Ilegalistul Ştefan Foriş, asasinat la comandă de Pantiuşa Bodnarenko

Ştefan Foriş (n. maghiară Fóris István 9 mai, 1892, Tărlungeni, Braşov - d. 1946; pseudonim: Marius) a fost un activist şi jurnalist comunist din România şi Ungaria, de origine evreiască. În perioada 1940-1944, Foriş a fost secretarul general al PCR. Părinţii săi au fost István Fóris şi Anna Kocsis. Familia era înstărită şi poseda o fabrică de cărămizi şi ţigle.

A făcut liceul în Braşov

Istvan a absolvit şcoala elementară în Tărlungeni, după care a urmat liceul comercial din Braşov. Şi-a desăvârşit studiile la Budapesta, la o facultate de fizică-matematică. S-a înrolat voluntar în primul război mondial, în armata austro-ungară. Atras de ideile comuniste, imediat după război aderă la Partidul Comuniştilor din Ungaria şi activează în regimul Republicii Sovietice Ungare. Îl cunoaşte pe Bela Kuhn, şeful efemerului guvern comunist din Ungaria. Kuhn era şi el de origine transilvăneană, fiind născut în Bistriţa. Regimul comunist de la Budapesta este înlăturat după numai patru luni, de intervenţia armatelor române.

Jurnalist comunist

Foriş reuşeşte să se întoarcă în ţară, la Oradea, unde este timp de un an profesor de matematică. Revine la Braşov, unde îşi reia activitatea politică, în calitate de membru al Partidului Socialist. În 1921 aderă la nou înfiinţatul Partid Comunist Român, care în 1924 este interzis de autorităţi. Ajuns în Bucureşti, devine unul dintre cei mai activi jurnalişti şi propagandişti comunişti.

Fuga în URSS
În 1928, Tribunalul Militar din Cluj îl condamnă la zece ani de închisoare, însă scapă fugind în URSS. Un timp a locuit la Moscova, apoi la Viena şi Berlin. Devine unul dintre cei mai bine pregătiţi agenţi ai Cominternului, organizaţia internaţională comunistă condusă de la Moscova. Întors în România, în 1930, se căsătoreşte. Este arestat în 1932 la Bucureşti, împreună cu soţia sa, Lotti, şi este judecat în baza Legii Mârzescu, care scotea Partidul Comunist în afara legii. Stă închis până în 1935, perioadă în care divorţează.

Instruit la Moscova

În 1940 ajunge din nou la Moscova, unde este instruit să organizeze sabotaje, acţiuni subversive, să folosească cifruri şi tehnici de spionaj. În acelaşi an, trece clandestin Dunărea, pe la Tulcea, într-o barca, întorcându-se în ţară ca secretar general al PCdR. Concubin pentru o perioadă cu Tatiana Bulan, o evreică din Basarabia pe care sovieticii au paraşutat-o în România pentru a executa acte de sabotaj, s-a căsătorit apoi cu activista Victoria Sîrbu. De la plecarea sa în URSS şi pe întreaga perioadă a mandatului său, rămâne aproape neremarcat în rapoartele Siguranţei, care îl credea fie mort, fie refugiat pe teritoriul sovietic.

Destituit de Kremlin

Ştefan Foriş avea numeroşi inamici în partid. Nu era popular, charismatic şi nici nu avea autoritate. Suspicioşi, tovarăşii l-au acuzat de colaborare cu Siguranţa. Acuzaţia s-a dovedit mai târziu a nu fi întemeiată. În 1944 este înlăturat din funcţia pe care o deţinuse timp de patru ani. Destituirea are loc în 4 aprilie, în favoarea lui Gheorghiu-Dej, care se afla în graţiile Kremlinului. La 9 iunie 1945 este acuzat de trădare (colaboraţionism cu Siguranţa, în anii războiului) de trei membri ai secretariatului PCR - Teohari Georgescu, Iosif Chişinevschi şi Gavrilă Birtaş (secretar de partid al regiunii Oradea).

Pantiuşa Bodnarenko, executantul ordinelor lui Dej

După 23 august, a fost o perioadă reţinut, apoi lăsat în libertate. La scurt timp este din nou sechestrat în fostul sediu al Gestapoului din Bucureşti, de pe Aleea Alexandru, preluat între timp de comunişti. Aici, la ordinul lui Gheorghiu Dej, a fost asasinat de Bodnarenko Pantelei Pantiuşa, alias generalul locotenent Pintilie Gheorghe, ofiţer NKVD, care ulterior a devenit primul şef al Securităţii. „Fă-1 să tacă!", i-ar fi ordonat Dej lui Pantiuşa Bodnarenko. Foriş a fost ucis în 1946, cu lovituri de rangă aplicate de Gheorghe Pintilie (Pantiuşa Bodnarenko), în complicitate cu şoferul său, D. Neciu. O anexă a clădirii se afla în acea perioadă în construcţie. În întunericul din magazie se afla o groapă adâncă de 3-4 metri. Pantiuşa l-a pus pe Mitea să-l scoată pe Foriş din clădirea principală şi să-l conducă la anexă. Aici l-a aşteptat după uşă, cu o rangă în mână. Când Foriş a făcut doi paşi spre interior, ranga a şuierat, despicându-i ţeasta. Corpul s-a prăbuşit în groapa dinaintea sa. Cei doi asasini au turnat beton deasupra gropii.

Drama unei mame

În 1942, mama lui Foriş vânduse cărămidăria şi-i dăduse banii fiului său, pentru a putea susţine partidul. În primăvara de după asasinarea băiatului ei, disperată că nu primeşte nicio veste, pleacă din Tărlungeni la Bucureşti, să-l caute. Pentru că nimeni nu-i dădea informaţii, timp de mai multe zile, s-a aşezat la intrarea sediului central al partidului, făcând gălăgie. Pantiuşa a încercat s-o liniştească, spunându-i să revină după câteva săptămâni. Povestea s-a repetat, iar bătrâna a devenit din ce în ce mai disperată, strigând în stradă că fiul ei a fost omorât.

Înecată în Criş

Într-una din zile, când bătrâna, venită din nou din Tărlungeni, făcea scandal, în clădire se afla şi un secretar de partid din Oradea. Pantiuşa Bodnarenko a discutat cu el s-o ia în maşină şi s-o facă să tacă. A reuşit s-o convingă să se urce în maşină, spunându-i că omul care pleacă cunoaşte precis locul unde se află fiul ei şi o va duce la el. La Oradea, în condiţii neelucidate până în ziua de azi, a fost omorâtă. Cadavrul ei a fost descoperit pe malul Crişului, înfăşurat într-un covor de care era legat un bolovan. Murise înecată.

Reabilitat de Ceauşescu, în 1968

Foriş a fost reabilitat de Ceauşescu, în 1968. Ancheta din acelaşi an a stabilit oficial că mama lui Foriş ar fi murit de moarte naturală, dar că gazdele sale din Oradea i-ar fi aruncat cadavrul în Criş. Deshumarea oaselor lui Foriş s-a realizat cu mare greutate, deoarece clădirea în care fusese îngropat în ciment devenise sediul Ambasadei Poloniei. S-a mai stabilit, de asemenea, că decizia asasinării lui Foriş fusese luată de Gheorghiu-Dej, Teohari Georgescu, Ana Pauker şi alţi demnitari ai PCR.

Umanitatea unor bestii comuniste

Tovarăşii nu au fost mai umani nici cu familia fostului lor secretar general. În 1949, şi Victoria Sîrbu va fi arestată, anchetată şi condamnată la opt ani de muncă silnică şi confiscarea întregii averi. Singura ei vină a fost că a convieţuit cu „duşmanul Partidului". A fost graţiată la 10 octombrie 1955 din lagărul Miercurea-Ciuc. Albise complet şi avea grave probleme psihice. A ajuns acasă cu un şobolan mort într-un pantof. Nimeni nu-i spusese în ce împrejurări i-a dispărut soţul, nici ce s-a întâmplat cu fetiţa lor, Vera Victoria, născută în 1945. Şi-a găsit copilul, care fusese îngrijit de nişte rude, dar nu şi-a revenit niciodată, până la moartea ei din 1987. După reabilitarea lui Foriş, fiica sa a primit o pensie specială. S-a sinucis în 1989.

Comunistele de lângă Braşov
Foriş şi-a atras două verişoare din Tărlungeni, Kati şi Iluş, în mişcarea comunistă. Şi ele proveneau dintr-o familie bună, care avea o bucată de pământ în sat şi mai multe animale. Kati Feher a devenit soţia unui alt mare activist comunist, Grigore Preoteasa (foto). Sora ei, Iluş, a fost arestată de Siguranţă după ce a pus un steag roşu pe biserica din sat, în data de 1 mai 1935. Torturată de Siguranţă, după ce a fost eliberată a renunţat la activismul comunist, devenind secretară la un ziar în Braşov.

Ceauşescu, la Tărlungeni

În 1944, cu puţin înaintea insurecţiei armate, verişoara lui Foriş, Kati Feher a mers să-l întâmpine pe soţul ei, Grigore Preoteasa, la ieşirea din lagărul de la Târgu Jiu, unde erau internaţi capii comunişti. Comandantul lagărului l-a eliberat cu aceeaşi ocazie şi pe un băiat sărman, slab şi amărât, pe care nu-l aştepta nimeni. L-au luat cu ei la Tărlungeni, unde i-au dat de mâncare şi l-au ţinut vreo două săptămâni, până s-a întremat. Pe tânărul cu doi ochi negri iscoditori îl chema Nicolae Ceauşescu şi, după unele surse, ar fi prins ziua de 23 august în satul aflat la 10 kilometri de Braşov.

Adrian Militaru