Carlos „Şacalul”, condamnat la închisoare pe viaţă

Ilich Ramirez Sanchez, cunoscut drept Carlos "Şacalul", a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fără posibilitate de eliberare timp de 18 ani, de către Curtea cu Juri specială din Paris, care l-a găsit vinovat de patru atentate mortale comise în Franţa, în urmă cu 30 de ani. Avocata sa, Isabelle Coutant-Peyre, a anunţat că va face apel, calificând acest verdict drept "scandalos".

Aceasta este pedeapsa maximă pe care o putea pronunţa Curtea şi era pedeapsa cerută de Parchet împotriva venezuelanului în vârstă de 62 de ani, judecat de la 7 noiembrie pentru patru atentate soldate cu 11 morţi şi aproape 150 de răniţi, comise în 1982 şi 1983.

Carlos Şacalul - comunist, naţionalist şi islamist

Ilich Ramírez Sánchez, cunoscut mai ales după numele Carlos Şacalul s-a născut în statul Táchira, Venezuela, pe 12 octombrie 1949. Deşi mama sa dorea ca primul ei născut să aibă un prenume creştin, tatăl său, un avocat marxist, l-a botezat Ilich, după Vladimir Ilici Lenin (iar ceilalţi doi fraţi mai mici ai săi au fost botezaţi „Lenin"şi „Vladimir"). A învăţat la o şcoală din Caracas şi s-a alăturat mişcării de tineret a partidului comunist în 1959. După ce a participat la a treia Conferinţă Tricontinentală, în ianuarie 1966, împreună cu tatăl său, Ramírez Sánchez a petrecut vara la Tabăra Matanzas, o şcoală de luptători de gherilă condusă de directoratul de informaţii cubanez lângă Havana.

Contactul cu Moscova şi recrutarea

Mama a luat copiii cu ea la Londra, unde ea a studiat la Stafford House College din Kensington şi la London School of Economics. În 1968, tatăl lui a încercat să-l înscrie pe Illich şi pe fratele lui la Sorbona în Paris, dar în cele din urmă a ales Universitatea Patrice Lumumba din Moscova. Conform BBC, aceasta era „un centru notoriu de recrutare a tinerilor comunişti străini în Uniunea Sovietică". A fost exmatriculat din universitate în 1970. De la Moscova, Ramírez Sánchez a plecat la Beirut, Liban, unde s-a oferit voluntar în Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei, în iulie 1970. A fost trimis la o tabără de pregătire pentru voluntarii străini organizată lângă Amman, Iordania. După ce a terminat pregătirea, a trecut la o altă şcoală, cu numele de cod H4, cu profesori din cadrul armatei irakiene, aflată lângă graniţa dintre Siria şi Irak.

Jurnalul unui terorist

După ce a terminat pregătirea pentru luptele de gherilă, Carlos a jucat un rol activ pentru FPEP, în nordul Iordaniei, în timpul conflictului Septembrie Negru din 1970, câştigând o reputaţie de luptător. După ce organizaţia a fost gonită din Iordania, a revenit la Beirut. A fost trimis să se pregătească cu Wadie Haddad. În cele din urmă a părăsit Orientul Mijlociu pentru a studia la Polytechnic of Central London (astăzi, Universitatea Westminster), continuând, se pare, să lucreze pentru FPEP.

Legătura cu STASI, KGB şi Securitatea
După căderea comunismului în Germania de Est, istoricii au analizat dosarele STASI şi au demonstrat legătura între Ramírez Sánchez şi KGB, prin intermediul poliţiei secrete est-germane. Când Leonid Brejnev a vizitat Germania de Est în 1981, Ramírez Sánchez nu a efectuat nici un atac, la cererea KGB, deşi serviciile de informaţii occidentale se aşteptau la activităţi teroriste în această perioadă. La un moment dat, Securitatea din România l-a angajat pe Carlos să asasineze disidenţi români care locuiau în Franţa.

Fostul general de Securitate şi şef al Direcţiei de Informaţii Externe în 1980-1984, Nicolae Pleşiţă a fost suspectat că i-a furnizat arme, muniţie şi bani, Pleşiţă fiind omul de legătură al lui Nicolae Ceauşescu cu vestitul venezuelean. Fostul şef DIE a murit în septembrie 2009 într-un spital al SRI din Bucureşti, în urma unor afecţiuni cronice. Suspectat că ar fi pus la cale în 1981 aruncarea în aer a clădirii postului de radio Europa Liberă din Munchen, Pleşiţă a primit în martie 2009 verdictul de neîncepere a urmăririi penale (NUP) de la Parchetul General în dosarul „Pleşiţă-Carlos"(Dosarul nr.187/p/97).

Iniţial a fost cercetată şi bunica lui Bogdan Olteanu, agenta KGB Gisela Vass, plasată de Moscova în Comitetul Central al PCR, dar a scăpat basma curată. Acţiunile teroriste constau, printre altele, în „plasarea unor dispozitive explozive în coletele expediate către trei cunoscuţi contestatari ai regimului comunist (Paul Goma, Nicolae Penescu şi Şerban Orescu), cu intenţia de a le cauza moartea".

Exilaţii români, în vizorul PCR şi a sinistrei Securităţi

„Şacalul" nu a recunoscut că a primit vreo misiune de la Nicolae Ceauşescu, dar a recunoscut că a avut o relaţie personală foarte bună cu acesta: „Mie îmi plăcea Ceauşescu şi l-am respectat. Era foarte puţin inteligent - un tip de la munte, ce provenea dintr-o familie săracă, însă foarte patriot şi foarte solidar. Ne-a primit foarte călduros, cu toate onorurile: casă, posibilităţi de a călători, însă nu am primit niciun ban de la el".

În relaţia cu Ceauşescu, intermediată de generalul Nicolae Pleşiţă , Carlos „Şacalul" pare să fi fost însă un tip docil şi, mai mult chiar, „un om simpatic, un latin de-al nostru", susţine Pleşiţă. El nu a spus ce a făcut concret Carlos pentru Ceauşescu, ci afirmă că relaţia serviciilor secrete româneşti cu teroristul a fost aceea de „a-l tolera, atât timp cât nu va organiza atentate teroriste pe teritoriul României. De fapt, aceasta a fost condiţia de bază a cooperării noastre". Atentatul din anul 1981 al lui Carlos împotriva postului de radio Europa Liberă, despre care se spune că a fost comandat de Ceauşescu, a fost negat de generalul Pleşiţă, care a respins şi orice implicare a Securităţii române.

Condamnat pe viaţă

Procesul a început la 12 decembrie 1997 şi a luat sfârşit la 23 decembrie, când a fost găsit vinovat şi condamnat la închisoare pe viaţă. A fost apoi transferat de la Le Santé la închisoarea Clairvaux. În 2001, într-o ceremonie musulmană, Ramírez Sánchez s-a căsătorit cu avocata sa, Isabelle Coutant-Peyre, deşi era căsătorit cu a doua soţie.

În iunie 2003, Carlos a publicat o colecţie de scrieri din celula sa. Cartea, al cărui titlu este Islamul revoluţionar, încearcă să explice şi să apere violenţa în termeni de luptă de clasă. În carte îşi exprimă susţinerea pentru Osama bin Laden şi atacurile îndreptate asupra Statelor Unite. În 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat o plângere a lui Ramírez Sánchez că anii de încarcerare în izolare ar constitui „tratament inuman şi degradant". Curtea i-a respins cererea, dar în 2006 el a făcut apel. Preşedintele Venezuelei Hugo Chávez l-a lăudat pe Ramírez Sánchez, spunând în 2009 într-un discurs că a fost condamnat pe nedrept, că nu era terorist, ci „luptător revoluţionar".

Adrian Militaru