Incendiu devastator lângă Bucureşti. 18 autospeciale luptă să stingă focul

Ziarul Atac, 7 iulie 2012, Ora 22:38

  • print
  • |
incendiu-devastator-langa-bucuresti-18-autospeciale-lupta-sa-stinga-focul-26898-1.jpg

O hală cu materiale textile din comuna Voluntari, de lângă Bucureşti, a luat foc, 18 autospeciale ale pompierilor fiind trimise pentru stingerea incendiului. Atmosfera era irespirabilă în zona incendiului, pompierii de peste trei ore şi jumătate încearcând să stingă flăcările.

Pompierii au localizat incendiul de la depozitul de textile din Voluntari, din păcate staţiile de umplere cu apă a autospecialelor se află la distanţă mare, respectiv la 30 de minute de mers, ceea ce face extrem de dificil demersul acestora.
Optsprezece autospeciale ale pompierilor, între care trei autoscări, sunt angrenate în operaţiunea de stingere a incendiului.
Pompierii s-au temut că incediul s-ar putea extinde la o clădire de birouri din vecinătate, ce preventiv a fost udată, dar şi la alte clădiri.

Incendiul a fost anunţat la serviciul unic de urgenţă 112 sâmbătă, la ora 16.30, fiind trimise iniţial două maşini de pompieri din Voluntari şi alte nouă de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti şi Ilfov, ulterior numărul lor a fost suplimentat.
Hala cuprinsă de flăcări are o lungime de aproximativ 50 de metri pătraţi, în ea aflându-se şi articole din plastic, iar aprinderea lor a generat un fum dens.
Un pompier, aflat la incendiul de la depozitul din Voluntari, a suferit o criză de tahicardie, iar un bărbat a fost luat de o ambulanţă şi dus la spital. Pompierul are 28 de ani, el primind îngrijiri medicale pentru o criză de tarhicardie, în timp ce bărbatul, un cetăţean arab, de 44 de ani, a fost dus la Spitalul "CC Iliescu" Fundeni, fiind suspectat de a fi suferit un infarct.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
15:18
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou