Ceauşescu, Tito şi... Lache

Pe vremea lui Ceauşescu, Poiana Braşov era o staţiune în care, la sfârşit de săptămână, braşovenii veneau să-şi oxigeneze plămânii. Cea mai mare plăcere era să stai la o terasă, cu mici şi bere. Preţurile la restaurante erau accesibile oamenilor de rând, iar cea mai cunoscută locaţie era terasa restaurantului „Ursul", aflată, pe atunci, la capătul aleii pe care a fost ridicat şi complexul „Favorit". În spatele terasei se aflau doi urşi mari, crescuţi în captivitate. Lache, cel mai frumos exemplar, era iubit de toţi angajaţii, turiştii şi copiii. Toată lumea îi dădea de mâncare ursului cu ochi blânzi. Cu timpul, a deprins şi viciile oamenilor. Unii dintre clienţi îi mai strecurau în cuşcă câte o halbă, astfel încât Lache a devenit mare amator de bere.

Namila cu ochi de copil

Lache s-ar fi născut într-o grădină zoologică din Oradea, de unde ar fi fost adus în Poiană în anii '70. Tatăl lui a fost un urs imens, adus de la Circul „Globus", iar mama a fost capturată în Carpaţii Orientali. Din împerecherea celor doi au rezultat cei mai mari urşi care au existat în România, în ultimii 100 de ani. Cu puii celor doi s-a încercat repopularea zonelor împădurite din judeţul Bihor, unde talia urşilor nu era prea impunătoare. Încercarea a dat greş. Ursuleţii născuţi în cuşcă erau obişnuiţi să fie hrăniţi de oameni şi n-au reuşit să se adapteze vieţii din munţi. Au fost aduşi înapoi la Zoo. Dar Lache şi un frate de-al lui, cei mai blânzi dintre toţi, n-au rămas la Oradea. Unul a ajuns la Buftea, pentru a „juca" într-un film, altul, în Poiana Braşov.

Trofeul lui Tito

În vremurile acelea, Nicolae Ceauşescu prinsese gustul vânătorilor, de la unul dintre colegii de Comitet Central, Ion Gheorghe Maurer, cel care îl sprijinise atunci când a fost ales în fruntea ţării, în 1965. Orgolios, Ceauşescu făcuse din România fondul lui de vânătoare. În 1974, a interzis străinilor să mai vâneze în România. Doar cei din aparatul de partid şi de stat mai aveau voie. Şi asta după ce un francez a obţinut un trofeu mondial cu un cerb vânat în 1969, în munţii Vrancei. Nemulţumit că, la o expoziţie mondială, Iosip Broz Tito, dictatorul sârbilor, a obţinut aceeaşi performanţă la urs şi Todor Jivcov, conducătorul Bulgariei, la cerb, Ceauşescu a decis să împuşte doar el cele mai frumoase exemplare. Pentru a depăşi recordul lui Tito, s-au luat măsuri de suprahrănire a urşilor din Harghita, unde erau cei mai masivi urşi din ţară. A fost perfecţionată tehnica de întindere a pielii vânatului. Dar recordul iugoslavului a rămas în picioare. Salvarea onoarei a venit dinspre Braşov. Din „analizele" făcute de specialişti a rezultat că Lache este cel mai mare urs cunoscut, din ţară. Când Lache a dispărut din cuşca lui, în 1983, mulţi au întrebat de el. Cei care ştiau, însă, povestea, se fereau să vorbească.

Drama lui Lache

Lache a fost închis într-un ţarc, într-o pădure din Harghita, undeva pe lângă Borsec. Înainte de a fi scos în bătaia puştii, urma să crească şi mai mare. Nu i-a plăcut noua lui casă, deşi avea mai mult loc de umblat. Nu se îndepărta prea mult de locul unde i se aducea mâncarea şi dormea toată ziua. I s-a adus cea mai bună hrană, şi chiar o ursoaică. Dar Lache a făcut greva foamei. Parcă ştia ce avea să se întâmple cu el şi a refuzat să se îngraşe. Însă sentinţa la moarte nu i s-a schimbat.

Împuşcat din foişor

Dictatorul împuşca urşii dintr-un observator complet protejat, de la o distanţă de câteva zeci de metri. Prada era momită cu mâncare. Hălci mari de carne erau prinse pe un cablu pe scripeţi şi transportate dinspre vârful muntelui spre bază, acolo unde, în foişor, aştepta Ceauşescu, pregătit. Dictatorul executa vânatul folosind o puşca cu lunetă, un „Winchester" primit din partea unei firme occidentale, în 1978. Pădurarii au fost convinşi că ursul cu privire tristă, pe care încercaseră să-l îngraşe în ultimele luni şi-a prevestit moartea. Ajuns în poieniţa în care şi-a găsit sfârşitul, s-a ridicat în două labe, privind spre locul de unde era pândit prin luneta unei puşti. A căzut mort imediat ce s-a auzit şuierătura glonţului. După ce a fost ucis, specialişti din Harghita, Covasna şi Braşov au jupuit cu mare grijă pielea lui Lache. În final, vânatul lui Ceauşescu a depăşit recordul lui Tito. Astăzi, blana lui Lache, care a înregistrat 687,79 puncte, cele mai multe din lume pentru un trofeu de acest fel este expusă la Muzeul Cinegetic din Posada.Unul dintre urmaşii lui Lache ar trăi în ziua de azi în rezervaţia de urşi din Zărneşti. Ursul Cristi, adus de la restaurantul „Poiana ursului", din Poiană, este uriaş, la cele peste 400 de kilograme pe care le are. La cei 35 de ani pe care i-a împlinit este şi cel mai bătrân urs din rezervaţie.

Ultima partidă de vânătoare

Ceauşescu a a obţinut mai multe recorduri mondiale, în special la trofeele de urs. Singurul trofeu de care n-a avut noroc a fost cel de râs. Când nu nimerea vânatul, cineva împuşca animalul în locul lui. Vânătorile erau puse la punct în amănunt de către vânători, gonaci, pădurari şi securiştii care se ocupau cu paza. Ceauşescu stătea într-un punct fix, iar vânatul era gonit spre el ca într-o pâlnie. Ultima lui partidă de vânătoare a avut loc în 10 decembrie 1989, lângă Bucureşti, la fazani. 15 zile mai târziu a ajuns el însuşi în cătarea puştilor.

Adrian Militaru