prieteneşte. După el, pe stradă, au trecut două tunuri". Arena era iluminată electric dintr-o centrală proprie.

Braşovenii şi Buffalo Bill

Cody era o apariţie pitorească, purtând totdeauna o pălărie de fetru moale, cu boruri ample, bine îndesată peste pletele cârlionţate ce i se revărsau pe umeri; mustaţa în furculiţă şi barbişonul după moda împăratului Napoleon III îi dădea un aspect îndrăzneţ şi neînfricat, de vajnic muşchetar. Haina de piele era decorată cu multe franjuri şi broderii pe piept, pe spate şi la mâneci, diferind mult de aceea simplă şi comodă pe care o avusese în realitate pe vremea când era doar cercetaş şi vânzător de bizoni. O centură excesiv de lată, închisă cu o cataramă uriaşă îi încingea mijlocul. De ea erau prinse două pistoale cu mânere de fildeş şi un mare cuţit. Purta cizme foarte înalte, care-i ajungeau până la jumătatea pulpei, cu pinteni de argint, cu rozete zornăitoare.

Braşovul, „invadat" de pieile roşii
Pentru a face şi mai mare publicitate circului, între cele patru reprezentaţii care s-au ţinut la Braşov, indieni îmbrăcaţi tradiţional s-au plimbat pe străzile Braşovului, înfiorându-le pe doamnele de pe Corso şi entuziasmându-i pe copii. O imagine amuzantă a oferit-o curioşilor braşoveni o căpetenie indiană care era urmată, pas cu pas, de un băieţel localnic mai îndrăzneţ, ce se ţinea ca o umbră după mândrul „sălbatic", spre satisfacţia acestuia. „Ei au fost pentru noi cei mai interesanţi; sunt, fără îndoială, autentici, dacă îi comparăm cu fizionomiile din ilustraţiile cărţilor de geografie", notează cronicarul de la Kronstädter Zeitung.

50 de vagoane

Cotidianul german Kronstädter Zeitung a calculat cantitatea de mâncare şi nutreţ necesare trupei şi animalelor: numai pentru două zile au fost procurate 300 kg de carne, 500 metri cubi de ovăz şi şase căruţe de fân. Cu specifica meticulozitate săsească, gazetarul a făcut şi calculul încasărilor: circa 30.000 de coroane pentru cele patru reprezentaţii date la Braşov. Circul lui Buffalo Bill necesita 50 de vagoane de tren pentru transportul actorilor, al animalelor, materialelor şi personalului auxiliar. „E o trupă formată din 800 oameni şi 500 cai", anunţau ziarele sibiene „Telegraful român" şi „Foaia poporului". Ultimul care a intrat în ring a fost colonelul Buffalo Bill. Cele mai interesante momente ale spectacolului au fost: atacul indienilor asupra diligenţei, tragerile la ţintă ale lui Buffalo Bill şi mai ales reconstituirea bătăliei dată cu triburile Sioux şi Cheyenne. Totul a culminat cu scalparea căpeteniei Mână Galbenă de către Buffalo Bill. În cortul imens au încăput o mie de spectatori.

Circul în Braşovul de odinioară

În secolul al XIX-lea, locul unde acum se află Parcul Titulescu şi Poşta Centrală se numea Câmpul lui Marte. Aici se ţineau târguri şi bâlciuri, pe lângă instrucţiile militare. Mai târziu, corturile circurilor erau ridicate pe maidanul unde astăzi se află Parcul Central. Copiii mergeau la panorame şi la menajeriile cu animale sălbatice.O mare atracţie pentru aceştia o reprezenta „cabinetul secret", care se afla într-o despărţitură a panopticului. Figurile de ceară arătau dezvoltarea fătului în pântecele mamei şi bolile venerice, femeile cu barbă, atleţii ce ridicau greutăţi, oameni ce înghiţeau foc şi dresurile de purici. Ulterior, la începutul secolului XX reprezentaţiile de circ se ţineau pe câmpul din Bartolomeu, acolo unde şi-a ridicat cortul şi circul lui Buffallo Bill.

Faliment şi funeralii cu onoruri

Colonelul Cody a făcut o avere din spectacolele sale. Însă şi-a pierdut banii din cauza unor investiţii proaste. La sfârşit, circul a încăput pe mâna creditorilor. Buffalo Bill a murit în 10 ianuarie 1917. A fost înmormântat cu onoruri, la Lookout Mountain, fiind condus pe ultimul drum de mii de admiratori.Americanii i-au dedicat un muzeul lui Buffalo Bill. Sunt expuse obiectele sale personale: puşti, cuţite, pălăriile de cowboys, bizoni împăiaţi şi trăsuri. Muzeul se află în Wyoming, în apropiere de Yellowstone Naţional Park. Acum 75 de ani s-a înfiinţat Asociaţia Memorială Buffalo Bill, care se îngrijeşte de acest muzeu.

Adrian Militaru

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
23:43
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou